Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR), care împlineşte vineri 26 de ani de la (re)fondare, anunţă că în zilele de 5, 6 şi 7 februarie, între orele orele 10,00 şi 18,00, intrarea în spaţiul expoziţional al instituţiei este liberă.
Cu această ocazie şi pentru că din 8 februarie expoziţia permanentă va fi dezactivată parţial, clădirea urmând să intre în proces de consolidare şi restaurare pentru o perioadă de 18 luni, MNŢR invită publicul la o (re)vizitare a Muzeului de la Șosea.
„Nu putem să alocăm atâtea forţe câte am fi vrut, pentru că, iată, colegii mei sunt cu toţii ocupaţi cu strângerea unui segment din expoziţia permanentă. În orice caz, în afara intrării gratuite în muzeu, vom avea tururi ghidate prin muzeu, sâmbătă, între 11,30 şi 15,00, în coordonarea colegei mele Lila Pasima, iar duminică, între orele 15,00 şi 18,00, vom organiza o întâlnire mai mult cu ‘poveşti’, ca să spun aşa, despre (re)naşterea muzeului, în 1990”, a declarat managerul MNŢR, Virgil Ştefan Niţulescu.
El a adăugat că, în cadrul evenimentului, va fi vizionat filmul documentar „Naşterea”, realizat de Marius Caraman, în 1999.
„Va fi o întâlnire între prieteni, între cei care au lucrat şi lucrează în continuare în muzeul nostru şi public”, a punctat Niţulescu.
Potrivit istoricului instituţiei, postat pe site-ul MNŢR, pe baza Decretului Regal nr. 2777 din 13 iulie 1906, semnat de regele Carol I, Mihail Vlădescu, ministru al cultelor din acea vreme, îl numeşte pe Alexandru Tzigara-Samurcaş director al Muzeului de Etnografie, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială, care a funcţionat pe locul fostei Monetării a statului până în 1912, când se pune piatra de temelie a ceea ce avea să devină clădirea „neo-românească” a Muzeului de la Șosea — cum îl vor numi multă vreme bucureştenii.
Viziunea despre menirea şi amenajarea unui asemenea muzeu se decantează în timp, fiind exprimată şi prin schimbarea denumirii în Muzeul de Etnografie şi Artă Naţională, iar apoi în Muzeul de Artă Naţională Carol I.
Muzeul de la Șosea îşi va continua periplul istoric şi după schimbările fundamentale de după cel de-al Doilea Război Mondial, când clădirea se va transforma, începând cu 1953, în Muzeul Lenin-Stalin, apoi al Partidului Comunist Român, al Mişcării Revoluţionare şi Democratice din România, pentru a ajunge tot mai mult, în ultimii ani de regim comunist, un fel de omagiu muzeal al preşedintelui Nicolae Ceauşescu.
Colecţiile vor fi alungate din sediul lor, adunate o vreme în clădirea Palatului Știrbey din Calea Victoriei, unde vor alcătui Muzeul de Artă Populară al Republicii Socialiste România, iar apoi îngrămădite în depozitele Muzeului Satului.
După Revoluţia din 1989, pe 15 februarie 1990, Andrei Pleşu, ministrul Culturii de la acea vreme, face un nou act întemeietor, numindu-l, şi la recomandarea insistentă a lui Dan Hăulică, pe pictorul Horia Bernea director al nou-(re)înfiinţatului Muzeu al Ţăranului Român.
Viziunea lui Horia Bernea asupra expunerii şi funcţionalităţii muzeului, mai degrabă universalistă decât particular-etnografică, a adus marea recunoaştere internaţională din anul 1996: Premiul EMYA pentru muzeul european al anului.
Prin expoziţiile temporare şi colecţiile sale vechi, dar şi recente, prin târgurile sale deja tradiţionale şi promovarea „produselor ţăranului român”, prin activităţile sale cu copiii şi, în curând, cu vârstnicii, prin diversitatea acţiunilor sale culturale (lansări de carte şi dezbateri, concerte şi filme antropologice, colocvii şi seri culturale), Muzeul Naţional al Ţăranului Român încearcă să se păstreze permanent în actualitate.(Text: Agerpres, Foto: wikimapia.org)
