Horoscopul zilei de sâmbătă, 7 septembrie 2019

BERBEC
Vestea care ajunge azi la urechile tale are un efect foarte stimulativ asupra ta, pentru că deschide o perspectivă nouă asupra viitorului. Ştii mai bine încotro te îndrepţi, eşti mai sigur pe rezultatele care te aşteaptă la final şi depui eforturile care ţi se cer cu multă pasiune, convins că totul va ieşi bine. Ai nevoie de acest stimulent, de aceea ascultă cu luare aminte tot ce au ceilalţi de spus pe această temă, pentru că te poţi întâlni cu o persoană care are pentru tine un cuvânt cu impact major asupra sensului de mers. El devine motorul principal al viitoarelor tale succese.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BERBEC

TAUR
Îţi vine o idee nouă în minte încât începi să-ţi pierzi interesul pentru alte acţiuni înainte de a le termina. Ar fi bine să duci la capăt ce ai început, ca să te poţi concentra mai apoi asupra noii direcţii, pentru că ai consuma prea multă energie pentru a face faţă pe două fronturi simultan. Totuşi, impulsiv din fire, eşti în stare să-i pui punct abrupt vechii preocupări, fără să te mai uiţi înapoi, şi să te implici în noua activitate cu elan şi entuziasm. Prin gesturi atât de categorice, rişti să laşi unele lucruri neterminate în urma ta.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia TAUR

GEMENI
Dacă ai alături de tine oameni veseli şi optimişti, te vor molipsi şi pe tine de bună dispoziţie. E o zi perfectă pentru a te dedica unor activităţi amuzante, de divertisment, fără a-ţi aminti de nimic din problemele tale actuale. Râzi, zâmbeşte, dansează, distrează-te, mergi la film sau la o bere, pentru că aceasta e atmosfera care se potriveşte perfect configuraţiei astrale de azi! Chiar dacă nu ai un număr prea mare de prieteni pe care să-i atragi alături, te poţi distra de minune chiar şi de unul singur, făcând ceva ce îţi face doar ţie plăcere.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia GEMENI


RAC
Starea ta emoţională nu e deloc la înălţime, se vede că ai ceva greu pe suflet şi nu găseşti cuvintele potrivite pentru a împărtăşi şi altora ce e cu tine. E o povară greu de suportat, dar e nevoie de un efort de voinţă din partea ta ori să-ţi rezolvi problema, ori să o recunoşti în faţa celor din jur. Nu înseamnă că altul îţi poate rezolva ţie situaţia încurcată, dar te va ajuta enorm şi simpla prezenţă a celor care înţeleg prin ce treci. Poţi primi de la ei ceva mai multă energie pentru a merge mai departe, fără să aluneci spre o zonă periculoasă pentru psihic.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia RAC

LEU
Refuzul care vine azi ca din senin îţi strică toate planurile pe care ţi le-ai făcut cu privire la un proiect important. Îl poţi considera o uşă trântită în nas, un eşec care, momentan, nu poate fi reparat. Ţi se cere o schimbare radicală de atitudine, nu mai poţi continua în acelaşi mod ca înainte, deci, oricât de greu îşi este să te adaptezi altei situaţii, va trebui să o faci cât de repede, ca să nu pierzi tot ce ai construit până acum. E o surpriză neplăcută, dar dacă îi vei da curs, mai sunt încă şanse pentru planul ajuns acum în impas.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia LEU

FECIOARĂ
Greu te descurci cu banii şi simţi o adevărată povară în felul în care îţi gestionezi veniturile. Chiar dacă nu s-ar putea spune că stai pe un teren fragil, totuşi ţi-e cam teamă să cheltuieşti ceea ce ai adunat, ca nu cumva să vină şi vremuri mai grele. Deşi nu eşti atât de prevăzător din fire, de data aceasta drămuieşti cu atenţie fiecare leuţ, de parcă presimţi că se apropie un moment critic pentru bugetul familiei şi nu ai vrea să te ia prin surprindere. E bine să fii mai econom şi mai calculat!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia FECIOARĂ




BALANŢĂ
O vorbă aruncată în vânt într-un moment nepotrivit sau cu o ţintă greşită poate avea efecte dintre cele mai neplăcute. Poţi cauza cuiva o suferinţă sau poţi tăia tot elanul cu care ai pornit o acţiune nouă, pentru că nu ţi-ai luat toate măsurile de precauţie. Te-ai hazardat spre o zonă riscantă şi deja încep să se vadă efectele alegerii greşite. Nu te aventura în direcţii periculoase fără să ştii ce te aşteaptă, pentru că impulsivitatea de moment, neatenţia şi neglijența, precum şi atracţia spre risc pot avea urmări greu de reparat. Nu încălca regulile în glumă, pentru că tot tu vei plăti preţul acestui joc!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BALANŢĂ

SCORPION
În loc să stai şi să plângi că lucrurile au luat o întorsătură nefastă, adună-ţi mai bine forţele şi caută o soluţie adecvată. Nu lacrimile sau suspinele sau procesele de conştiinţă sunt soluţia în situaţia de faţă, ci e nevoie de o reacţie matură, echilibrată, potrivită împrejurărilor date, deci acţionează cumpătat, fără a tinde spre extreme în nicio direcţie. Nimic nu trebuie să depăşească limitele normale, nici prea mult, nici prea puţin, ci să cântăreşti atent ce e mai bine să faci la momentul potrivit.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SCORPION

SĂGETĂTOR
Cei îndrăzneţi şi entuziaşti te împing de la spate să continui ce ai început, ba chiar să extinzi şi mai mult aria acţiunilor, în timp ce alţii, mai conservatori din fire, îţi pun beţe în roate şi încearcă că îţi taie tot avântul cu predicţii sumbre. Tu decizi dacă merită sau nu să investeşti energie în sensul care ţi se deschide în faţă, fără să laşi pe alţii să intervină în treburile tale. Tu apreciezi cel mai corect rezultatele eforturilor depuse şi, dacă vei ajunge la concluzia că e un consum inutil de timp şi energie, te vei opri. Dar deocamdată mergi mai departe, să vezi ce iese!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SĂGETĂTOR


CAPRICORN
Greu de spus în ce ritm evoluează un plan în care ai şi tu un rol de jucat, pentru că ai parte şi de progrese vizibile, dar şi de hopuri enervante succesiv. Dacă ceva a mers foarte bine o perioadă, acum ajunge pe un nivel în care stagnează, înaintează ca melcul, dar poate nu te deranjează această pauză. Îţi mai tragi şi tu sufletul după ce ai tras tare o vreme, ca atare nu insista să duci azi mai departe ceea ce, momentan, stă pe loc. Ai şi tu nevoie de detaşare, să ieşi din miezul evenimentelor, şi să priveşti la rece unde s-a ajuns.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia CAPRICORN

VĂRSĂTOR
Un hop financiar te obligă să opreşti orice afacere în derulare până la noi ordine. Posibil să resimţi un gol în portofel, peste care vei trece, dar cât timp nu primeşti bani în plus care să acopere lipsa, nu poţi merge mai departe în ce ţi-ai propus. Poate e vorba de o amânare a unei plăţi, de incapacitatea de a-ţi achita o datorie mai veche, de imposibilitatea de a cumpăra acum un obiect pentru care ai făcut deja sacrificii, ca atare e bine să laşi investiţiile pe altădată. Momentan, nu mai sunt posibile şi nici recomandabile, dar în curând se va reechilibra balanţa.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia VĂRSĂTOR

PEŞTI
Este o zi pe placul tău, când inima ta este răsfăţată de gesturi tandre din partea celui drag şi tot ce trăieşti este la intensitate maximă. Există şi şansa de a întâlni o persoană cu mult şarm care îţi atrage atenţia prin aspectul fizic, printr-o voce melodioasă şi un comportament extrem de amabil, încât mai e doar un pas să se lege de aici o frumoasă poveste de dragoste. Gesturile de afecţiune trebuie să fie reciproce şi la aceeaşi intensitate, altfel ai putea fi acuzat că eşti egoist şi aştepţi doar să ţi se ofere, fără a da nimic în schimb. (surse foto: lovetoknow.com, tumblr.com)
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia PEŞTI

Horoscopul va este oferit de acvaria.com