Mp3

Horoscopul lunii februarie 2018

BERBEC
Eclipsa de la finalul lunii ianuarie s-a concentrat pe viaţa ta sentimentală, ca atare te poţi aştepta ca efectele acestui eveniment astral să te afecteze încă. Ai putea fi mai proecupat de acest plan al vieţii tale, să te apropii mai mult de jumătatea ta, să-i faci declaraţii şi destăinuiri – nu uita că e şi ziua îndrăgostiţilor luna aceasta – pentru că cel drag aşteaptă mult de la tine. Cu cât te deschizi mai mult sufleteşte, cu atât mai bine, pentru că ai o atitudine un pic misterioasă, retrasă, tăcută, greu de înţeles de partener, care îşi pune multe întrebări, de parcă nu ai vrea să-i spui celuilalt ce simţi. Poate e o iubire secretă, poate e una platonică, şi acum ar fi un moment bun să eliberezi inima şi să declari sus şi tare ce ascunzi în ea. Bune şi rele, deopotrivă, pentru că poate ai acolo şi unele insatisfacţii şi a venit vremea să le scoţi la lumină, cu rolul de a echilibra balanţa. Dacă nu eşti căsătorit, se discută foarte serios despre acest lucru luna aceasta, poate chiar stabileşti şi data nunţii, pentru că e un moment în care priveşti la tine cel din viitor, la sensul tău de mers în doi în această viaţă, ca atare ia taurul de coarne şi vorbeşte-i celui drag cum te vezi tu, alături de el, peste un an sau peste zece. Posibil să aibă şi el aceeaşi viziune de viitor şi să vă grăbiţi la altar, sub impulsul sentimentelor ce ating acum un maxim. Deşi graba nu e un avantaj pentru o căsătorie de succes, dacă ţi s-au aprins călcâiele, e greu de crezut că te poate opri cineva, chiar dacă momentul e riscant totuşi pentru căsătorii. Îţi iei destinul în mâini şi planifici.

Planul profesional e, în continuare, foarte animat, de vreme ce acolo e cea mai mare concentrare de forţe, ce se va menţine tot anul. Începutul anului, cât timp şi Soarele a trecut pe acolo, a activat ceva: a cerut mult de la tine, a ridicat standardele sus, te-a făcut să priveşti munca la modul cel mai serios şi matur. Cu Luna Neagă în zona carierei nu s-ar spune că dau buzna succesele sau aprecierile, dar tu îţi vezi mai departe de treabă, conştient că acest plan al vieţii tale se clădeşte lent, greu, cu eforturi. E cale lungă până acolo unde îţi doreşti, dar ai de partea ta suficienţi profesori exigenţi de destin – Pluto, Saturn, Luna Neagră, ca o comisie întreagă de examinatori – să-ţi aşeze cariera pe un teren care să te reprezinte. Nu zice nimeni că va fi un examen uşor, dar guvernatorul tău Marte se va afla în Săgetător toată luna şi te susţine. Poţi să-ţi imaginezi luna februarie ca un curs intensiv oferit de astre, de la care ori ieşi cu examenele luate şi cu aprecieri, ori repeţi clasa, ca să aprofundezi mai bine materia, ca atare apucă-te serios de treabă şi de studiu deopotrivă, pentru că nimeni nu s-a născut învăţat şi ai mereu altă lecţie de asumat. Pune mâna pe carte, la propriu sau la figurat!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BERBEC

TAUR
Te simţi bine în pielea ta, iubirea e la cote maxime şi pluteşte în aer, ai planuri măreţe alături de cel drag. Dacă nu eşti căsătorit, te bate serios acest gând luna aceasta, poate cuprins un pic de spiritul primăvăratec ce se instalează sau de aburii iubirii din preajma zilei îndrăgostiţilor, ca atare şi tu poţi fi unul dintre cei care aşează iubirea pe un plan principal al preocupărilor tale. Cum Jupiter în zona căsniciei te cam îndeamnă spre acest mare pas al vieţii, totuşi, ar fi bine să nu te duci direct la starea civilă după prima întâlnire, pentru că graba te-ar putea costa. Nu înseamnă că toţi Taurii se îndrăgostesc peste noapte şi mâine se căsătoresc, dar se simte o oarecare grabă care poate genera erori, pentru că o căsătorie cu Jupiter în Scorpion e un pic riscantă. Taurii sunt totuşi cei mai predispuşi spre gesturi pripite în materie de amor, deci ai grijă ce declaraţii şi promisiuni faci, cum şi cui îţi împărtăşeşti iubirea, pe cine ceri în căsătorie, chiar dacă vrei să se întâmple acest lucru, dar o căsătorie contractată acum poate scădea ceva din libertăţile tale personale şi, mai devreme sau mai târziu, ar putea genera tensiune în cuplu.




Dacă ai mână liberă în carieră, eşti cel mai fericit, deşi e greu de crezut că poţi lucra complet pe cont propriu. Chiar dacă eşti antreprenor, independent, propriul angajat sau că nu ai niciun şef deasupra ta, nu înseamnă că le poţi face pe toate după cum ai dori, nu ai acea libertate pe care o apreciezi atât de mult. Da, poate eşti în faţa unui nou început în carieră, dar există ceva mai presus de toate care îţi dictează deciziile, ori legea, ori o autoritate supremă care te îndeamnă să faci lucrurile cum vrea ea, nu cum vrei tu. Eclipsa de la finalul lunii trecute e posibil să fi născut în tine nişte aspiraţii noi, nişte planuri noi de viitor, şi acum trebuie să te apuci serios de treabă, să le duci la îndeplinire, chiar dacă unele pot fi proiecte de anvergură, de perspectivă îndepărtată. Nu sunt uşoare, e nevoie de un consum imens de resurse şi nu de toate dispui, dar important e că se naşte dorinţa, ambiţia, entuziasmul pentru a trece la fapte. Roadele vor apărea şi ele cândva, dar eşti conştient că încă mai e nevoie de sutdiu, de muncă, de acumulare, de experienţă. Acum ţinta contează, deci stabileşte-ţi obiectivul pentru viitor şi apoi vâsleşte în direcţia respectivă cu încredere şi răbdare.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia TAUR

GEMENI
Până şi iubirea se învaţă, deci nu considera că le ştii pe toate în materie de amor. Luna aceasta primeşti suficiente informaţii şi indicii care să te ajute să-ţi construieşti o viaţă sentimentală reuşită, punând accent pe comunicarea cu partenerul, pe respectarea libertăţilor fiecăruia, pe modul de a privi amândoi spre viitor în acelaşi fel. Din discuţii se nasc acum marile planuri, şi simţi că se schimbă ceva în modul tău de a te implica în relaţie. Cu Marte în zona vieţii de cuplu, se animă intens lucrurile, partenerul devine mai important în preocupările tale şi el mai implicat în viaţa ta, deci cât timp comunicaţi întruna, cât timp gândiţi la fel şi pedalaţi în acelaşi ritm, viaţa în doi va fi o reuşită. Că mai apar animozităţi, acestea sunt absolut normale, mai ales de la chestiunile mărunte ale vieţii. Vă ciondăniţi de la nimicuri, de la curăţenia în casă, de la banii daţi la cumpărături, de la fleacurile domestice, care nici nu merită atenţie.

Din partea a doua a lunii, cariera devine centrul de interes al vieţii tale, de vreme ce acolo, în Peşti, se vor aduna 4 planete, bine susţinute şi de Jupiter din Scorpion. Toate vin cu bagajul lor de resurse pe care le poţi pune serios la treabă, deci treci peste temeri, peste îndoieli, peste propriile tale limite şi arată ce poţi. Bate-te cu pumnul în piept la nevoie, ieşi din anonimat sau din umbră, fă un pas în faţă şi arată că ştii, că poţi, că-ţi place ceea ce faci, că eşti pregătit pentru orice provocare. Pui în joc toate resursele tale cheie: şi modul aparte de a comunica şi relaţiona, şi inspiraţia, şi flerul tău proverbial, şi energia, şi ambiţia, iar de aici nu poate apărea decât succesul. Dacă în prima parte a lunii îţi pregăteşti terenul doar teoretic, făcând planuri şi strategii de viitor, din a doua parte a lunii începi să împlineşti ceea ce iniţial pare un simplu vis. Ai toate şansele să vezi multe din visele tale conturându-se pas cu pas, cu aglomeraţia de planete din Peşti şi cu Jupiter în Scorpipn, în zona locului de muncă, deci ai curajul să spui clar ce vrei, ce aştepţi de la cariera ta, spre ce speri să te îndrepţi. Ai destule atuuri la purtător ca să arăţi ce poţi şi să atragi laudele iar, spre final de lună, să fii martor la adevărate miracole legate de munca ta.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia GEMENI

RAC
O fi luna asta ziua îndrăgostiţilor şi ai vrea s-o trăieşti într-un mod mai special, dar se pare că la tine special înseamnă furtunos, pentru că te poţi aştepta la câteva momente mai tensionate în relaţia cu cel drag. Jupiter, bine plasat în zona iubirii, ar fi trebuit să anime spiritele, să aprindă inimile, dar ce păcat că el intră în conflict cu Venus, care face ca iubirea să pară mai degrabă un câmp de luptă decât un câmp cu floricele… Dacă Saturn, din zona căsătoriei, te trage de mânecă la timp, ca să nu scapi de sub control energia investită în amor, atunci ai putea trece cu bine peste eventualele episoade mai tensionate. Vor fi momente când vei simţi că partenerul vrea să te controleze, să-ţi dea ordine, uită că ai şi tu viaţa ta şi spaţiul tău personal, dar acelaşi lucru s-ar putea să-l faci şi tu, şi, de la o banală dispută de cuplu şi până la o criză de gelozie şi posesivitate nu e nevoie decât de o scânteie. Nu uita că Luna Neagră e în continuare în terenul conjugal alături de Pluto şi Saturn, care cer mult de la tine, deci eşti cel mai vulnerabil la situaţii dificile în cuplu, dar dacă prudenţa, maturitatea, înţelepciunea, cumpătarea şi raţiunea te ghidează în toate, nimic nu se va întâmpla. Deci nu uita de reciprocitate, de fidelitate – un punct nevralgic acum! – de respectul reciproc, de sinceritate, de comunicarea deschisă. Dacă taci şi nu spui ce simţi sau ce vrei de la celălalt sau ce nu-ţi convine, riscul unor suferinţe din amor se amplifică, deci nu aştepta ca celălalt să-şi dea seama ce-i cu tine: spune-i tu!

Cu aglomeraţia de planete din Peşti din partea a doua a lunii, se pare că devii elevul numărul unu al zodiacului. Treci la tablă, elev Rac, pentru că trebuie să arăţi ce ai învăţat. Sigur, când eşti nevoit să arăţi ce ai învăţat, şi emoţiile tale sunt imense, ca atare pregăteşte-te sufleteşte pentru un maraton intelectual, pentru lecţii peste lecţii, cursuri peste cursuri, dacă nu concrete, mergând efectiv la şcoală, atunci lecţiile sunt pur simbolice, punând încă o cărămidă la bagajul tău de experienţe. Sunt momente în care preferi să taci şi să înveţi, decât să spui tuturor ce planuri ai, şi poate e mai bine aşa, să rămâi discret în banca ta până vei fi sigur pe ceea ce ştii. Marte te ajută şi el să acumulezi noile informaţii la un nivel mai amplu, deci eşti printre cei mai favorizaţi acum să-ţi dai examenele cu brio, să le iei cu note maxime, să treci de eventuale competiţii profesionale sau cine ştie ce alte forme de măsurare a forţelor alături de concurenţi puternici. Totul e să-ţi ţii sub control emotivitatea! Evenimentele ce vizează locul de muncă şi cariera, acum, îţi pot schimba chiar şi viaţa, deci ia taurul de coarne şi arată ce ştii sau, dacă mai ai ceva timp la dispoziţie, învaţă repede ceea ce-ţi va fi de folos la marea confruntare.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia RAC

LEU
Cu Marte în zona iubirii şi cu pleiada de planete din zona căsniciei, tu eşti printre actorii principali în materie de amor. Nu neapărat în cel mai fericit mod posibil, dar cu siguranţă e agitaţie mare în viaţa de cuplu. Posibil ca eclipsa de Lună de la finalul lui ianuarie să fi pus în atenţie unele aspecte ce se cereau reparate în relaţia ta cu partenerul, şi acum trebuie să te ocupi de ele, pentru a le aşeza pe făgaşul cel bun. Deşi căsnicia este în prim plan în prima parte a lunii, nu e chiar atât de uşor să restabileşti armonia familială, liniştea din cămin, buna înţelegere, încrederea şi deschiderea de altădată – ceva lipseşte totuşi, iar tensiunea planează în aer. Poate ar fi bine să ţii sub control nervii, gelozia, orgoliile, agresivitatea, pentru că nu fac bine nimănui, mai ales în iubire! Dacă descoperi că nu priveşti în aceeaşi direcţie cu perechea ta, ar fi bine să staţi de vorbă la modul cel mai serios, fără a crede că doar tu ai dreptate. Pune-te un pic şi în pielea celuilalt şi, cu un dram de altruism, punând accent pe prietenia şi iubirea care vă leagă, scrie viitorul şi pune-l pe un teren mai bun. Fă ceva, schimbă ceva, treci la alt nivel, căci Marte te îndeamnă la schimbare, la eliberare, la înţelepciune, şi, dacă simţeai că totul stă pe loc, fă un pas mai sus cu maturitate şi încredere, punând în valoare lucrurile frumoase ale iubirii.




Deşi nu eşti genul de om care stă în planul doi şi aşteaptă, de data aceasta simţi că e mai bine să te retragi din iureşul evenimentelor şi să-ţi vezi de obligaţiile tale profesionale cu un dram de modestie, de discreţie, pregătind terenul pentru cine ştie ce mare ieşire la rampă. Pregăteşti ceva, dar preferi să faci totul în tihnă, fără a spune nimănui ce faci, ca abia la final să arăţi rezultatele şi să culegi laudele. Ai un mic inamic din umbră: timpul, care curge exact invers decât ai avea tu nevoie, de aceea trebuie să-ţi organizezi mai binele orele, zilele, lunile pe care le ai la dispoziţie pentru a clădi ceea ce doreşti în carieră. Nu părădui timpul, dar nici nu trage de el, pentru că acum cea mai scumpă monedă a ta e timpul. Pregăteşti ceva de viitor, clădeşti etaj după etaj, în perspectivă, dar eşti conştient că edificiul se ridică lent şi cu mari eforturi, ca atare educă-ţi răbdarea, eficientizează agenda, şi aşteaptă momentul cel mai potrivit pentru toate. Nu sări peste etape, nu pretinde rezultate imediate, pentru că mai ai încă paşi de parcurs şi chiar şi lecţii de asumat. Ştii cum se spune: taci şi apucă-te de treabă.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia LEU

FECIOARĂ
Nu s-ar zice că eşti printre cei mai norocoşi în materie de iubire, ca atare pentru tine dragostea e mai degrabă austeră, rece, raţională, o treci prin prisma minţii, şi mai puţin a inimii, dar consideri că e mai bine să rămâi cu picioarele pe pământ, ancorat în real, decât să-ţi pierzi minţile din prea multă iubire. Abia spre finalul lunii se animă spiritele în cuplu, dar parcă nici acolo nu te satisfac prea mult lucrurile, ai multe dubii, multe întrebări, simţi că ceva nu e clarificat între tine şi jumătatea ta, planează o undă de iluzie sau dezamăgire, tocmai de aceea eşti îndemnat la cel mai sincer şi profund dialog. Atât cu tine însuţi, cât şi cu perechea ta. Spune ce ai pe suflet, de ce te temi, ce visezi, ce aştepţi de la celălalt, pentru că dacă taci, laşi loc de interpretări eronate sau laşi întrebările fără răspuns. Cu cât eşti mai concis în exprimare, cu cât spui mai răspicat şi mai logic ceea ce vrei de la jumătatea ta, cu atât terenul pe care evoluezi, alături de el, e mai sigur. Poate chiar finalul de lună aduce un plus de optimism şi energie pozitivă în viaţa în doi, şi reaşezi valorile căsătoriei pe terenul binemeritat, lăsând la o parte temerile, emotivitatea, suspiciunea… Finalul de lună aduce un aer proaspăt, primăvăratic în relaţia cu partenerul, dar cu o singură condiţie: vorbeşte! Spune curajos ce ai în minte şi ce doreşti de la celălalt, nu-l lăsa pe el să citească printre rânduri. Deschide inima şi spune ce simţi!

Munceşti cu entuziasm la serviciu, chiar dacă roadele nu sunt uşor de atins. Vor apărea suficiente dispute la locul de muncă, dar nici tu nu te laşi. Eşti mai încăpăţânat, mai tenace, nu te laşi cu una – cu două, pregătit de confruntări acerbe dacă simţi că e în joc ceea ce visezi să atingi. Chiar dacă uneori aştepţi lucruri imposibile sau greu de atins, tu crezi atât de mult în ele încât îţi canalizezi toată ambiţia pentru a demonstra că se poate, chiar şi atunci când toată lumea spune că nu. Acele planuri în care pui cea mai mare pasiune, suflet, zel, entuziasm, optimism, încredere şi plăcere de a munci, acelea vor ieşi cel mai bine, deci fă ce-ţi place. Chiar dacă tu eşti una din zodiile care îşi duce la îndeplinire sarcinile şi pentru că trebuie, fără a-i face plăcere ceea ce face, de data aceasta te apleci cu mai mult interes asupra unor lucruri pe placul tău, pe şablonul dorinţelor tale, şi eşti cu atât mai motivat să tragi tare când vezi că ele evoluează bine. Deci pune umărul şi inima în acelaşi coş de resurse şi la treabă! Visează şi crede în visele tale, chair dacă mulţi vor încerca să-ţi taie elanul.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia FECIOARĂ

BALANŢĂ
Tu eşti îndrăgostitul numărul unu al zodiacului în prima jumătate a lunii, cât timp, prin zona iubirii pe harta ta, se adună câteva planete responsabile cu antrenul. Ele te vor ajuta să te manifeşti liber, să te bucuri de iubire, să ai parte de un Valentine Day aşa cum îţi place, pentru că investeşti multă energie în iubire. Eşti atât de fixat pe viaţa în doi încât, dacă ţi se aprind călcâiele şi te amorezezi din nou, eşti cam grăbit, cu riscul de a te gândi deja la căsătorie după câteva întâlniri, deci nu te avânta aşa! Ar putea exista suficienţi oameni dragi prin preajmă care să încerce să te mai tragă de mânecă, să-ţi spună că te pripeşti, dar tu nu şi nu, ţi s-a aprins sufletul şi nu mai ai pace! Bucură-te de ceea ce simţi la cote maxime, dar nu te pripi! Gândeşte-te la viitor şi din alt unghi, nu doar al vâlvătăii din inimă, care poate fi azi imensă şi peste o lună să pălească, deci trăieşte amorul cu entuziasm, cu energie, cu exces de zel, dar fără a te gândi atât de departe, deocamdată. Până la un viitor împreună, mai aveţi ceva de învăţat şi de probat împreună, iar graba de acum s-ar putea să te coste. Ia-o uşor cu iubirea, aşadar, priveşte spre viitor cu curaj, dar fără atâta grabă!

Aglomeraţia de planete din Peşti din a doua parte a lunii pune accent pe atmosfera de la serviciu unde numai linişte nu poate fi. Chiar dacă, momentan, nu s-ar spune că se petrec evenimente ieşite din comun, îţi vezi de treabă cu conştiinciozitate, fără a face prea multă vlâvă în jurul tău. Preferi să-ţi vezi cuminte de treaba ta, fără a atrage prea mult atenţia, de parcă ai aştepta mai întâi rezultatele, ca abia apoi să vorbeşti despre ele. Preferi un dram de anonimat, del ucru prin culise, taci şi faci, convins că această atitudine ceva mai retrasă te ajută să te concentrezi mai bine asupra ţelurilor tale. Dacă ai putea chiar să lucrezi complet singur, fără prea multă lume în jur, cu atât mai eficient ai fi, deci nu e de mirare că te retragi în bibliotecă, în biroul din spate sau chiar îţi iei câteva zile libere ca să-ţi termini proiectele începute departe de serviciu. Ai planuri noi în minte, în care investeşti multă pasiune şi pregăteşti terenul, dar eşti conştient că drumul până la rezultate e încă lung.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BALANŢĂ

SCORPION
În primele zile ale lunii nu eşti prea încântat de viaţa ta sentimentală. Te simţi cam singur, cel drag nu e alături de tine, nu există o comunicare aşa cum ţi-ar plăcea, deci se pare că te plictiseşti fără cel drag alături. Dar poate această linişte are şi ea un scop, pentru că te poţi detaşa de toate, îţi poţi linişti mintea şi sufletul, poţi face puţină ordine în cele mai ascunse unghere ale sufletului tău. Va trece repede liniştea aceasta, deci dacă exact de asta aveai nevoie, profită de primele zile pentru a te elibera de griji, de frici, de dubii. Din a doua parte a lunii, gata şi cu liniştea, şi cu lipsa de evenimente, pentru că inima ta începe din nou să palpite de sentimente, de emoţii, de trăiri intense. Poate nu le faci cunoscute încă, le ţii în interior, dar când vor ajunge să ardă, nu le vei mai putea ţine pentru tine. Devii mai romantic parcă, mai dornic de intimitate, te retragi în lumea ta cu cel drag sau, dacă cel drag nu e încă accesibil, te retragi în lumea ta cu imaginaţia, cu visarea, cu speranţa într-o viaţă în doi ca în basme. Deşi pare a fi mai degrabă o perioadă a iubirilor platonice, secrete, nedestăinuite, e greu de crezut că o fire pasională ca tine ar ţine în ea secretul, dar trebuie să-ţi alegi cu grijă momentul. Uneori, a spune deschis ce simţi – fie emoţiile plăcute, fie emoţiile neplăcute – nu e chiar cel mai bun lucru, deci ai grijă ce spui şi cum spui, ca să nu pice ca nuca-n perete pentru cel care le primeşte. Dacă vrei ca dragostea ta să fie bine primită, lasă marile declaraţii de amor pentru finalul de lună, spiritul primăvăratic ar putea ajuta ca iubirea ta să aibă efectele scontate asupra celuilalt.

Greu te concentrezi la serviciu, parcă şi comunicarea merge anevoios, iar disputele pe teme profesionale pot fi la ordinea zilei. Nu prea reuşeşti să te exprimi eficient, încât multă lume ar putea crede că ceea ce ai tu de spus e atac la persoană, e sămânţă de scandal, e reproş, or tu nu ai asemenea gânduri cu nimeni. Ai ceva de spus, asta e tot, şi nu poţi să taci, dacă nu poţi fi de acord cu viziunea altora. Simţi că libertatea ta – de decizie, de mişcare, de expresie – e mult diminuată, şi mergi la serviciu cu inima strânsă, de parcă te-ai aştepta permanent la alte motive de ceartă. Vei învăţa să taci abia din a doua parte a lunii, deci mai bine taci şi faci, decât să spui tuturor că nu eşti de acord cu ei. Când tu spui nu, fii sigur că şi alţii îţi răspund cu aceeaşi monedă. Dacă reuşeşti să torni şi o vorbă bună, dacă mai înveţi să şi treci cu vederea unele aspecte şi să faci concesii de dragul altora, vei vedea ce bine vor merge toate la final de lună. Eşti suficient de motivat financiar ca să tragi tare, chiar dacă a trage tare înseamnă de multe ori să faci exces de zel. Cu Jupiter în zodia ta eşti predispus spre ”prea mult”, deci tot ce faci – faci la cote maxime, pentru că aşa ţi-e firea: ori totul, ori nimic!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SCORPION

SĂGETĂTOR
Cum să nu fii plin de energie, de pasiune, de dorinţă, cu Marte în zodia ta? Şi îl aştepţi de ceva vreme să revină aici… Cu asemenea aliat alături, te bucuri din plin de tot ce inspiră implicare, energie, curaj, fie că vei canaliza această energie spre iubire, fie spre muncă. Trigonul pe care Marte îl va face cu Uranus spre final de lună e exact scânteia de care aveai nevoie pentru a trece la fapte, pentru a face declaraţii de iubire, pentru a lua iniţiativa în plan sentimental, pentru a invita pe cineva la o aventură sentimentală pasionantă. Dacă îţi place de cineva anume, caută un moltiv să fii în preajma sa în ultima parte a lunii, chiar şi dacă nu prea ai multe speranţe, pentru că ar putea să iasă ceva de aici. Atragi atenţia, străluceşti, pari plin de dorinţă şi de entuziasm, deci ai putea cuceri uşor pe oricine. Dacă mai ai parte şi de un dram de romantism şi intimitate, succesul în iubire e asigurat, deci caută să fii în compania celui drag cât mai mult timp, bucurându-vă doar unul de altul, fără a mai avea şi pe alţii în jur. Dar nu uita că factorul de decizie eşti tu, cheia e la tine, nu aştepta de la partener să vină semnele de iubire, ci arată-i-le tu!

E destul de linişte în zona carierei pentru tine. Nu înseamnă că eşti în pauză, ci doar ai mai scăpat şi tu de stres, de eforturi în zadar, de acea senzaţie că pedalezi în gol. Poate ar fi bine să-ţi canalizezi imensa energie spre ceva nou, fără să te preocupe atât de tare vechiul, trecutul, proiectele începute sau împotmplite din urma ta. Cu Marte în zodia ta e bine să te apuci de o activitate complet nouă, care îţi face plăcere, mai ales că acel frumos trigon cu Uranus, de la final de lună, îţi dă şi creativitate, şi chef de muncă, şi spirit inovator. Dacă e să fie cineva deschizător de drumuri, tu eşti acela, deci nu porni pe căi pe care au mai mers şi alţii sau pe care chiar tu ai mai fost cândva, ci gândeşte-te la ceva ce nu ai mai încercat înainte. Un job nou, o activitate nouă, un proiect complet diferit. Deci caută pionierul din tine şi lasă-l să să manifeste neîngrădit. Cu cât mai liber, cu atât mai creativ şi mai dornic de muncă eşti. Nu e neapărat ceva legat de jobul tău actual, poate fi vorba şi de activităţi pe cont propriu, pasiuni personale, hobbyuri domestice, dar în care poţi investi multe resurse şi de unde pot apărea şi roadele. Ce-i drept, nu întotdeauna roadele se calculează în bani, dar la capitolul satisfacţie interioară poţi fi pe plus. Nu ar fi de mirare să te prindă dimineţile gândind sau chiar lucrând la un proiect personal care te bucură.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SĂGETĂTOR

CAPRICORN
Uneori iubeşti fără speranţă, de parcă nu ai vedea niciun viitor relaţiei în care eşti implicat sau nu primeşti de la cel de alături ceea ce inima ta are nevoie. Ceva lipseşte, momentan, dar nu trebuie să laşi decepţia sau depresia să te macine, ci doar să ai răbdare! Tu oricum eşti o persoană care şi-a educat toată viaţa răbdarea şi a creat o relaţie specială cu timpul, şi de data aceasta trebuie să faci la fel şi cu iubirea. Da, poate pe moment viitorul e mai ceţos şi mai nesigur, relaţia ta a ajuns într-un impas şi nu pare să evolueze aşa cum visai, dar vei trece peste toate dacă nu renunţi la optimism şi gândire pozitivă. Suişurile şi coborâşurile sunt ciclice în viaţa orişicui, incluisv în iubire, ca atare nu te îngrijora dacă situaţia a devenit ceva mai tensionată sau mai rece în cuplu. Fiecare cu toanele lui, şi tu le ai pe ale tale, ca atare adu-ţi din nou aminte de concesii, de renunţări, de vorba aceea cu tăcerea e de aur, şi vei depăşi cu brio orice moment sesibil în doi. Te simţi un pic singur, probabil, dar poţi folosi această aparentă singurătate pentru altceva, deci nu sta să analizezi ce nu ai, pe toate părţile, ci apucă-te imediat de altceva care ţi-ar putea abate gândul de la eventualele motive de supărare din iubire. Spre final de lună, dacă îţi oferi puţină intimitate alături de cel drag, dialogul s-ar putea restabili şi liniştea în doi reinstala cu bine.

E mare vânzoleală la serviciu, însă nu pentru că s-ar întâmpla ceva anume – poate nu apare nimic nou în peisaj – dar se perindă atâta lume prin birou, iei legătura cu atâtea persoane, auzi atătea informaţii – inclusiv zvonuri sau bârfe pe la spate – încât nu mai ştii cum să le gestonezi pe toate. Numai de linişte nu poate fi vorba în carieră, acum, dar din toate aceste contacte, din toate veştile care sosesc spre tine pe diverse căi, nu se poate să nu apară şi nişte decizii interesante. Poate nu ceva ieşit din comun, poate nu e un miracol mult aşteptat, dar fii totuşi atent la tot ce vine spre tine prin intermediul oamenilor foarte pestriţi cu care intri în contact, pentru că cineva are să-ţi transmită un mesaj de care te vei putea folosi vreodată. Poate nici nu e încă momentul să pui în aplicare decizia pe care eşti gata s-o iei, pentru că nu sunt întrunite toate condiţiile pentru a trece la fapte, dar măcar se naşte în adâncul sufletului tău dorinţa, speranţa, visul care te-ar putea duce acolo. Pune la dospit ideea, las-o să crească, pentru că în curând vei putea s-o pui şi în practică, dar bine ar fi, momentan, s-o ţii pentru tine, să fii discret, ca să nu apară imediat şi criticile care să-ţi taie avântul.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia CAPRICORN

VĂRSĂTOR
Luna începe bine pentru tine, cu o mulţime de planete în zodia ta, cu efectele unei eclipse la final de ianuarie care te viza direct pe tine, deci şi luna februarie poate fi intensă şi plină de stări, evenimente, noutăţi, provocări pentru tine. Cu Venus în zodia ta, în prima parte a lunii, şi iubirea poate fi una din preocupările tale principale, discutând despre viitor cu jumătatea ta, sperând multe de la amândoi, având aşteptări imense, dar nu uita că şi tu joci un rol în toată povestea. De implicarea ta depinde succesul marilor schimbări pe care le speri în plan sentimental. Aglomeraţia de planete de aici, din zodia ta, nu s-a mai produs de mult în asemenea configuraţie şi poate genera condiţii nemaiîntâlnite pe diverse planuri ale vieţii tale, ca atare trebuie să fii atent încotro porneşti, ce dorinţe arunci în Univers, ce pretinzi de la partener, pentru că s-ar putea să se întâmple. Eclipsa de la final de ianuarie e posibil să fi ridicat un văl de pe inima ta şi să priveşti viaţa ta în comparaţie cu a partenerului cu alţi ochi, într-o altă lumină, deci ai grijă cum îţi scrii viitorul. Ştii cum se spune: aşa cum îţi aşterni, aşa vei dormi, şi într-o situaţie similară eşti şi tu acum, pentru că deţii toate resursele pentru ca viaţa de cuplu să se schimbe, să evolueze pe alt teren, dar depinde enorm de propriile tale alegeri şi de capacitatea de a privi în viitor cu spiritul tău vizionar caracteristic, neapărat optimist şi încrezător.

Deşi Jupiter ar trebui să-ţi fie un bun ajutor în carieră, de data aceasta parcă nu se mai înţelege cu nimeni şi generează tensiuni peste tot în jurul său – şi în jurul tău. Nici tu nu eşti în toane bune, se vede că eşti cam agitat, te comporţi cam haotic, şi e normal ca această atitudine să se simtă şi la serviciu. Uneori te îndoieşti de tine, alteori te îndoieşti de viitor sau de direcţia în care mergi şi fricile îşi lasă amprenta printr-o stare de nesiguranţă şi de rezervă faţă la tot ce altădată te entuziasma. Deşi ar fi un moment ideal pentru a lua o decizie de zile mari prin care să porneşti spre altceva, ceva te reţine iar dacă e să te ţină ceva pe loc, în prima parte a lunii, atunci chiar tu eşti acela, tu eşti cel care-şi dă cu stângu-n dreptul, tu eşti cel care se opune la tot ce ar putea fi bine pentru tine. Toată luna eşti într-o stare de nervi şi de nemulţumire de sine, care nu prea lasă loc succeselor şi progreselor, deci ai grijă spre ce porneşti, ca nu cumva să te răzgândeşti repede după aceea, să renunţi singur la ce ai decis. Dacă tot eşti pregătit pentru mari schimbări în carieră, ţine-te de ele, nu căuta scuze ca să poţi renunţa la aceste planuri rapid. Ai putea găsi ca motiv banii – că nu ies bani din aceste planuri – şi te-ar tenta să le abandonezi din faşă, dar ce-ar fi să le probezi şi apoi să faci o analiză şi din acest punct de vedere? Cu toate planetele acelea în ograda ta ar trebui neapărat să ieşi la lumină şi să faci ceva major, cu sau fără ajutor din afară, dar condiţiile neprielnice te cam ţin pe loc şi efortul pare mai mare.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia VĂRSĂTOR

PEŞTI
Dacă prima parte a lunii te ţine într-o oarecare penumbră, cu totul altfel stau lucrurile după ce se adună cele 3 planete la poarta ta, în preajma începerii zodiei tale. Cu Soarele, Mercur şi Venus ca aliaţi de nădejde, ţinându-i companie lui Neptun în zodia ta, toate ar trebui să-ţi meargă de minune, să fii plin de speranţe, de gânduri mari, de vise măreţe, printre care, desigur, pot fi şi vise de natură sentimentală. Nu e exclus ca încă de la finalul lunii anterioare, din preajma eclipsei, să se fi născut nişte dorinţe mari în adâncul inimii tale. iar acum să cauţi condiţiile prielnice pentru a le şi transforma în realitate. Aşteptai momentul potrivit, iar momentul poate sosi acum, deci transmite în sus, spre cer, marile tale speranţe, pentru că ai putea fi auzit! Deşi nu s-ar spune că au loc evenimente marcante pentru inima ta, totuşi ceea ce generează emoţii cu totul speciale sunt visele tale cele mai profunde. Ai aşteptări mari, ai ridicat ştacheta foarte sus şi chiar dacă uneori chiar tu te îndoieşti că sunt posibile, continui să le amplifici, să le alimentezi cu energie maximă. Că visele tale se îndreaptă spre o viaţă de cuplu mai tonică sau se îndreaptă spre o relaţie care abia acum mijeşte, toarnă apă la rădăcina visului tău mai departe, cu încredere, fără să te laşi oprit de suspiciune sau de amânările de pe parcurs. Visează mai întâi la viaţa sentimentală pe care o doreşti, dacă vrei s-o şi ai într-o zi! E posibil ca, în cazul tău, să fie nevoie de o mai lungă aşteptare până vei ajunge acolo unde visai, dar important e că mergi în direcţia cea bună.

Încă de la finalul lunii ianuarie, priveşti viaţa dintr-o altă perspectivă, eclipsa de Lună te-a făcut să sondezi adânc în interiorul tău şi să-ţi pui întrebări serioase despre viitor, despre tine însuţi, despre carieră, despre ce ţi-ar plăcea ţie să faci. Mare parte din aceste întrebări erau legate de iubire, dar altele au legătură cu serviciul. Te bate serios gândul unei schimbări din acest punct de vedere, chiar dacă ţi-e puţin teamă să porneşti pe un drum nou, mai ales dacă nu deţii – încă – toate resursele necesare acestui nou început, dar norocul tău e că ai timp suficient de pregăteşti terenul şi, încetul cu încetul, să clădeşti noul sens la care visezi. Apucă-te de învăţat, acumulează informaţie, mergi la cursurile adecvate, pentru că acum poate fi abia startul spre noul tău scop. Marte în zona carierei îţi insuflă motivaţie, inspiraţie, optimism, gândire pozitivă şi încredere că drumul din faţa ta duce acolo unde vrei, dar de undeva trebuie să porneşti. Declicul de acum contează, deci pune prima cărămidă la construcţia – lungă şi lentă – pe care începi s-o ridici. Poate nu evoluează lucrurile atât de repede şi de lin pe cât ai spera, dar fii sigur că timpul trece exact în ritmul de care ai nevoie pentru ca bagajul tău să se umple de resursele adecvate profesionistului ce se naşte acum în interiorul tău. Curând vei arăta cine eşti şi ce poţi, dar încă mai ai de şelfuit diamantul, iar ceea ce faci acum contează. Marte este, luna aceasta, exact vântul prielnic la pupa de care aveai nevoie pentru a te hotărî odată încotro, ca după aceea să vâsleşti în direcţia respectivă,
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia PEŞTI

Horoscopul va este oferit de acvaria.com

Horoscopul va este oferit de acvaria.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *