Republica San Marino, o ţară cât o comună

San-Marino-01

Republica San Marino, cu o suprafaţă de 61,16 km pătraţi şi o populaţie de 32.572 de locuitori (2014), sărbătoreşte ziua naţională la 3 septembrie, data fondării republicii, în anul 301, de către Sfântul Marino, originar din Dalmaţia, care s-a stabilit, împreună cu o mică comunitate creştină, pe Muntele Titano.

Republica San Marino, situată în sudul Europei, reprezintă o enclavă în nord-estul Peninsulei Italice, în interiorul Republicii Italiene. Ţara se bucură de o climă mediteraneeană, cu ierni blânde şi veri călduroase şi însorite, oferind un mediu perfect pentru a descoperi tot ce această ţară are de oferit.

Relieful cuprinde coline argiloase, fiind dominat de cele trei vârfuri calcaroase din Monte Titano. Monte Titano aparţine Apeninilor Nordici şi este străbătut de cursul inferior al râului Marano, care se varsă în Marea Adriatică. O mică parte din suprafaţa ţării este acoperită de păduri.

Începând din anul 1000, conducerea statului a fost încredinţată adunării capilor de familie numită „Arengo”, cu putere legislativă, executivă şi judecătorească. În secolul al XIII-lea au fost create noi instituţii politice (Consiliul celor LX, Consiliul celor XII), iar în 1243 a fost introdusă funcţia de şefi ai statului – Căpitanii Regenţi, care reprezentau puterea executivă şi judecătorească.

Primele legi au fost adoptate în 1263. În secolul al XV-lea a fost creat Consiliul Mare şi General, Parlamentul format din 60 de membri şi existent şi astăzi, CMG a preluat cea mai mare parte a funcţiilor adunării „Arengo”, care a încetat practic să mai funcţioneze începând din 1571 (deşi nu a fost niciodată abolit), potrivit informaţiilor MAE. În 1291, Statul Papal a recunoscut Republica San Marino, care şi-a alipit ulterior noi teritorii. La 8 octombrie 1600 a fost adoptată prima Constituţie scrisă.

San-Marino-02

În secolul al XVII-lea, Republica San Marino a stipulat un Acord de protecţie cu Statul Papal. Republica San Marino este recunoscută de Franţa napoleoniană în 1797 şi de celelalte state europene în 1815, la Congresul de la Viena. La 22 martie 1862, San Marino încheie un „Tratat de prietenie” cu Italia, care garantează independenţa, buna vecinătate şi relaţiile comerciale. În 1865 a fost promulgat un nou cod penal, care excludea pedeapsa cu moartea.

În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea se înregistrează o puternică emigraţie a san-marinezilor către Statele Unite, Franţa şi Elveţia. În 1923 a preluat puterea un partid de coloratură fascistă, care în anii următori a instaurat un regim fascist, după model italian, care va dispărea definitiv în septembrie 1944.

San-Marino-harta

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Republica San Marino a reuşit să-şi păstreze neutralitatea. Din 1988, este membră a Consiliului Europei, iar în 1992 a fost primită în Organizaţia Naţiunilor Unite.

Capitala şi principalele oraşe: San Marino (capitala), Dogana Acquaviva, Borgo Maggiore, Chiesanuova, Domagnano, Faetano, Fiorentino, Montegiardino, Serravalle. Principalele obiective sunt: capitala, cu vestigii ale fortificaţiilor medievale; Basilica del Santo, ce adăposteşte relicvele Sfântului Marino; clădirea în stil gotic a Palazzo Publico şi fortăreaţa multicoloră ce străjuieşte Piazza della Liberta; Turnurile Guaita, La Cesta şi Montale; Muzeul Emigrării; Muzeul Curiozităţilor; Muzeul de Stat San Marino; Muzeul San Francesco; Cetatea San Marino; Basilica di San Marino; Chiesa di Sant’Andrea din Serravalle; Palazzo Valoni; oraşul Borgo Maggiore.  (Text: Agerpres, Foto: mamaplus.md, incomingpartners.it, aboutromania.com, Video: youtube.com)