Mp3

Unitarianismul, religia care s-a născut la Cluj

biserica protestanta-Cluj

Clujul este unul dintre puţinele oraşe din lume care se poate lăuda că este locul de naştere al unei religii. Unitarianismul este o credinţă apărută în secolul al XVI-lea, căreia la început, înainte de a-şi găsi un nume, i se spunea simplu “Religia de la Cluj”.

Printr-un concurs de împrejurări, unitarianismul a ajuns şi dincolo de Ocean, astfel că o serie de preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii, printre care Benjamin Franklin şi Thomas Jefferson, au ajuns să trăiască în spiritul acestei religii.

Cel care a stabilit această nouă credinţă a fost David Ferenc, care mai este cunoscut în istorie şi ca Francisc David. S-a născut la Cluj în jurul anului 1520, tatăl său fiind un meşter sas, iar mama sa o unguroaică din Cluj. Tânărul Francisc a studiat mai întâi la Braşov şi la Alba-Iulia, iar apoi, prin anul 1551 a fost trimis în Germania, la Wittenberg, unde a făcut cunoştinţă cu ideile protestantismului.

Trebuie amintit că secolul al XVI-lea a fost epoca Reformei, iar aceasta a alimentat mai multe idei teologice pe care diverse comunităţi europene le-au îmbrăţişat. În orice caz, până la inventarea unitarianismului, Francisc David a parcurs toţi paşii pe care o persoană învăţată şi cultă îi face pentru a-şi desăvârşi studiile, după care a urcat pe cea mai înaltă treaptă ierarhică pe care putea ajunge un om ca el.

Întors din Wittenberg de la studii, perioadă în care s-a convertit la lutheranism, Francisc David a predat o vreme la Bistriţa, apoi a venit la Cluj, unde a devenit superintendentul lutheranilor din oraş. În 1564 a fost ales episcop al bisericilor maghiare din Transilvania şi numit pastor la curtea principelui transilvan Ioan al II-lea Sigismund Zápolya.

“Unitarianismul a apărut şi s-a format ca şi biserică în secolul al XVI-lea, ca aripa cea mai radicală a Reformei protestante. Deci, noi ne considerăm protestanţi, ca şi reformaţii şi lutheranii, dar credinţele unitariene sunt cele mai radicale ale Reformei. Religia noastră s-a format practic datorită unui om care s-a născut aici, la Cluj-Napoca, David Ferenc sau Francisc David. El a fost ales liderul preoţilor din acest oraş şi a slujit în Biserica Sfântul Mihail, de aici din centrul oraşului. Biserica a trecut de la romano-catolicism la lutheranism, cu tot cu comunitatea oraşului. Desigur, oraşul la început era catolic şi apoi a devenit lutheran. Mai apoi, pentru o perioadă foarte scurtă, biserica a fost şi reformată”, a explicat Norbert Rácz, preotul paroh al Bisericii central Unitariene din Cluj.

Pentru a înţelege mai bine cum se putea ca o comunitate să treacă cu atâta uşurinţă de la un cult la altul, trebuie să ne amintim de faptul că în acel moment bisericile nu erau atât de bine definite din punct de vedere dogmatic ca astăzi. În plus, în 1568 a fost dat Edictul de la Turda, un act unic în lume, care garanta libertatea religioasă.

Acest Edict avea la bază nu doar dorinţa de a respecta oamenilor libertatea de a-şi alege singuri biserica în care doreau să trăiască, ci şi o motivaţie politică. Comunităţile din Transilvania aveau de-a face cu destul ameninţări din afara regiunii pentru a-şi mai permite să se bată şi între ele, astfel că a fost dat acest Edict de la Turda, pentru ca lucrurile să nu scape de sub control. Iar Unitarianismul a apărut exact în acei ani, cu foarte puţin înainte de semnarea Edictului.

În această primă etapă a Unitarianismului cel mai important reper pe care îl avem este faimosul Edict de la Turda, care pentru prima dată în lume a prezentat această idee de libertate religioasă, permiţând comunităţilor să îşi aleagă pastorul, preotul, după credinţa lor. Pentru că, se spune în Edict, credinţa este darul lui Dumnezeu şi nimeni nu are voie să intervină în această libertate. Şi acest edict are şi el valenţele sale politice. Pentru că dacă s-ar fi format comunităţi religioase diferite, s-ar fi putut întâmpla ceea ce s-a întâmplat în restul Europei, unde protestanţii şi romano-catolicii se omorau practic unii pe ceilalţi. Dacă şi Transilvania ajungea în această situaţie, atunci nu mai putea să facă faţă ameninţărilor. Dacă ne uităm pe hartă vom vedea că la acea vreme, de la Sud şi din Vest, Imperiul Otoman era o prezenţă puternică, iar de la Nord şi din Vest, Imperiul Habsburgic încerca, tot aşa, să acapareze aceste teritorii. Practic, Transilvania trebuia să îşi găsească această balanţă ca să rămână unită, să nu se divizeze. S-a văzut că dacă se impunea o religie, una, oarecare, atunci ceilalţi nu acceptau acele dogme. Probabil s-ar fi ajuns la un conflict”, a spus Norbert Rácz.

