Mp3

Silviu Purcărete, un adevărat fenomen al teatrului românesc

Silviu-PurcareteSilviu Purcărete s-a născut la 5 aprilie 1950, la Bucureşti. A absolvit secţia de regie a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti, în 1974. A colaborat cu Teatrul din Piatra Neamţ şi Teatrul din Constanţa. Începând din 1978, a lucrat la Teatrul Mic din Bucureşti, montând piese de Giraudoux, Sartre, Shakespeare, devenind apoi profesor la IATC. În 1992, a fost numit director artistic al Teatrului “Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti.

Numele marelui regizor este legat, în principal, de colaborarea cu Teatrul Naţional din Craiova (“Ubu rex cu scene din Macbeth”, “Titus Andronicus”, “Phaedra”, “Danaidele”, “Orestia”, “A douăsprezecea noapte”ş.a.). Multe dintre spectacolele sale montate la Craiova au fost invitate la numeroase festivaluri din întreaga lume (Avignon, Edinburgh, Tokio, Melbourne, Montreal, Glasgow, Varna ş.a.). În anul 1996, devine director al Centrului Dramatic din Limoges. În 2002, şi-a înfiinţat propria sa companie teatrală.

A regizat în Regatul Unit “Decameronul”, “Phaedra” şi “Danaidele” (Glasgow), “Orestia” (Lyric Hammersmith), “Ubu Rex” (Edinburgh International Festival), “Furtuna” (Nottingham Playhouse). În 2007, a pus în scenă pentru vestita “Royal Shakespeare Company”, piesa lui Eugen Ionescu “Macbett” şi, în acelaşi an, a montat “Troilus şi Cresida” la Teatrul “Katona Jozsef” din Budapesta.

La a XV-a ediţie a Festivalului Internaţional de la Sibiu (mai 2008) i-au fost prezentate trei spectacole: “Lulu” (2007), “Aşteptându-l pe Godot”şi “Faust”, iar cu piesa “Măsură pentru măsură”, montată la Naţionalul craiovean, a participat la ediţia 2008 a Festivalului Internaţional Shakespeare. Tot în 2008, spectacolul “Cumnata lui Pantagruel” după Rabelais, produs de regizor la Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, a fost votat drept “Cel mai bun spectacol” la Festivalul Ex Ponto din Ljubljana (Slovenia).

Silviu Purcărete este cunoscut şi drept un foarte bun regizor de spectacole de operă: “La Boehme” de Puccini (Essen), “Parsifal” de Wagner (Scottish Opera), “Roberto Devereux” de Donizetti (Wiener Staatsoper), “Castor şi Polux” de Rameau (Opera din Bonn). Piesa de teatru “Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, care a deschis Festivalul Internaţional de la Edinburgh din august 2009, a fost declarată “Sold out!”, cu două săptămâni înainte de prima reprezentaţie. La ediţia 2009 a Festivalului de la Sibiu, publicul a avut bucuria să urmărească trei spectacole semnate Silviu Purcărete: “Metamorfoze”, “Uriaşii munţilor”şi “Faust”.

A regizat, de asemenea, spectacolele: “Regele moare” de Eugene Ionesco, montat în 2010, alături de o echipă internaţională; “D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale, o producţie a Teatrului Naţional din Sibiu, care a avut premiera pe 1 aprilie 2011 şi care a fost recompensată la Gala Comediei Româneşti festCo 2012 cu patru premii – Premiul pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru cea mai bună regie, Premiul pentru cea mai bună scenografie şi Premiul pentru cel mai bun actor secundar; “Conu Leonida faţă cu reacţiunea” de I. L. Caragiale (premiera oficială în noiembrie 2012 pe scena Sălii Mici a Teatrului Naţional Bucureşti, eveniment inclus în programul anunţat pentru Anul Caragiale, fiind totodată şi prima colaborare a regizorului cu Naţionalul bucureştean); “Oidip”, pus în scenă la Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, a avut premiera pe 13 iunie 2014, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (ediţia a XXI-a).

Cel care poate fi numit un adevărat fenomen al teatrului românesc nu a ocolit nici subiectul legat de realizarea unei producţii cinematografice. Filmul “Undeva la Palilula” (2012) este lung-metrajul de debut al lui Silviu Purcărete, un proiect grandios care reuneşte importante nume din lumea teatrului şi filmului românesc. Filmul a fost recompensat cu trofeul pentru Cel mai bun lungmetraj de debut la cea de-a opta ediţie a Festivalului Filmului Sud-Est European – SEEFest, desfăşurat la Los Angeles în perioada 2 – 6 mai 2013.

Din 2003, Silviu Purcărete este membru cu titlu personal al Uniunii Teatrelor din Europa. Pentru prodigioasa sa activitate a fost răsplătit cu numeroase premii, printre care: Premiul Naţional pentru Teatru (pentru piesa “Campiello” de Goldoni, 1986); Premiul criticii şi Premiul pentru excelenţă artistică al Fundaţiei Hamada (Festivalul internaţional de la Edinburgh, 1991); Premiul pentru cel mai bun spectacol străin la Festivalul Americilor de la Montreal (1993); Golden Globe Peter Brook Prize pentru cea mai bună regie teatrală (1995); Premiul criticii la Festivalul de teatru de la Dublin (1996); Premiul special al juriului la Festivalul Internaţional Shakespeare, Gdansk (2006).

 În 2010 primeşte Premiul Internaţional Shakespeare în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Internaţional Shakespeare, desfăşurat la Craiova şi Bucureşti. Premiul de Excelenţă la Gala Premiilor UNITER 2010, de la Sibiu, a fost acordat lui Silviu Purcărete (regizor şi scenarist), Helmut Stürmer (scenograf – decor), Lia Manţoc (scenograf – costume), Vasile Şirli (compozitor), Andu Dumitrescu (scenograf – efecte video), pentru impactul internaţional al spectacolului “Faust” după Goethe (producţie a Teatrului Naţional “Radu Stanca” Sibiu) la Festivalul Edinburgh 2009. În 2013, primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor de la Sibiu (“Sibiu Walk of Fame”), un proiect iniţiat de Primăria Municipiului Sibiu ca o recunoaştere publică a meritelor celor mai importante personalităţi care au contribuit la dezvoltarea fenomenului cultural de la Sibiu.

Regizorul Silviu Purcărete se numără printre laureaţii Premiilor Academiei Române pentru anul 2012, decernate pe 19 decembrie 2014, el primind Premiul Aristizza Romanescu – în domeniul artelor spectacolului, pentru montarea piesei “Conu Leonida faţă cu reacţiunea” de I. L. Caragiale. A fost distins cu Ordinul “Steaua României” în grad de Comandor (2000). (Text si foto: Agerpres)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *