Republica Mauritius, ţară insulară din largul coastelor continentului african, în sud-vestul Oceanului Indian, sărbătoreşte la 12 martie Ziua Naţională – momentul fondării statului, în 1968. Cultivarea trestiei de zahăr şi industria zahărului au avut un rol major în dezvoltarea şi stabilitatea statului, în special în zonele rurale.
Trestia de zahăr a fost adusă pe insulă în 1639, din Batavia, de către guvernatorul olandez Van der Stel. În 1696, s-a fabricat pentru prima dată zahăr în Mauritius. Olandezii au pus bazele unei mici colonii aici în 1638, dar în 1710 au abandonat teritoriul, care a fost preluat de francezi, în 1715, şi apoi cucerit de britanici, în 1810. Sclavia a fost abolită, în 1835, iar proprietarii de plantaţii au primit compensaţii de două milioane de lire sterline pentru pierderea sclavilor importaţi din Africa şi Madagascar, în timpul ocupaţiei franceze.
După această transformare, cu impact major asupra economiei din Mauritius, proprietarii plantaţiilor au adus lucrători ucenici din India pentru a lucra pe câmpurile de trestie de zahăr. Între 1834 şi 1921, aproape jumătate de milion de lucrători au ajuns pe insulă. În plus, britanicii au adus 8.740 de soldaţi indieni. Complexul Aapravasi Ghat situat într-un golf din Port Louis, acum inclus în patrimoniul UNESCO, a servit drept centru de recepţie pentru lucrătorii ucenici pe plantaţiile britanice.
Anii 1910 au reprezentat o perioadă de agitaţie politică pentru insulă. Clasa de mijloc, formată din medici, avocaţi şi profesori, începea să se facă auzită în faţa puterii politice a magnaţilor, proprietari de plantaţii. Primarul din Port Louis a fost liderul noii formaţiuni politice create – Action Libérale – care cerea mai multe drepturi pentru populaţie.
Opoziţia faţă de această mişcare a fost condusă de Henri Leclézio, cel mai influent magnat al zahărului şi liderul formaţiunii Parti de l’Ordre. Deşi, în 1914, a început Primul Război Mondial, teritoriul a cunoscut o perioadă de prosperitate pronunţată în perioada 1914-1918, din cauza exploziei preţurilor la zahăr.
În 1919, s-a înfiinţat Sindicatul Zahărului din Mauritius, care îngloba 70% din producătorii de zahăr. La finalul anilor ’60, sectorul trestiei de zahăr contribuia cu peste 90% la exporturile anuale şi la veniturile din schimburi comerciale internaţionale. O proporţie de aproximativ 50% din suprafaţa insulei, reprezentând peste 90% din terenul cultivat, era acoperită de trestie de zahăr. Totodată, industria zahărului era, în acea perioadă, cel mai mare angajator, cumulând peste 30% din totalul forţei de muncă.
Industria zahărului a reprezentat pilonul economiei naţionale până la mijlocul anilor ’70, când Mauritius a început dezvoltarea turismului şi a sectorului textilelor. În ultimele decenii, pe fondul diversificării domeniilor de activitate, statul a trecut de la o economie de tip monocultură la una industrializată.
Totuşi, industria zahărului şi-a păstrat rolul esenţial: sectorul corporativ al zahărului numără peste 5.000 de angajaţi direcţi, iar industria aduce venituri unui număr de peste 60.000 de familii, inclusiv 30.000 de cultivatori mici.
Cultivarea extinsă a zahărului pe insulă reprezintă, în prezent, un factor major de prevenire a eroziunii solului, jucând un rol important în ecologia ţării. Trestia de zahăr este recunoscută pentru rolul de convertor al energiei solare şi al dioxidului de carbon în biomasă, prin intermediul procesului de fotosinteză.
Astfel, contribuie la reducerea emisiei de gaze cu efect de seră. În acelaşi timp, trestia de zahăr este şi o sursă de energie verde şi regenerabilă. Pasta obţinută după procesarea zahărului pentru extragerea sucului este arsă în centrale pentru producerea electricităţii. (Text: Agerpres, Foto: panoramio.com, Video: youtube.com)
