Mp3

Horoscopul lunii mai 2017

BERBEC
Ai de ce să te simţi bine de vreme ce ai planeta iubirii chiar în zodia ta toată luna. Profită de Marte în Gemeni pentru a-ţi exprima mai clar şi mai meşteşugit sentimentele, ba chiar ai putea face noi şi noi cuceriri datorită talentului tău de a transpune în cuvinte trăirile şi emoţiile tale, ba chiar şi pasiunea care-ţi dă târcoale. E un moment bun să porneşti o relaţie nouă, chiar dacă eşti abia la primele întâlniri. Ai putea fi ceva mai grăbit, ba chiar şi predispus la a impulsivitate în plan sentimental. De fapt, chiar începe o etapă deosebită din viaţa ta pentru că Nodul Nord tocmai a intrat în Leu, ceea ce corespunde zonei iubirii pentru tine. Pentru cei singuri, poate oferi auspiciile cele mai norocoase de a se îndrăgosti, de a găsi o persoană potrivită dorinţelor lor. Gândeşte-te că Nodul nord nu a mai trecut pe aici de vreo 18 ani, ca atare, pentru mulţi, poate fi prima oară în viaţă când privesc iubirea dintr-o altă perspectivă. Dar nu e neapărat un cadou dat pe gratis, ci dragostea poate fi şi o cale de a te maturiza, de a dărui necondiţionat. De acum, timp de un an şi ceva de zile, vei intra la o şcoală a vieţii în care ţi se va preda lecţia iubirii în cel mai interesant şi dinamic mod.

Opoziţia pe care Marte o face la începutul lunii cu Luna Neagră nu e tocmai un avantaj pentru tine, pentru că ai putea fi adeseori interpretat ciudat în orice acţiune importantă. Caută-ţi cu atenţie cuvintele, vino cu, dovezi de necontestat, pentru că ai putea avea discuţii în contradictoriu cu oameni care nu au aceleaşi principii sau păreri. De fapt, cel diferit eşti tu, ca atare duci o luptă grea de lămurire că lucrurile în care crezi tu sunt bune. Mulţi se vor găsi să critice, să-ţi impună ideile lor ca literă de lege, ca atare să nu te miri că nu prea te înţelegi cu nimeni. Aceste aspecte pot genera adeseori dispute profesionale, dar nu te laşi nici tu. Merită să lupţi, să nu renunţi, pentru că numai din acţiunile tale curajoase se pot naşte acum idei excelente sau drumuri noi în carieră. Dacă ai şi şansa de a merge la şcoală, de-a dreptul, să urmezi un curs, să îţi măsori forţele într-o competiţie, şansele sunt de partea ta. Din a doua parte a lunii găseşti mult mai uşor parteneri potriviţi pentru ideile tale şi treci la fapte.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BERBEC



TAUR
Guvernatoarea ta, Venus, nu este în cea mai plăcut poziţie, ca atare eşti printre cei mai emotivi, retraşi, temători luna aceasta, de parcă nu ai curaj să spui sau arăţi ce simţi. Preferi însă intimitatea ca atare, dacă persoana iubită îţi oferă mai mult timp pentru a fi cu tine, vei dori mai degrabă să staţi ochi în ochi doar voi doi, pentru că ai mai multă nevoie ca TU să fii cel răsfăţat luna aceasta. De obicei, oferi tu, dar acum vrei să fii şi tu în centrul atenţiei. Se schimbă cumva registrul în plan sentimental, deoarece Nodul Nord a ieşit din zona dedicată iubirii, acolo unde a stat mai bine de un an, ca atare resimţi un fel de uşurare, parcă ai scăpat de o povară, pentru că iubirea ţi-a oferit în ultimele luni multe lecţii legate de încredere, responsabilitate, asumare, grijă pentru celălalt, supunere şi răbdare. Fără Nodul Nord aici se presupune că ai terminat un curs intensiv despre toate aceste valori ale vieţii în doi şi de acum te preocupă mai mult siguranţa familiei tale. Prezenţa lui Mercur în zodia ta în prima parte a lunii te susţine să discuţi deschis cu jumătatea ta, să puneţi ţara la cale şi să comunicaţi mai mult, mai ales că aveţi unele aspecte mai sensibile la ordinea zilei, printre care şi bugetul familiei.

Munca cere mult de la tine, Jupiter se află încă acolo în Balanţă şi-ţi cere să îţi vezi serios de treabă, să-ţi duci la îndeplinire angajamentele, dar nu e tocmai o lună uşoară. Munceşti mai mult decât poţi, eforturile te lasă fără energie, şi cum nici Venus nu e în cea mai bună zonă pentru a te susţine, treci prin suficiente momente sensibile în care psihicul obosit îşi lasă amprenta, ce bine ar fi să-ţi iei o vacanţă, dar încă nu a venit vremea. Ai da mult mai bine randament dacă ai fi pe cont propriu, dacă nu ai avea şefi, dacă nu ai fi simplu executant al unor planuri, pentru că libertatea de decizie, de mişcare, de acţiune sunt preferatele tale, chiar dacă nu prea ai parte de ele. Dacă le-ai avea, ai face minuni, dar dacă eşti doar o parte dintr-un angrenaj, greu de crezut că vei fi lăsat să faci totul cum ai vrea tu. De multe ori vor apărea alţii mai puternici, mai severi care îşi vor impune părerea şi tu nu ai ce face decât să te supui. Tensiunile cresc spre finalul lunii, şi adeseori ai parte de nemulţumiri din cauza stresului acumulat.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia TAUR

GEMENI
Trecerea lui Marte prin zodia ta are şi avantaje şi dezavantaje, pentru că-ţi aprinde firea şi te face să te manifeşti mai viu, mai intens, mai dinamic, dar poate şi mai nervos, mai ales în relaţia cu partenerul de viaţă, unde te poţi aştepta la câteva momente critice. Pentru unii, atmosfera poate degenera atât de mult, încât ar putea spune că nu s-a mai întâmplat aşa ceva de foarte multă vreme – de aceea, cuplurile fragile ar putea chiar atinge punctul critic al separării sau divorţului – dar, pentru alţii, Jupiter e un bun aliat să stea de vorbă serios, să analizeze lucrurile corect pe toate feţele pentru a lua măsurile care se cuvin. E nevoie, de o schimbare în plan sentimental, dar schimbarea trebuie să înceapă poate chiar cu tine. Nu pretinde ca partenerul să tot facă sacrificii, pentru că şi tu le poţi face. Dacă nu ţii sub control nervii, cuvintele, agitaţia, ai putea lua nişte măsuri cam drastice greu de schimbat mai târziu, deci foloseşte energia lui Marte pentru a trece la fapte, pentru a spune lucrurilor pe nume, pentru a repara de urgenţă ce se poate, dar nu prin certuri, acuze, discuţii aprinse. Poţi da un imbold vieţii sentimentale dacă treci totul prin prisma raţiunii şi-ţi ţii sub control nervii.

Pune-ţi mintea serios la contribuţie, lasă creativitatea să zboare, pentru că ai putea găsi, luna aceasta, o mulţime de direcţii, soluţii, căi de mers în proiectele începute la serviciu. Găseşti de fiecare dată ori persoana potrivită pentru a lucra împreună, ori ideile cele mai adecvate scopurilor propuse. Ai curaj să spui ce gândeşti, nu te întrece nimeni în conversaţie şi comunicare, iar studiul e pe placul tău, fiind deschis spre domenii noi. Nu te lăsa însă atras în planuri incorecte, care se abat de la litera legii, pentru că ar putea apărea ispita de a ocoli regulile impuse de alţii sau de lege, cu speranţa că poţi obţine mai uşor unele avantaje. Nu face asta, fă totul ca la carte, pentru că o eventuală abatere te-ar putea costa mult,mai ales la începutul lunii. Dacă te ştii cu musca pe căciulă cumva, repară repede. Un proiect nou pe placul tău ar putea porni de minune luna aceasta, ca atare concentrează-te asupra noului, fii atent la ponturile primite şi fii mereu deschis să încerci lucruri noi, către care ai şi tu o anumită atracţie sau afinitate. Nu dai randament în sarcini obligatorii, care nu-ţi plac, dar te implici trup şi suflet în ceea ce îţi încântă inima.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia GEMENI



RAC
Te simţi un pic vinovat, în plan sentimental, poate pentru că ai încălcat un angajament, poate pentru că ai mai omis adevărul, pe ici, pe acolo, şi te tot gândeşti cum să dregi busuiocul cât mai repede, înainte de a se descoperi realitatea. O poţi face cu curaj acum, dar nu te aştepta să fie uşor, pentru că, dacă într-adevăr ai greşit, pot exista efecte neplăcute ale eventualelor tale mărturisiri sincere, tocmai de aceea, din frică, s-ar putea să continui să acoperi adevărul sub o undă de mister. Parcă ai avea o viaţă ascunsă, paralelă, dar e un moment bun să iei taurul de coarne şi să repari situaţia. Vei tulbura apele o zi, două, dar după aceea vei avea sufletul împăcat că ai spus adevărul. E vorba de încredere aici, de sinceritate, de fidelitate, şi unde acestea lipsesc, nu poate fi linişte, deci ori tu, ori jumătatea ta trebuie să facă lumină. Nodul Nord proaspăt intrat în Leu te va ajuta să pui în valoare aspectele bune şi frumoase ale iubirii iar, adevărul, chiar dacă mai doare, e eliberator.

Cariera e locul celor mai plăcute evenimente, de vreme ce Venus se află chiar în zona dedicată acestui sector al vieţii. Ai încredere în propria persoană, te exprimi curajos, deschizi căi pe care alţii nu au curaj să meargă, ca atare acum au succes cei îndrăzneţi, care nu aşteaptă să le spună alţii ce să facă. Nu uita, însă, că ai acea tendinţă de a mai călca şi strâmb, de a te abate de la norme, deci, chiar dacă Venus te susţine în ceea ce doreşti să faci, nu trebuie să te joci cu riscul. Fă lucrurile aşa cum se cuvine şi vei fi recompensat. Poţi ieşi primul din competiţii, poţi face un pas în faţă să te afirmi, dar nu uita că, primele zile ale lunii, pot genera şi situaţii neplăcute: bârfe, denigrări la locul de muncă, vini aruncate pe umerii tăi, critici nemeritate. Dacă ştii că adevărul e la tine, ai curajul să vorbeşti şi să spui lucrurilor pe nume, dar dacă ai totuşi o vină, grăbeşte-te să repari.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia RAC

LEU
Cu Nodul Nord proaspăt intrat în zodia ta, te poţi aştepta la o etapă de mai bine de un an în care multe lucruri pot să te schimbe. Însuşi destinul ţi se poate schimba, şi cum Leul e o zodie a iubirii, iubirea poate fi şi ea în centrul atenţiei. Fii pregătit să primeşti nişte lecţii de viaţă în iubire sau prin intermediul iubirii, cu atât mai mult că, până la finalul anului, în zona dedicată iubirii se află şi Saturn. Nu e neapărat o garanţie a fericirii, tocmai de aceea trebuie să te înarmezi cu multă înţelepciune, răbdare şi optimism pentru a aşeza totul la locul potrivit. Cât timp pui preţ pe valorile corecte ale iubirii, pe încredere, pe fidelitate, pe seriozitate, nu ai motive de îngrijorare, ca atare asumă-ţi iubirea în cel mai profund mod şi totul va fi bine. Nu s-ar zice că apar evenimente majore în plan sentimental, acum, dar pentru că vei privi diferit iubirea de acum înainte, e posibil să resimţi o stare ciudată, cum că ţi se pregăteşte ceva.

În schimb, cariera e foarte animată luna aceasta, ai tot felul de acte de adus la zi, poate mergi la discuţii cu şefii, la interviuri de angajare, la cursuri şi concursuri prin care să arăţi ce ştii, dar singurul punct sensibil pot fi emoţiile. Încearcă să ţi le ţii sub control, ca să nu strici ceva din cauza unui moment de slăbiciune. Posibil să ai mult de lucru, încât vii târziu acasă sau neglijezi viaţa de familie stând peste program la serviciu, probabil pui mare accent pe imaginea ta profesională şi te supără faptul că familia nu te înţelege sau nu te susţine aşa cum ai dori, dar îţi vezi de treabă, concentrat pe scopurile tale. Ai multe idei noi ce merită puse în aplicare, şi înveţi mereu ceva nou care te va ajuta să te afirmi. Chiar dacă mai sacrifici uneori viaţa privată pentru a da întâietate carierei, consideri că merită efortul de vreme ce totul e mult mai agitat, în sensul bun, în carieră.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia LEU

FECIOARĂ
Discuţiile pe care le porţi cu persoana iubită au rolul de a schimba ceva în viaţa voastră de zi cu zi. Poate nu sunt cele mai profunde decizii existenţiale, dar, dacă vă luaţi inima în dinţi să le puneţi în practică, vei vedea că se echilibrează multe aspecte care vă deranjau pe amândoi, dar niciunul nu spunea nimic. E bine să nu mai daţi praful sub preş, să nu vă mai ascundeţi după deget, să puneţi pe tapet acele nimicuri pe care fiecare le-a tot pus la index. Adevărul poate ieşi la iveală cu aspecte din trecut pe care le-ai ţinut ascunse, deşi le duceai după tine ca o povară, dar acum, greu sau uşor, poţi şterge, repara, recunoaşte ceea ce te apasă. Curajul de a înfrunta realitatea trecutului poate alunga o stare de incertitudine, teamă şi derută care pluteşte peste viaţa în doi.

Trebuie să priveşti foarte matur sensul în care vrei să mergi şi să nu te amăgeşti singur alergând după himere. E posibil ca interesul pe care îl acorzi acum carierei să dăuneze un pic vieţii de familie,tocmai de aceea trebuie să îţi stabileşti foarte bine priorităţile şi să nu neglijezi viaţa personală. Posibil să ai nişte planuri noi în cap pe care vrei să le pui în practică în perioada următoare, dar mai întâi trebuie să le fundamentezi foarte bine ca să fii sigur că porneşti cu cele mai solide bagaje de cunoştinţe.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia FECIOARĂ



BALANŢĂ
Deşi prezenţa lui Jupiter în zodia ta ar trebui să fie un avantaj, de data aceasta nu te bucuri prea mult de auspiciile sale. Viaţa în doi poate fi plină de animaţie, de agitaţie, de provocări, având în vedere că şi Venus a intrat acum în Berbec şi acolo se va întâlni cu Uranus, deja instalat de mulţi ani. Pregăteşte-te de schimbări de direcţie – sau măcar de registru – în căsnicie, de o atmosferă vie, mai tonică, dar acelaşi lucru poate genera şi conflicte din dorinţa femeii de a o face pe liderul în căsnicie. Totuşi este o perioadă bună în plan sentimental, iubirea are acum şansa să reînvie, să se elibereze de aspecte care te ţineau blocat în trecut. Stai deschis de vorbă mai mult cu partenerul şi lucrurile vor căpăta un ritm mult mai alert.

Viaţa profesională nu este prea mult în prim plan, e, mai degrabă, o perioadă în care ar trebui să te apleci asupra studiului, să înveţi lucruri noi, să îţi rezolvi problemele neechilibrate din trecut cu privire la diplome pe care nu le-ai obţinut cândva, cursuri neterminate, examene pe care nu ţi le-ai susţinut, pentru că duci după tine nişte etape neîncheiate la vremea lor. Poţi cunoaşte acum persoane care îţi pot schimba modul de-a privi lucrurile în carieră, astfel încât, în lunile următoare, să pui la punct acele aspecte restante în ceea ce priveşte munca. Întoarce-te puţin în trecut şi vezi ce nu ai dus la bun sfârşit şi ocupă-te acum prioritar de rezolvarea lor.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BALANŢĂ

SCORPION
Chiar dacă viaţa în doi poate fi şi un lung şir de sarcini domestice aparent banale, ţie îţi place atmosfera şi te implici în tot ceea ce ai de făcut. Totuşi, e posibil ca unele lucruri, până acum învăluite într-o undă de mister, să iasă la iveală şi să necesite schimbări de urgenţă, tocmai de aceea nu te lăsa păcălit de aparenţe, de iluzii, de minciuni pentru că pot dăuna mult vieţii în doi, mai bine priviţi, amândoi, cât se poate de realist şi de sincer ceea ce nu merge în iubire. Ceva lipseşte în plan sentimental, tocmai de aceea nu trebuie să laşi influenţa lui Neptun să te copleşească pentru că Neptun este acolo de câţiva ani şi te face să priveşti iubirea într-o notă idealizată şi, de fapt, amăgitoare, poate mai frumoasă decât este în realitate, dar romantică şi dulce.

Nodul Nord tocmai a intrat în Leu, ceea ce te vizează în plan profesional, lucru foarte important, pentru că, timp de un an şi ceva, poţi spune că intri la o şcoală foarte serioasă şi matură – şi deloc uşoară – în care îţi definitivezi statutul în societate, imaginea ta în lume, rolul pe care îl ai de jucat printre semeni. Se poate spune că abia de acum descoperi cine eşti cu adevărat – pentru că Nodul Nord nu a mai trecut pe aici de 18 ani, şi, dacă eşti foarte tânăr, e prima oară când ai parte de acest aspect astral – te poţi afirma, poţi arăta ce ştii mai bine, ba chiar poţi să găseşti o cale care să te reprezinte şi să te împlinească, să-ţi ofere satisfacţie şi fericire. Pune preţ pe ceea ce îţi place cu adevărat, pe ceea ce vrea sufletul tău să facă şi roadele nu vor întârzia să apară. În rest, la serviciu lucrurile sunt mai animate, ai mult de lucru, o perioadă în care ai şansa de a începe proiecte noi, îndrăzneţe, în care vei depune eforturi serioase, în care poţi deschide căi nebătătorite.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SCORPION

SĂGETĂTOR
E animaţie mare în plan sentimental, Venus dându-şi întâlnire cu Uranus, aici în zona dedicată iubirii, dand sanse pasiunii si noului sa apara in viata ta. Dar nu întotdeauna animaţie înseamnă fericire, prima parte a lunii venind cu discuţii în contradictoriu, atitudini false şi minciuni, care nu ajută prea mult viaţa în doi. Comunică mai mult cu partenerul, acceptaţi-vă unul altuia părerile si defectele, şi ţine cont că amândoi aveţi propria personalitate care uneori dă în clocot. Dacă are loc vreun eveniment neplăcut în cuplu, se pare că de la tine porneşte, pentru că Lilith se află în zodia ta şi te face să te comporţi aşa cum nu eşti de obicei, încât e normal ca partenerul să aibă şi el momentele lui critice. Pot apărea situaţii în care, deşi iubirea e mare, se observă diferenţe mari în modul în care femeia şi bărbatul privesc spre viitor, de aceea e nevoie de un dialog amical, dar curajos, ca să puneţi ţara la cale. Nu e exclus ca unele cupluri vechi să ajungă acum într-un impas major, de aceea trebuie să trataţi totul cu prudenţă, maturitate, punând în prim plan bagajul de experienţe prin care aţi trecut împreuna ani de zile.

Cariera este pentru o perioadă din centrul atenţiei, nu pentru că nu s-ar întâmpla nimic, pentru că zona tocmai fost eliberată de Nodul Nord, cel care, timp de un an şi ceva, ţi-a dat unele din cele mai serioase lecţii în ceea ce priveşte rolul tău în societate, poziţia ta profesională şi nivelul la cere ai ajuns. Se presupune că, de acum statutul tău profesional s-a conturat în cea mai clară formă din ultimii 18 ani şi de acum nu ai altceva de făcut decât să-ţi vezi de treaba zi de zi cu responsabilitate. Proiectele creative pe care vrei ă le porneşti cunosc un hop chiar la început ca şi cum le-ai începe cu frâna trasă, semn că mai ai ceva de învăţat, nişte informaţii de acumulat sau nu ai găsit încă cei mai buni colaboratori, unii nu sunt chiar demni de încredere, deci fă primii paşi foarte atent.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SĂGETĂTOR



CAPRICORN
Viaţa în doi are o conotaţie serioasă, nu e de joacă, pentru că aici pot avea loc situaţii generatoare de decizii majore, existenţiale, drastice poate. Fii foarte atent ce alegeri faci, cu spui, ce afirmaţii faci, ce porţi deschizi sau închizi, pentru că pot duce spore o cu totul altă viaţă de cuplu, de acum înainte. Pentru cei care treceau deja prin momente tensionate în doi, prin momente de cumpănă, întâlnirea lui Pluto cu Junon în această lună poate să te pună în situaţii limită, cerând de la tine curajul de a schimba ceva, de a depăşi teama sau obişnuinţa. E nevoie de o nouă atitudine în familie, de iniţiativă, ca unul din voi – ori tu, ori jumătatea ta – să iasă din zona de confort care nu mai aducea nimic nou şi să vină cu ceva nou. Mai degrabă viaţa de familie e acum animată şi interesantă, pentru că în plan sentimental nu apar noutăţi semnificative, dar nu uita totuşi că eşti într-o zonă sensibilă în relaţia ta cu partenerul oficial. Saturn te îndeamnă la răbdare şi maturitate, şi mai ales la controlul foarte atent al nervilor, al impulsivităţii, al grabei.

Conservatorismul tău specific împreună cu un dram de încăpăţânare te pot pune în situaţii neplăcute la serviciu. Nu eşti în cea mai bună formă pentru a te face înţeles aşa cum vrei, încât ideile tale, cuvintele tale, deciziile tale pot crea mai degrabă animozităţi în relaţiile de serviciu. Încearcă să-ţi exprimi părerea numai însoţit de informaţii juste, dovezi incontestabile şi de o atitudine demnă. Dacă e să apară probleme la serviciu în prima parte a lunii, ele provin numai din impresia greşită pe care o laşi, care naşte suspiciuni în mintea colaboratorilor tăi, de aceea fii clar, explicit, corect în tot ce faci şi spui. E posibil să ai mult de făcut, încât nu ar fi de mirare să-ţi iei de lucru şi acasă în detrimentul vieţii de familie, dar îţi asumi responsabil temele care îţi revin.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia CAPRICORN

VĂRSĂTOR
Ai grijă ce angajamente îţi iei în plan sentimental, pentru că eşti predispus la planuri măreţe, frumoase, pompoase, dar care pot rămâne doar la stadiu de promisiune, cu prea puţine şanse de concretizare. Crezi atât de mult în ele încât naşti adevărate scenarii fanteziste cu privire la viaţa sentimentală aşa cum o aştepţi tu în viitor, dar unele din marile tale vise sunt totuşi doar…vise. Dacă faci declaraţii de dragoste, dacă-i promiţi ceva partenerului, dacă iei decizii legate de iubire, bazează-te numai pe adevăr, realitate, fapte, adică doar pe ceea ce poţi face cu adevărat. Deşi iubirea se poate anima luna aceasta, pare mai degrabă un joc adolescentin, decât un plan matur şi bine fundamentat,deci nu te implica în acţiuni de anvergură, pentru că s-ar putea să nu ţină.

Spre ţinte greu de atins visezi şi în carieră, dar trebuie să recunoşti că nu le ştii pe toate şi ai mereu ceva de învăţat. Totuşi, trebuie să alegi cu grijă domeniul pe care să-l aprofundezi, pentru că nu din orice direcţie vor apărea şi rezultatele. E ca şi cum te atrage acum un anumit domeniu de studiu, te înscrii la cursuri, îţi dai examenele şi obţii o diplomă, dar piaţa muncii nu oferă nici un job în acel sens. Da, poate pe tine te face fericit acel domeniu asupra căruia îţi canalizezi toate resursele, dar deocamdată e doar un plan care va zace o vreme în sertar. Cine ştie când va veni vremea lui să fie pus în practică?
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia VĂRSĂTOR

PEŞTI
Ultimul an şi ceva a reprezentat pentru tine o continuă lecţie de viaţă. Ai învăţat ce înseamnă responsabilitatea, încrederea, acceptarea rutinei în cuplu, dar toate aceste lecţii au conferit o anumită stabilitate relaţiei pe care o dezvolţi. Dacă eşti căsătorit şi ţi-ai asumat rolul în cuplu punând preţ pe reciprocitate, egalitate, fără ca unul dintre parteneri să o facă pe şeful, se presupune că ieşirea Nodului Nord din zona căsniciei a lăsat în urmă un teren stabil, pe care să mergi mai departe cu încredere. Dacă ai ajuns la o anumită concluzie în urma acestui eveniment astral, ia-ţi inima în dinţi şi spune-i şi partenerului ce-ai descoperit, pentru că va fi încântat să vadă că de acum ştii ce ai de făcut pentru ca voi doi să mergeţi pe un teren lipsit de griji, provocări, incertitudini.

Cariera pare să fie cel mai sensibil plan al acestei luni, de vreme ce acolo s-au adunat Saturn şi Lilith, cei doi profesori severi care te vor pune în situaţia de a arăta concret ce ştii, cât de multe ai învăţat în ultimii ani, cât de sigur eşti pe cale ta. Vor fi momente când te vei îndoi de tine, sau vor avea grijă alţii să-ţi prezinte lucrurile într-o lumină defavorabilă. Pentru că nu te simţi foarte sigur pe tine, ai tendinţa de a-ţi vedea doar defectele şi de a lua pe umerii tăi toate vinile. Dacă intuiţia îţi spune că nu vâsleşti în direcţia potrivită dorinţelor tale, gândeşte-te serios la viitor,la ceea ce vrei să primeşti de la viaţă, şi oricât de greu ar fi, fii pregătit chiar şi de răsturnări de situaţie. Abia de acum vei avea curajul de a te aşeza pe tine în prim plan, dar cu grijă la destinaţia spre care inima ta te întotdeuna.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia PEŞTI

Horoscopul va este oferit de acvaria.com

Horoscopul va este oferit de acvaria.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *