Mp3

Schwarzenegger încă se trezeşte la 5 dimineaţa pentru a se antrena

Arnold Schwarzenegger

Zeci de femei din mai multe ţări, practicante ale culturismului, s-au adunat în Hong Kong în acest weekend pentru a participa la prima competiţie ”Arnold Classic” din Asia, arată Daily Mail.

Inaugurarea festivalului multi-sport a avut loc în prezenţa lui Arnold Schwarzenegger, fost campion mondial de culturism, vedetă la Hollywood şi guvernator de California.

Întrebat cum pot face părinţii din Hong Kong pentru a-şi încuraja copiii să facă sport şi în acelaşi timp să studieze, Schwarzenegger a răspuns: ”Până ajungi la doi metri sub pământ, trebuie să îţi antrenezi corpul. Dar, în acelaşi timp, trebuie trebuie să-ţi antrenezi mintea”. ”Când te uiţi seara în oglindă trebuie să îţi poţi spune: azi am învăţat o mulţime de lucruri noi”, a mai spus vedeta.

Arnold Schwarzenegger a ţinut să amintească faptul că încă se trezeşte la ora cinci dimineaţa pentru a merge la sală şi a se antrena.

‘Ai de ales, ori trăieşti, ori doar exişti”, a spus el.

Competiţia internaţională ”Arnold Classic’‘ se desfăşoară anual în America de Nord, America de Sud, Europa, Africa şi Australia, iar din acest an şi în Asia. Evenimentul este inclus în calendarul competiţional de culturism, înaintea evenimentului Olympia, cea mai importantă manifestare de profil. (Text: Agerpres, Foto: facebook.com/ Arnold Schwarzenegger)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *