Ce triste sunt poveştile
Ce se trăiesc doar în interior
Le simţi mereu săgeţile
Căci lasă în urmă numai dor.
În ce straie frumoase sunt gătite
Din păcate nu pot fi împărtăşite
Şi găseşti că li se construiesc altar
Unde sunt păstrate ca un dar.
Şi totul se întâmplă în tăcere
Dar sunt a sufletului avere
E greu să încerci să le cuprinzi
Sunt prea mulţi fluturi să îi prinzi.
Doar visele le mai dă viaţă
Dar şi ele până dimineaţa
Ca atunci când înfloresc merii
Rămâne doar emoţia vederii.
Durerea sufletului e atât de mare
Nu ştie cum să ascundă a sa jale
Căci nu poate nimic să jure
Unor sentimente delicate şi pure.
Autor: Anca Horj