La acel moment în Transilvania, comunităţile, poate şi datorită gradului de libertate de care se bucurau, nu ţineau atât de mult la diferenţele dintre diferitele forme de Protestantism şi se puteau aduna destul de uşor în jurul unei personalităţi, a unui preot, pe care îl considerau mai carismatic.

Francisc-davidFrancisc David pe tabloul din 1898 a lui Aladár Körösföi-Kriesch

“Trebuie să înţelegem că noi, acum când vorbim despre religii, vedem aceste entităţi gata formate, cu episcopi, biserică, dogme. Nimănui nu i-ar veni astăzi ideea să se ducă într-o biserică romano-catolică şi să spună «haideţi că vă conving eu de altceva». Şi atunci comunitatea aceea s-ar convinge şi ar spune «bine, are dreptate, haideţi să facem şi noi aşa». Însă, în secolul al XVI-lea, practic, nu existau religii atât de bine separate. Dacă mergeam în 1568 la oricine pe stradă şi îl întrebam de ce religie aparţine el zicea că este creştin. Diferitele religii care sunt astăzi s-au format în secolele XVI-XVII şi doar atunci şi-au găsit formele acestea finale”, a spus Norbert Rácz.

Acesta fiind mediul în care a trăit Francisc David, în 1566, el începe să se întrebe şi să predice aşa numitele idei antitrinitariene, care pun la îndoială faptul că oamenii ar trebui să creadă în Sfânta Treime mai mult decât în Dumnezeu.

Francisc David ajunge la concluzia că niciunde în Biblie nu se găseşte această dogmă a Sfintei Treimi, aşa cum este ea învăţată de cultul creştin. Aşadar, dacă nu există în Biblie, atunci ea nu ar trebui să fie acceptată de credincioşi, susţinea preotul. Desigur, ideea aceasta nu a fost acceptată cu uşurinţă, dar, dat fiind tocmai gradul de libertate faţă de gândirea religioasă, în doar câţiva ani, ele au ajuns să fie cunoscute în toată Transilvania.

Mai mulţi nobili au ales să treacă la acest cult, inclusiv principele Ioan Sigismund, primul principe al Transilvaniei. El a rămas în istorie ca primul şi singurul principe unitarian. Medicul său, Giorgio Blandrata a fost şi el unul dintre susţinătorii lui Francisc David, care la acel moment era episcopul Transilvaniei şi, totodată, preotul care slujea lângă principele Ioan Sigismund.

“Ca să vă dau un exemplu, Francisc David era episcopul maghiarilor din Transilvania, a tuturor maghiarilor din Transilvania, al reformaţilor, al lutheranilor, unitarienilor şi romano-catolicilor. Deci, practic toţi cei care trăiau atunci în Transilvania, indiferent de religie, aparţineau de el. Saşii aveau un alt episcop de care aparţineau”, a precizat preotul unitarian.

Unitarianismul se defineşte prin faptul că raţiunea este considerată foarte importantă şi în viaţa religioasă a omului şi prin faptul că s-a dorit o întoarcere la puritatea ideilor din timpurile Biblice. De asemenea, Francisc David a început să chestioneze existenţa în religie a unor lucruri şi idei care nu apar în Biblie şi atunci s-a întrebat de ce există ele în practica şi credinţa religioasă, iar ideile sale erau în mare concordanţă cu ceea ce se întâmpla în Europa în acel moment.

“Suntem în timpul Renaşterii, care spunea să ne întoarcem la lumea antică pentru că adevărurile cele mai profunde se găsesc acolo. Să ne întoarcem la stilul, formele şi tot ce au avut ei, pentru că erau mai buni decât noi. Această idee accentuează şi importanţa umanului, a Omului ca parte a naturii, ca intelect, ca posibilitate de a se dezvolta, o întoarcere a Omului dinspre cer către el însuşi. Acesta este secolul în care se regăsesc textele antice filosofice, Aristotel, Platon, aceşti autori sunt reintroduşi în Europa şi reîncepe această cercetare raţională a filosofiei antice şi aceasta se pune lângă teologia creştină care există în Europa la acel moment.

Biserica Romano-Catolică se ocupă mai mult de politică în acest secol, decât de religie. Deci, conducătorii bisericii erau mai mult regi decât oameni ai lui Dumnezeu şi unii simt nevoia să se schimbe ceva pentru că văd că aceşti oameni nu mai fac ceea ce trebuie să facă. Este mai degrabă un stat, o putere politică decât o putere spirituală. Martin Luther este – cum am spune astăzi – omul potrivit la locul potrivit. El reuşeşte să fie auzit de comunitatea în care trăieşte, iar oamenii vor veni lângă el. El nu dorea la început să facă o biserică nouă, doar să reformeze Biserica creştină, dar Roma se opunea. El a deschis această cutie a Pandorei, iar apoi au venit alţii care au spus: «Uite, Luther, tu nu ai dus destul de departe, mai sunt lucruri care trebuie schimbate»”, a explicat preotul unitarian.

Însă, David Francisc a mers mai departe. La vreo zece ani de când enunţase ideile antitrinitarianiste, care stau la baza Unitarianismului, a început să se întrebe de ce trebuie oamenii să se roage şi să se închine la Iisus Hristos. Având în vedere faptul că antitrinitarienii credeau că Iisus este un om ale cărui fapte şi exemple sunt păstrate şi amintite de creştini, dar care nu este considerat ca având mai multă divinitate în el decât ceilalţi oameni, David Francisc a început să spună enoriaşilor că nu trebuie să se închine la Iisus.

“Asupra naturii lui Iisus existau în epocă mai multe explicaţii. Unii spun că a avut o natură divină, dar nu prin naştere, că nu este preexistent lumii, dar că a fost «adoptat» de Dumnezeu şi după aceea a înviat şi s-a întors în cer. În prima fază a Unitarianismului, a antitrinatiarismului, iar după aceea, mai târziu, în 1572, Francisc David începe să îşi pună întrebarea: «Oare de ce trebuie să ne rugăm la Hristos?». Erau aproape zece ani de când a pornit pe acest drum al antitrinitarianismului când şi-a pus el această problemă a rugăciunii către Hristos. Oare dacă ne rugăm la el atunci nu credem noi oare în doi Dumnezei. Răspunsul său este că nu trebuie să ne rugăm la Iisus şi nu trebuie să-l chemăm ca ajutor în rugăciunile noastre. «Non adoramus et non invocamus». Aceasta este faimoasa propoziţie pe care a spus-o în anul 1572, iar această propoziţie i-a adus moartea. Pentru că nici unitarienii săi nu au acceptat această idee. Atunci, practic, această comunitate, care nu era încă o biserică cum este astăzi, s-a rupt în două. Unii dintre ei au spus: «Ceea ce spune episcopul nostru este mult prea mult»”, povesteşte Norbert Rácz.

Odată cu respingerea naturii divine a lui Iisus Hristos şi cu negarea unor părţi din Noul Testament, David a pierdut sprijinul protectorilor săi, inclusiv a medicului Giorgio Blandrata, care l-a denunţat pe David pentru erezie, de teamă ca ideile acestuia să nu pună în pericol întreaga comunitate unitarină, care, în marea ei majoritate, nu a îmbrăţişat acest drum radical. David a fost încarcerat, judecat şi condamnat. A murit în închisoarea cetăţii de la Deva în 1579. Pe ruinele locului în care a fost închis la Deva există astăzi o placă memorială şi un mic monument.

Au trecut apoi trei sute de ani, timp în care unitarienii au vorbit mai mult pe ascuns de ideile mai radicale ale lui Francisc David, acestea fiind discutate şi păstrate mai cu seamă în interiorul unei minorităţi mai culte din cadrul comunităţii. Abia în secolul al XIX-lea întrebările sale au început să fie rostite cu voce tare, iar astăzi teoriile unitariene se apropie mai mult ca niciodată de ideile preotului care a pus bazele acestei religii în urmă cu cinci sute de ani.

Noi unitarienii credem că Iisus a fost o persoană umană care s-a născut ca şi noi ceilalţi. El şi faptele lui sunt un exemplu pentru noi, Iisus a trăit şi a fost răstignit la vârsta de 33 de ani şi a murit. Nu credem că a înviat trupeşte, nu credem că s-a întors, pentru că acesta ar fi un miracol, iar noi credem că miracolele ar fi împotriva perfecţiunii lui Dumnezeu. Deci, credem într-un singur Dumnezeu, părintele nostru ceresc ai cărui copii suntem toţi oamenii care trăim pe această lume. Credem că avem libertatea de a ne alege drumul, credem în faptul că am primit aceste daruri de la Dumnezeu – raţiunea, emoţiile, posibilitatea de a trăi, ca şi daruri pe care trebuie să le folosim cât mai bine cu putinţă pentru a ne autodezvolta atât pe noi, cât şi comunitatea din care facem parte. Credem că fiecare religie poartă o scânteie a adevărului universal, dar niciuna nu este cea mai adevărată. Nici chiar a noastră nu este cea mai bună. E ca un puzzle, fiecare are câte o bucăţică din acest adevăr şi undeva, din aceste bucăţele mici şi din tot ceea ce ne mai aşteaptă ca şi umanitate putem vedea acel ţel”, a explicat Norbert Rácz caracteristicile Unitarianismului.

Nu toate ideile unitarianismului au fost stabilite acum 500 de ani. Unele dintre ele pot părea moderne: unitarienii consideră că ideile pe care se bazează religia lor trebuie “updatate”. Ei sunt constant deschişi celor mai noi descoperiri ştiinţifice sau modificări ale omenirii, deoarece cred că gândirea este instrumentul principal de descoperire a lumii, iar religia trebuie să se schimbe odată cu lumea. (Text: Agerpres, Foto:primariaclujnapoca.ro, ro.wikipedia.org)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *