Leacuri din grădină: ŢELINA

telina

Părintele medicinei, Hippocrate, recomanda, în urmă cu 2500 de ani, ca ţelina să fie folosită „în tratamentul nervilor zdruncinaţi”. Datorită conţinutului bogat în vitamine, minerale şi acizi organici, ţelina este un ideal tonic-stimulator al sistemului nervos, al memoriei şi revitalizant general în perioadele de stres. Salatele crude şi sucurile de ţelină sunt un mijloc ideal pentru păstrarea unui bun confort psihic.

Ţelina este cunoscută din cele mai vechi timpuri mai ales pentru proprietăţile ei vindecătoare. În antichitate, era considerată o plantă sfântă, fiind apreciată de romani pentru însuşirile medicale deosebite, iar de chinezi pentru calitatea de a menţine agerimea şi tinereţea spiritului. Era atât de populară în Grecia şi în Imperiul Roman, încât a fost consemnată în scrierile filosofilor, în versurile poeţilor şi în tratatele medicilor, care o considerau un medicament deosebit de preţios. Însuşi Homer o menţionează în „Iliada” şi în „Odiseea” drept o iarbă sacră, cu calităţi terapeutice excepţionale. Romanii preparau o băutură alcoolică din rădăcina şi seminţele de ţelină, pentru a-şi mări capacitatea de efort şi fertilitatea. Medicii romani le prescriau copiilor şi adolescenţilor rădăcină de ţelină, pentru a creşte mai repede, pentru a fi feriţi de boli şi de tulburările adolescenţei.

Ţelina (Apium graveo­lens, în latină) provine dintr-un soi sălbatic răspândit în Europa şi în Asia pe terenurile umede, uşor sărate. Treptat, forma sălbatică a intrat în cultură, mai întâi în zona mediteraneană. La început, a fost utilizată pe post de plantă medicinală şi pentru decorarea mesei.

În Evul Mediu, ţelina s-a răspândit în centrul şi în nordul Europei, ca urmare a edictului dat de împăratul Carol cel Mare, fiind considerată un remediu universal cu proprietăţi diuretice, febrifuge, antiscorbutice, stomahice şi, mai ales, afrodisiace. Începând din secolul al XVI-lea, ţelina a început să fie cultivată în jurul oraşelor, fiind folosită ca legumă şi condiment. În Statele Unite, a ajuns la începutul secolului al XIX-lea. Astăzi, este cultivată în două variante – pentru frunze şi pentru rădăcină. Ţelina albă este cultivată în zone umbrite, ferite de lumina directă a soarelui.

Componentele chimice din rădăcini şi frunze sunt foarte variate, ceea ce explică atât valoarea alimentară, cât şi terapeutică. Pe lângă un conţinut mediu de apă (83%), se găsesc în rădăcini: zaharuri (5%), proteine, o mare bogăţie de săruri minerale (potasiu, sodiu, calciu, magneziu, fier, iod, etc), vitamine (A, B1, B2, B6, C), precum şi un ulei eteric (bogat în apiol, bergapten şi anhidridă sedanoică), care imprimă mirosul şi gustul caracteristic. Uleiul eteric din seminţe reprezintă 2%.

De la această plantă, în prepararea remediilor naturale, se folosesc frunzele, căpăţâna şi seminţele.

Ţelina reprezintă o legumă indicată nu numai în alimentaţia zilnică, pentru întărirea sistemului imunitar, dar şi în perioadele de convalescenţă, în anemii sau în stările acute de surmenaj.

Conţine substanţe care ajută la relaxarea muşchilor din jurul arterelor şi permit dilatarea vaselor de sânge, fapt care conduce la scăderea tensiunii arteriale. Efectul ţelinei asupra tensiunii arteriale este cunoscut în medicina chineză încă din cele mai vechi timpuri. Scade colesterolul. Previne şi ajută în tratarea diabetului. Are efecte evidente în reumatismul infecţios, artroze, lumbago şi gută, cu rol în eliminarea substanţelor toxice, precum şi efecte antiinflamatoare, depurative şi uşor calmante în durerile articulare, mai ales la persoanele în vârstă. Este un remediu contra afecţiunilor bronşice şi pulmonare. Este un diuretic natural.

Prin proprietăţile antiseptice, cicatrizante şi antipruriginoase, preparatele din ţelină sunt remedii excelente în profilaxia bolilor de piele, cu mare eficienţă în vindecarea de ulceraţii, plăgi tegumentare, degerături, contuzii, vânătăi, sclerodermie, dermatoze alergice, psoriazis şi acnee juvenilă.

Previne cancerul de stomac şi colon – studii de laborator au arătat că există nu mai puţin de opt substanţe cu efecte citostatice în rădăcina ţelinei. Alte substanţe din rădăcina acestei legume, care între altele dau ţelinei mirosul specific, au un important rol în prevenirea proceselor de malignizare. Studii făcute în New Jersey, Statele Unite, au arătat că mai multe principii active din ţelină stopează dezvoltarea formaţiunilor tumorale din colon.

Ajută la eliminarea calculilor renali. Previne litiaza biliară. Asigură echilibrul hormonal la femei. Îndepărtează constipaţia.

Ţelina urcă în topul listei de alimente care ajută la atenuarea simptomelor alergiei alături de morcovi, ghimbir, mentă, pătrunjel, muşeţel şi varză.

Şi nu în ultimul rând este un afrodisiac natural şi poate fi folosit cu succes în curele de slăbire. Curele de ţelină pot conduce la apariţia fotodermatitelor (sensibilitate exagerată a pielii la radiaţia solară). De aceea, persoanele ce consumă ţelină în cure intensive nu trebuie să se expună la soare puternic, fără să folosească creme cu rol de filtrare sau de blocare a radiaţiilor ultraviolete. În cazul aplicaţiilor externe cu ţelină, expunerea la soare este strict interzisă, vreme de minimum 24 de ore.

Esenţial de ştiut este că substanţele cu proprietăţi vindecătoare se găsesc preponderent în coaja ţelinei, pe care de obicei gospodinele o curăţă şi apoi o aruncă, nefiind consumată. Ea conţine cele mai multe substanţe antibiotice şi antifungice din plantă, dar şi vitamine cum ar fi C, B1, B2, B6 sau B9, toate cu rol în protecţia contra radicalilor liberi, în întărirea imunităţii şi a rezistenţei noastre la factorii de mediu agresivi.

Sub coaja cea bogată în vitamine, se află calciu, potasiu, magneziu, fosfor şi fier, adică mai toate mineralele cu rol în menţinerea sănătăţii sistemului nervos şi a celui endocrin. Ca atare, pentru a fi eficientă în terapie, ţelina trebuie consumată cu tot cu coajă şi în stare crudă.

Ca o concluzie finală, toate părţile plantei ar trebui să fie nelipsite din alimentaţia noastră curentă. (Text: Agerpres, Foto: mancare.ro)