Horoscopul lunii septembrie 2017

BERBEC
Agitatie mare în inima ta, la începutul lunii, când Marte, guvernatorul zodiei tale încă în Leu, este activat de Uranus, din zodia ta, ceea ce te face mai curajos, mai îndrăznet, mai dornic de noutate în plan sentimental. Asemenea avânt nu ai mai avut de mult, deci profită de el pentru a-ti exprima sentimentele, pentru a face o nouă cucerire, pentru a face pasi mari în relatia sentimentală pe care o dezvolti. Te cuprinde o energie specială, de care nu ai parte oricând, deci hai, treci la fapte: fă declaratii sau cereri în căsătorie, propune celui drag ce visezi. Întîlnirea dintre Venus si Nodul Nord din Leu, de luna aceasta e o raritate – o dată la 18 ani! – deci ar fi păcat s-o lasi să treacă fără un eveniment special pentru inima ta, fără o declaratie mai aparte, fără niste emotii cu iz de unicat! Avantajată de acest avânt prielnic e mai degrabă relatia sentimentală care nu s-a concretizat într-o căsătorie, pentru că, pentru cei deja căsătoriti, lucrurile sunt un pic mai tensionate, dar si de la tine vine o parte din tensiune. Parcă nu aveti aceleasi principii în care credeti amândoi, parcă nu vâsliti în aceeasi directie, vă lăsati coplesiti de indecizie, suspiciune, întrebări, nimicuri, deceptii mai vechi sau mai noi, deci relatia de cuplu nu merge în cea mai linistită directie. Opozitia dintre Uranus si Jupiter se mentine toată luna, deci te poti astepta la conflicte în cuplu, de parcă nu v-ati ajuta unul pe altul, ci mai degrabă v-ati pune piedică reciproc. Nici tu nu te calmezi, dar nici partenerul, deci iese cu scântei.

Concentrarea de energii astrale în Fecioară luna aceasta face ca planul profesional să devină primordial. Depui multă energie acolo, muncesti mult, esti preocupat de sarcinile de serviciu, si, la câtă seriozitate si responsabilitate versi în ceea ce ai de făcut, nu se poate să nu apară si aprecierile, si recompensele, sau sansele de promovare. Finalul de lună, mai ales, e un moment ideal pentru a munci din plin, chiar dacă se pot ivi si aici suficiente dezamăgiri, de parcă nu esti întotdeauna pe aceeasi lungime de undă cu unii colaboratori. Șefii însă te apreciază, dar dacă văd că poti, nu e exclus să-ti arunce pe umeri si mai multe treburi, dar culmea e că tu le rezolvi cu bine. Colaborarea merge cel mai defectuos, ca atare mai degrabă te descurci pe cont propriu, pentru că la orice propunere se naste un val de critici si discutii contradictorii care nu-ti plac. Marte si Venus umăr la umăr în Fecioară după mai bine de doi ani de distantă te sustin din plin cu o conjunctie de zile mari, pentru a munci cu plăcere si cu spor, văzând concret roadele muncii tale.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BERBEC

TAUR
Zodia Fecioarei se ocupă, în cazul tău, de inima ta, de iubire, de sentimentele tale, iar acolo, luna aceasta e agitatie mare fiind acea perioadă din an când Fecioara se umple de planete. Odată cu această aglomeratie astrală, si viata ta sentimentală reintră în prim plan după o perioadă de oarecare liniste. Se animă spiritele, te preocupă mai mult persoana iubită, nu stii ce să mai faci pentru a-i fi pe plac, iar atitudinea aceasta te ajută să-l cuceresti mult mai usor, în caz că e o persoană complet nouă apărută în peisaj, sau să-l tii mai mult alături de tine cu un soi de dependentă reciprocă. Visati frumos împreună, vorbiti despre viitor în detaliu, ca si cum v-ati programa viata sentimentală comună pe câtiva ani de acum înainte. Petreceti cât mai mult timp alături, pentru că relatia voastră se construieste si se consolidează prin micile nimicuri cotidiene care pun la încercare iubirea, relatia, fidelitatea, seriozitatea fiecăruia. Faceti mâncare împreună, mergeti la piată împreună, deci nu te astepta la gesturi iesite din comun sau strălucitoare pentru a fi fericit. Și banalul vietii în doi poate fi frumos, si această rutină vă poate reîncărca pe amândoi de iubire si placere de a fi alături, fie că sunteti sau nu deja căsătoriti. Întâlnirea pe care si-o dă Marte cu Venus în zona iubirii – si nu se petrece deseori! – poate fi un atu pentru ca tu să spui mai sigur pe tine, mai încrezător, că cel de lângă tine e omul potrivit pentru totdeauna, pentru a clădi o familie împreună.

Esti oscilant la serviciu, parcă nu te poti concentra eficient, poate si pentru că apar suficienti stimuli perturbatori care nu te lasă să-ti vezi de treabă cu succes. Esti mereu tras în alte părti, chemat de colo-colo, de parcă ai vrea să împaci mai multe lucruri sau sarcini dintr-un foc, dar această fugă continuă nu face decât să te irite si să te epuizeze. Norocul tău e că-ti vezi serios de treabă si depui si energie, si plăcere în ceea ce faci, chiar dacă se ivesc tot felul de comentarii cam agresive la adresa muncii tale. Tolerează-i, nu te crampona de critici, care sunt inerente pe parcursul oricărui succes. Cel mai mult te deranjează că nu ai pe cine te baza, de parcă descoperi deodată că ai în jur numai adversari, critici acerbi sau persoane care vor mai degrabă să desfiinteze ce ridici tu. Nu pune la suflet – desi e greu de crezut că reusesti – si continuă să muncesti cu acceasi abnegatie si bucurie, pentru că – în fond – o faci pentru tine, nu pentru ei.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia TAUR


GEMENI
Nici tu nu stii să spui dacă e dragoste ceea ce simti, sau pasiune, sau o emotie greu de controlat. Pentru că, sub imperiul opozitiei pe care Jupiter o face cu Uranus, parcă totul palpită, si, când e vorba de palpitatii, ele pot fi si bune si mai putin bune. Se pot ivi conflicte între îndrăgostiti sub asemenea configuratie astrală rarisimă, descoperind că nu priviti în aceeasi directie, că nu aveti aceleasi gânduri de viitor sau aveti ceva de comentat unul la adresa planurilor celuilalt, sau exact invers, se resimte un asemenea magnetism în aer, încât te-ai putea îndrăgosti cât ai clipi! Dacă viata sentimentală e atât de aprinsă, de înflăcărată, de alimentată de o energie fără precedent, nu acelasi lucru se poate spune despre căsnicie, unde Saturn si Luna neagră, încă alături (poate unicat pentru mult!) te trag de mânecă, te ajută să tratezi căt se poate de matur si de serios mariajul, să stati de vorbă cu calm si cu dorintă de a rezolva orice problemă din cuplu. Prielnic pentru discutii benefice si marunte e mai degrabă începutul de lună, când esti cuprins de un soi de curaj de a spune lucrurilor pe nume si de a propune chiar o serie de solutii benefice amândurora. Dacă reusiti să ajungeti la o concluzie bună pentru amândoi, după aceea, viata de familie se linisteste sau se animă ca prin farmec, depinde de ce era nevoie în casa voastră: de calm sau de un suflu nou?

Muncesti cu plăcere la serviciu, ba chiar ai fi în stare să-ti iei de lucru si acasă pentru că te ocupi de unele sarcini cumva pe placul tău, pe sufletul tău, care necesită si atentie, dar si putin talent, pe ici, pe colo. Când ai ocazia de a-ti pune în valoare calitătile intelectuale de necontestat, e normal să lucrezi cu plăcere. Nu te astepta însă ca familia să înteleagă dorinta ta de lucru, deci, dacă stai peste program la serviciu sau mai iei de lucru si acasă, e normal să apară discutii si dezamăgiri de la membrii familiei, de parcă s-ar simti neglijati. Oricum faci fată cu brio si ca profesionist, si ca familist, dar întotdeauna se vor găsi critici la adresa muncii tale ori de acasă ori de la serviciu. Undeva spre final de lună nu e exclus să iei o decizie de zile mari cu privire la locul de muncă sau cariera, pentru că se naste un vis nou în mintea ta, un plan nou în perspectivă, un mare tel de atins, si depui multă energie spre împlinirea lui.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia GEMENI

RAC
La tine, iubirea are mai degrabă o conotatie ratională, desi nu e genul tău, tu fiind un tip emotional, afectuos, iubitor, ca atarea această atitudine cu iz intelectual te miră si pe tine. Dacă e vorba de ratiune, atunci pui accent pe orice proces care vine de la creier, si nu de la inimă: decizii, analize la rece, discutii, argumentări, explicatii, dialog, ceea ce nu strică din când în când, pentru a face ordine prin inima ta. Dedică-ti prima parte a lunii pentru a sta de vorbă cu persoana iubită, pentru că numai asa, prin rationamente si explicatii, se pot ivi si cele mai bune solutii pentru voi doi, în caz că ati ajuns în vreun impas. Altfel, ratiunea te poate ajuta să vezi lucrurile asa cum sunt, să descoperi ce stă la baza eventualelor probleme, să analizezi punctele sensibile, si apoi să luati amândoi acele decizii menite să restabilească echilibrul în doi. Și în căsnicie e nevoie de astfel de discutii cu iz ceva mai rational, pentru că ati descoperit de curând că ceva lipseste, că unul din voi nu-si asumă tot ce-i revine, si deci si aici ar fi nevoie din când în când de o analiză la rece, ca să vedeti încotro mergeti. Nu uita însă că, desi creierul e cel care dictează acum, inima trebuie să-l secondeze permanent, deci nu uita tonul dulce, vorbele frumoase, emotiile exprimate. Nu sunteti colegi, sunteti iubiti, deci mintea si inima pot conlucra perfect fără ca vreuna să fie dată deoparte.

Muncesti cu sârg, cu responsabilitate, poate si pentru că simti că munca ta este apreciată, că valoarea ti-e recunoscută, că nu muncesti în zadar, la urma urmei, ci pentru niste roade palpabile demne de laudă si mândrie. Posibil ca un plan pe care tocmai l-ai început să-si arate deja roadele palpabile sau măcar ai din ce în ce mai clar senzatia că mergi în directia cea bună. Esti motivat de vorbe bune, de aprecieri, iar dacă mai apar si dispute, uneori, reusesti să le canalizezi într-o directie stimulativă, ambitionându-te si mai tare! Prima parte a lunii e excelentă pentru mari proiecte, mari initiative, noi începuturi, etape noi, solutii la vechi probleme, decizii care nu au alt scop decat de a te propulsa spre alt nivel în carieră. E cel mai bun moment – chiar dacă la origine poate nu se află cel mai fericit eveniment – să iei taurul de coarne si să deschizi un nou capitol în plan profesional: alt proiect, alt job, altă functie, altă ocupatie, altă meserie, altă stare de spirit la serviciu. În fond, s-a dus vara, s-au dus concediile, acum te poti concentra eficient la ce ai de făcut: examene, lucrări de depus, proiecte de prezentat, roade de cules.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia RAC

LEU
Esti încă în centrul atentiei cât timp Mercur, Venus si Marte mai trec prin zodia ta, ceea ce te animă, te face mai viu, mai tonic – nu că n-ai fi asa de obicei – dar cu două planete ale vietii în doi în curtea ta, e si normal să te preocupi si mai mult de ce se petrece în viata ta sentimentală. Unii pot porni acum – dacă nu s-a întâmplat deja luna trecută – povesti intense de iubire, relatii noi, idile pasionale, altii, cu vechi state de plata în plan sentimental, prind un vânt prielnic pentru a-si împărtăsi mai clar sentimentele. Saturn din zona iubirii te ajută să fii bine înteles, să-ti exprimi clar si răspicat intentiile si pretentiile, ba chiar să pui tara la cale pentru mult timp de acum încolo. Aspectele pe care cele două planete ale iubirii cu Saturn sunt cam ultima strigare pentru mult timp de acum înainte, de a aprinde spiritele în iubire, de a lega relatii solide, de a clarifica ce doresti de la viata în doi de acum înainte. Curând, Saturn va pleca din Săgetător, ca atare acest aspect de foc nu se va mai forma prea des, ca atare foloseste acest val prielnic care să te propulseze spre un nivel superior în amor. Dacă vrei să te căsătoresti – acum e momentul! Dacă vrei să faci o declaratie de iubire – acum e momentul! Dacă visezi în taină la cineva si tot sperai să te remarce, acum e momentul! Dar tu nu-ti găsesti cuvintele, esti oscilant, schimbător, ba sus, ba jos, si nu reusesti să te aduni. Asteaptă să-si recapete Mercur mersul direct în zodia ta – pe 5 septembrie – si atunci îti vor reveni si cuvintele, si ideile, si deciziile, si argumentele.

Muncesti cu drag si cu pasiune la serviciu, chiar dacă nu întotdeauna apar si roadele atât de repede pe cât ai dori. Nu te lăsa, trage tare, pentru că nu vei mai avea atata energie prea curând – Marte te părăseste pe 5 septembrie, deci încarcă-te de energia sa pentru alti doi ani si ceva de muncă. Ambitia si concentrarea sunt la maximum, dorinta de afirmare la fel, ai gânduri mari si planuri serioase, deci la muncă, tovarăsi! Nu este exclus să-ti vină acum noi idei curajoase, solutii originale, să descoperi căi nebătătorite de a ajunge acolo unde visezi, deci ai un vânt prielnic la pupa ce te împinge înainte, dar nimic nu se construieste peste noapte. Saturn te obligă să înaintezi încet, pas cu pas, să-ti drămuiesti bine resursele, să nu investesti tot într-o singură directie si, ce e mai important, să accepti că nu le stii pe toate, ci întotdeauna mai ai ceva de învătat. Esti încă la o scoală a vietii la care mai ai încă foarte multe de acumulat, de aflat, de pus la dospit, de clădit…
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia LEU


FECIOARĂ
Astepti de mult această perioadă din an – de luna trecută ai aceeasi senzatie – pentru că în zodia ta se aglomerează mai multe planete rapide care te animă la maximum. Vin aici si Marte si Venus, ca atare iubirea intră iar în prim plan, cu marea sansă a unor decizii de zile mari în relatia ta. Sau poate abia acum începi o idila nouă, dar nu te grăbi, ia-o încet, pas cu pas, pentru că tu, în iubire, ai nevoie de timp, de analiză la rece, de un dram de detasare si întelepciune. Nu esti neapărat genul care se amorezează repede, tocmai de aceea, chiar de-ar fi să ti se aprindă călcâiele acum, nu te lasi cucerit cu una cu două. Vrei fapte – nu vorbe, dovezi – nu promisiuni, deci astepti ca cel care încearcă să intre acum în inima ta să arate concret că merită încrederea ta. În relatia oficială, în căsnicie, se resimte o usoară stare de derută, de confuzie, pentru că ceea ce partenerul promite – sau chiar si tu – parcă nu se regăseste în realitate, deci te-ai cam săturat de vise si sperante, de ceva ideal, dar imposibil, si vrei să se vadă ceea ce fiecare promite. Parcă te trezesti dintr-un fel de visare, de somn frumos si dulce, ceea ce e benefic pentru o persoană atât de ratională ca tine, pentru că începi să vezi niste realităti, indiferent care ar fi acelea. Dacă mai iei si unele măsuri pentru a iesi din această zonă de derută emotională marcată de suspiciuni, întrebări, interpretări, incertitudini, cu atât mai bine pentru tine, deci priveste adevărul în fată, oricare ar fi!

Ideile vin pe bandă rulantă la serviciu, desi erau de mult în mintea ta, asteptând să le exprimi, să le accepti, să le pui în practică. Parcă stăteai pe margine si asteptai momentul potrivit, care acum pare să vină, pentru a te propulsa într-o directie mai clară. Chiar dacă nu esti genul impulsiv, ci ai mai degrabă nevoie de timp de analiză si de gândire înainte de orice nou început, de data aceasta esti mirat si tu cum se precipită unele lucruri si te determină să iei decizii mai rapide, chiar bruste, menite să aducă noul în plan profesional. Vrei un loc nou de muncă? Țintesti la ceva mai sus sau mai bun? Vrei o schimbare de atmosferă la serviciu sau poate chiar un nou plan de care să te ocupi? Asteaptă ca Mercur să intre în zodia ta, pentru că el ar putea anima multe aspecte care tot stagnau, din cauza proverbialei tale suspiciuni sau exageratei tale prudente. Acum prea vin multe aspecte tăvălug în calea ta ca să nu le folosesti în planurile tale profesionale, deci – cu sau fără analiză aprofundată – pune-le la treabă! Chiar dacă nu ai încă toate detaliile, merită să pornesti: detaliile vor veni pe parcurs.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia FECIOARĂ

BALANŢĂ
Ultimele zile ale lui Jupiter în zodia ta – va pleca la început de octomrbie – pot fi si printre cele mai tensionate, din cauza opozitiei pe care o face cu Uranus din zodia diametral opusă, ceea ce poate afecta mai mult ca oricând viata de cuplu. Neîntelegerile pot fi la ordinea zilei, si cum tu esti un mare iubitor de armonie, de bună întelegere, de cooperare si echilibru, această atmosferă nu-ti este deloc pe plac. Decât dacă chiar era nevoie de unele decizii curajoase pentru a repara ceva între voi. Dacă asteptai un imbold, un sut, un impuls să faci o schimbare de care erai deja constient că trebuia făcută, i-ai putea da curs acum, când esti atât de stimulat să iei decizii, de care, de obicei, ti-e un pic teamă. Poate reusesti să stai de vorbă mai deschis cu partenerul, să vă expuneti amândoi punctul de vedere sincer si just, fără ascunzisuri, fără glume, fără fugă de răspundere, deci să descoperiti ce trebuie făcut pentru ca armonia să revină în cuplul vostru. Discutiile mature sunt favorizate, indiferent de subiectul care vă aduce la masa tratativelor, că e vorba de proiecte comune acasă sau de planuri individuale care necesită o consultare în doi. Încearcă să nu iei deciziile de unul singur – tu oricum simti nevoia să te consulti mereu cu cineva care să te asculte, să te completeze, să te sfătuiască – ca atare din astfel de discutii ca de la egal la egal, calme si pasnice, se pot naste acum directii noi, de care amândoi aveati nevoie. Discută sincer, dar nu scoate de la naftalină cine stie ce nimicuri care nu-si mai au rostul. Învată să taci, să ierti, să tolerezi, să treci cu vederea, să nu cauti nod în papură, să vezi partea frumoasă a relatiei, deci jumătatea plină a paharului.

Te cam paste paranoia la serviciu… Ai mereu senzatia că lumea te judecă, te critică, te urmăreste, te sapă pe la spate, si cam exagerezi cu fricile. Da, poate nu mai este aceeasi armonie la locul de muncă, cei cu care înainte aveai relatii de colaborare pasnice si fructuoase, acum parcă scot coltii, dar nu te lăsa influentat de eventualele emotii si griji care te frământă. E posibil să ti se pară doar, nimeni nu are nimic cu tine, deci canalizează-ti energia spre lucruri constructive, nu spre bârfe, lupte de culise, temeri care nu-si au rostul. Da, poate ai si rivali, ai adversari – ascunsi sau pe fată – ei, si ce? Poti profita de adversitatea lor pentru a lupta si mai mult pentru pozitia ta, pentru ideile tale. Dacă începi si tu să te îndoiesti de tine, poti fi învins. Ai o usoară senzatie de oboseală, de neîncredere, stima de sine e scăzută, nu esti în apele tale (doar primele zile ale lunii par să fie mai optimiste si mai tonice), dar tocmai pentru că simti ceva adversitate în aer, luptă cu si mai multă ambitie pentru tine însuti. La final de lună, începe si zodia ta, deci ai motive să-ti aduni fortele si să lupti cu amalgamul acesta de frici, emotii si gânduri care nu-ti dau pace si nici nu te lasă să dormi.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BALANŢĂ

SCORPION
Nici tu nu stii clar dacă iubirea e motiv de bucurie sau de îngrijiorare, pentru că – desi nu e genul tău să te temi de ceva – ai uneori senzatia că se pregăteste ceva. Ai niste vise, niste sperante legate de viata în doi, dar uneori ti-e frică să nu fie doar iluzii, minciuni, senzatii false. Dacă tot te temi atât de mult, fă o analiză la rece a emotiilor tale, cu argumente logice si dovezi clare, trece tot prin prisma ratiunii, nu lăsa doar inima să vorbească, pentru că doar asa ai putea alunga o serie de nelămuriri. Eventual, discută serios cu partenerul, ca să descoperi ce stă la baza incertitudinilor care te frământă. Ai senzatia că ti se ascunde ceva? Ai impresia că te minte sau te trădează? Ai ceva pe suflet, dar ti-e frică să spui? Vrei răspunsuri la vechi semne de întrebare? Profită de aura ratională a acestei luni pentru a face ordine si în minte si în suflet, deopotrivă. Fugi de iluzie, de visare, de povesti prea frumoase ca să fie adevărate, trezeste-te un pic din basm, pentru că simti si tu că ceva nu e chiar asa cum se vede. Întâlnirea lui Marte si a lui Venus în Fecioară e un semn bun pentru relatiile încâlcite, incerte, marcate de temeri si suspiciuni, pentru a face ordine si lumină. Uneori, realitatea e acolo, dar nu vrei s-o vezi, dar luna aceasta, vrei – nu vrei, se arată spre binele tău si al celui pe care-l iubesti. Ba chiar s-ar putea să te îndoiesti până si de asta: oare chiar (mai) iubesti?

Dacă e ceva să tureze la capacitate maximă luna aceasta, pare să fie vorba de carieră! Deja de ceva vreme e unul din planurile cele mai activate, pentru că simti că e vremea să lupti mai mult pentru sansa ta de afirmare, de ascensiune, pentru mai mult si mai bine. E grozav că nu te îndoiesti de valoarea ta, e bine că-ti cunosti meritele si să lupti pentru ca si altii să le recunoacă, iar tot ce ai făcut în ultimele luni a consolidat renumele si pozitia ta profesională. Poate chiar primele zile ale lunii te ajută să pornesti pe un drum nou în carieră, impulsionat de o idee nouă, de un scop măret, de o dorintă arzătoare, sau poate chiar propulsat mult mai repede înainte de un vânt prielnic neasteptat. Elementul surpriză poate avea un rol în succesele profesionale ale acestei luni – asta dacă nu s-a întâmplat deja la finalul lunii august ceva interesant! – Deci fă un pas înainte cu mai mult curaj si cu entuziasm, pentru că poate fi o rarisimă sansă pentru tine. Din cand in cand mai apar si critici, si incertitudini – inclusiv din propria ta minte – si adversari care-ti taie elanul, e adevarat, dar merită să pui în joc toate atuurile tale intelectuale pentru a spune clar si răspicat ce stii, ce poti, ce bagaj de cunostinte duci cu tine, ce palmares ai, cât ai muncit, ce experientă ai. Şi ai!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SCORPION

SĂGETĂTOR
Marte, Saturn si Uranus formează, în primele zile ale lunii, un trigon de foc de zile mari. Mai rar această combinatie astrală, si pe tine te vizează direct, pe toate planurile. Primul dintre ele e iubirea, si aici poti simti un suflu nou, un aer proaspăt. Parcă se schimbă ceva, parcă lucrurile evoluează mai repede într-o directie promitătoare, care te entuziasmează, dar totusi nu te lasi coplesit de această vâlvătaie. Saturn te trage la timp de mânecă pentru a nu te aprinde ca o tortă, pentru a nu investi totul într-o pasiune, deci ai mare noroc de acest profesor care-ti disciplinează viata de vreo 2 ani încoace! Poate uneori o face ceva mai sever, alteori ai numai de câstigat de la acest prieten din umbră, care, desi nu e întotdeauna de acord cu tine, nu te lasă să pierzi directia, vâslind spre tărmuri imposibil de atins. El e realist, si acelasi realism l-ai putea vărsa acum si în iubire, chiar dacă Uranus – pe de altă parte – te îndeamnă să te arunci. Reusesti să treci iubirea prin prisma ratiunii si asa poti lua cele mai bune decizii, poti spune lucrurilor pe nume, poti descoperi răspunsuri la întrebări care te macină, deci lasă creierul să preia conducerea si în iubire sau în cuplu. În primele zile ale lunii simti un imbold extraordinar de a spune ce simti, de a face declaratii de iubire, de a vorbi cu persoana iubită ca să descoperiti ce vă uneste, ce principii de viată are fiecare pentru a descoperi dacă gânditi la fel, dacă aveti aceleasi dorinte de la viitor, dacă sunteti animati de aceleasi idealuri. Dacă descoperiti că fiecare vrea altceva de la viată, e greu de crezut că puteti vâsli în acelasi ritm.

La început de lună, te apleci foarte serios asupra sarcinilor de serviciu, o faci cu plăcere, cu pasiune chiar, si dacă mai ai si ocazia de a-ti pune multele talente în valoare, cu atât mai fericit esti. S-ar putea să se nască un plan nou în mintea ta care te dinamitează, si se stie că esti o fire care se entuziamează la maximum! Esti atât de dornic să duci la îndeplinire acel vis, că nu poti sta locului. Muncesti mult, pui în joc tot ce stii, cu mari sanse de a face pasi multi si repezi înainte. Totusi, tu nu lasi nimic doar la voia pasiunii care te cuprinde, ci încerci să faci totul controlat, atent la detalii, cu realism si simt organizatoric, fără a visa aiurea. Desi esti unul dintre cei mai visători din tot zodiacul, de data aceasta nu mai visezi fără motiv, ci construiesti pas cu pas, lent, fără grabă, ceea ce consideri important pentru imaginea, reputatia, succesul tău profesional. Pare să fie o lună bună, pentru că toată munca pe care o depui, dă roade, inclusiv financiare.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SĂGETĂTOR


CAPRICORN
Tot ce simti, parcă stă ascuns în inima ta, si, în primele zile ale lunii, nu prea lasi emotia să iasă la iveală. Poate simti ceva secret pentru cineva, poate ai o pasiune nestiută de nimeni si nu vrei să lasi să se vadă, deci tot zbuciumul e înăuntru, mai degrabă. Totusi, spre mijlocul lunii, îti dai seama că a sta cuminte în banca ta fără să exprimi ce simti, nu e în avantajul tău, si iei taurul de coarne pentru a transpune în cuvinte sentimentele. Totusi, pe cât de afectuos sau sentimental ai fi, în loc de vorbe dulci si declaratii de dragoste, tu iesi la bătaie cu argumente, scuze, explicatii, întrebări cu un soi de spirit analitic, nicidecum cu ceea ce iubirea ar avea nevoie. Dacă tu vorbesti despre reguli, principii, legi scrise sau nescrise în iubire, despre dovezi de fidelitate sau cine mai stie ce alte valori un pic mai reci si mai logice, fii sigur că persoana iubită nu va simti iubirea ta, asa cum e, ci mai degrabă consideră relatia ca pe o afacere, ca pe o tovărăsie amicală. Încarcă vorbele tale cu promisiuni tandre, cu dulceată în glas, fii mai pasional, mai înflăcărat, chiar dacă nu e genul tău. Vorbeste, spune ce simti, nu astepta doar de la celălalt să-ti arate. Sigur în sufletul tău sunt sentimente aprinse, dar trebuie să le dovedesti, nu doar să le lasi să clocotească.

Treburile de la serviciu îti consumă toată energia, deci nu ar fi de mirare să neglijezi viata privată doar pentru a-ti îndeplini sarcinile de serviciu. E cam ultima strigare a lui Jupiter în zona carierei, de vreme ce luna viitoare va părăsi acest sector, de aceea simti că trebuie să tragi tare, să faci acum ce n-ai făcut poate un an de zile, să iei decizii, să schimbi directia, să restabilesti echilibrul dat peste cap în ultima perioadă. Va fi greu, mai ales dacă ai multe pe cap si acasă, dar dacă te-ai organiza mai bine, dacă nu te-ai mai pierde în detalii nesemnificative care nu fac altceva decât să-ti consume timpul si energia, ai reusi să asezi lucrurile asa cum îti place. Surprizele de natură profesională mai pot să apară si luna aceasta, deci încă nu e liniste acolo, încă e vânzoleală, stres si activitate intensă (parcă ai intra în panică de timp, ceea ce te irită), dar numai de tine depinde în ce directie merge agitatia aceasta. Adu-ti aminte că detii deja cunostintele, experienta, informatiile si detaliile necesare reusitei tale profesionale si trebuie doar să-ti păstrezi calmul înaintea fiecărei provocări.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia CAPRICORN

VĂRSĂTOR
Pe tine te preocupă mult viata în doi, de ceva vreme, iar trecerea lui Venus prin zona căsniciei îti aduce aminte de lucrurile frumoase care v-au legat si care vă tin împreună. Dacă mai torni si un pic de pasiune, de iubire, de căldură în tot ceea ce ai de oferit celui drag, atunci ai parte de o lună frumoasă alături de el. Pentru unii poate fi perioada cea mai bună pentru căsătorie, sau, dacă nu si-au găsit încă jumătatea, de a o găsi acum printr-un concurs de împrejurări norocoase – dar poate deloc întâmplătoare. Ceva s-a miscat mai bine în plan conjugal încă de luna trecută, s-a animat atmosfera, s-au reaprins niste sentimente acolo, inima a bătut mai tare. Păstrează acest tonus cât mai mult timp posibil, pentru că va mai dura ceva până când Venus si Marte vor reveni împreună aici si vor (re)anima viata de cuplu, asa cum a făcut-o în ultima lună si în primele zile din septembrie. După ce si Mercur va reveni la mersul direct – după perioada sa de retrogradare din ultimele zile – iubirea va deveni motiv de bucurie si de plăcere, pentru că retrogradarea sa e posibil să te fi făcut să faci un mic ocol în trecut, să scoti de la naftalină cine stie ce regrete, supărări sau neîmpliniri. Se presupune că le-ai găsit solutia sau explicatia si acum stii mai bine ce ai de făcut pentru o viată in doi mai tonică si mai fericită.

Posibil ca viata profesională să nu fie în centrul atentiei, luna aceasta, singurul aspect care atrage atentia fiind marele trigon de foc pe care Uranus, guvernatorul tău, îl face cu Saturn si Marte, la început de lună. Nu sună rău, dacă asteptai un imbold, o usă deschisă, o scânteie de inspiratie care să deschidă un drum nou în carieră. Poate vine de la o persoană pe care o admiri, ca un fel de exemplu demn de urmat, deci stai cu ochii la cei care au reusit deja, la cei care sunt acolo unde si-au dorit, la cei cu un pas înaintea ta, pentru că merită să le urmezi reteta de succes. Lasă orgoliile deoparte si tine cont de sfaturile bune care vin din multe directii, poate de la partenerul de viată, poate de la un sef sau de la un coleg superior tie din anumite puncte de vedere. Ai mereu ceva nou si interesant de învătat din discutiile cu ceilalti, cu tovarăsii tăi de lucru, cu cei mai apropiati colegi de serviciu, deci ai curaj să întrebi, dacă nu stii încotro.