Mp3

Horoscopul lunii decembrie 2016

horoscopul-lunii-03-wBERBEC
Tu eşti una din zodiile prinse în marele careu pe care 3 planete cam impulsive îl formează încă de luna trecută: Jupiter-Uranus-Pluto. De aceea şi tu te comporţi un pic haotic, vrei multe, ţinteşti sus, dar ceva nu te lasă, porneşti multe, dar ceva te trage de mânecă, deci insistă dacă vrei neapărat să dai acum startul unor acţiuni noi.

Bine ar fi ca în prima parte a lunii să trasezi direcţia la nivel teoretic, să visezi ce anume vrei să atingi şi eventual să laşi pentru mai târziu acţiunea, pentru anul viitor, de exemplu. Eşti animat de vise mari, îndrăzneţe şi optimiste, şi merită să le alimentezi cu toate resursele tale de energie pozitivă, în ciuda multiplelor hopuri sau reţineri care îţi mai taie elanul.

Posibil cariera să fie unul din acele planuri spre care îţi canalizezi o mare doză de energie, dar uneori tu eşti cel care îşi schimbă decizia, porneşti spre ceva ca apoi să descoperi altă cale. Alteori, ceilalţi te mai trag de mânecă şi-ţi domolesc pasiunea, încât e şi normal să te comporţi haotic, un pas înainte, un pas înapoi, de parcă nici tu nu ştii foarte clar ce doreşti. Ia taurul de coarne şi fă pasul, nu te mai îndoi atâta şi nici nu porni spre mai multe sensuri odată. Nu fugi după doi iepuri!

Şi dragostea cere mult de la tine. Probabil încă de luna trecută ai discutat foarte serios cu partenerul despre nişte direcţii noi şi pe termen lung, şi dacă sunteţi amândoi la fel de animaţi, e posibil să treceţi la fapte. Intri pn noul an cu o stare de bine, de optimism, de entuziasm cu privire la viaţa sentimentală, şi dacă menţii acest tonus, succesul va apărea foarte repede. ai curajul să ceri mai mult de la iubire, dar să ai şi răbdare ca ceea ce ai cerut să devină realitate.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BERBEC

TAUR
Eşti destul de încercat de ceva vreme, dar măcar luna aceasta guvernatoarea ta Venus ajunge într-un punct de maximum, şi de acolo îşi trimite razele spre toate planurile vieţii tale, deci nu te lăsa doborât nici de piedicile care nu te lasă să dai startul unor mari proiecte tocmai acum, nici de sarcinile asumate pe care nu mai ştii cum să le onorezi, nici de lupta de gânduri şi idei din mintea ta care te face să te temi să porneşti spre ceea ce ţi-ai dori. Spre final de an, practic la intrarea în noul an, ai de partea ta toate instrumentele practice pentru a reuşi în tot ce-ţi propui deci, hai, ai curaj să ţinteşti sus!

Căsnicia nu e cel mai liniştit plan al vieţii tale, acolo se resimte de ceva vreme o tensiune, o stare de apăsare, gelozia îţi dă târcoale, ceva nu merge aşa cum ai dori, dar ai răbdare: lucrurile se vor ameliora, dacă ţii sub control emoţiile extreme. Nimic nu e bun în cantităţi peste măsură: nici prea mult, nici prea puţin nu-i bine. Cu cât priveşti iubirea mai raţional, mai atent la detalii, fără să te laşi doar furat de pasiune şi amor, cu atât şansele de a aşeza acest plan pe un teren mai stabil sunt mai mari. De fapt, încă de luna trecută presimţi că ceva ţi se pregăteşte în plan sentimental – poate s-a şi întâmplat deja şi acum încerci să te dezmeticeşti – dar e ceva cu o conotaţie aparte, simţi că însuşi destinul şi-a lăsat amprenta peste inima ta. Poate fi vremea întâlnirilor de destin, a deciziilor de viaţă, a alegerilor marcante pentru tine şi jumătatea ta, deci ai grijă ce alegi, ce spui, ce afirmi. S-ar putea să nu fie cale de întoarcere: ai ales, gata, mergi pe calea aleasă!

Şi cariera e locul multor planuri măreţe, prezenţa lui Marte în zona dedicată realizării tale profesionale e un atu, ca o gură de aer proaspăt, ca o sursă de energie nouă care te animă. Ai curaj să dai startul acum – poate mai ales între 7-19 decembrie – unor mari decizii cu impact profesional, oricât de îndrăzneţe ar părea pentru unii. Cât timp tu crezi în ele, sunt posibile, deci nu te lăsa influenţat de cei care spun nu se poate. Ba se poate, pentru că de tine e vorba aici, nu de ei!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia TAUR



GEMENI
Nu te vei simţi prea bine după 19 decembrie, după ce guvernatorul tău, Mercur, va începe iar să dea înapoi prin mers retrograd – pentru a patra oară anul acesta – deci nu te grăbi la decizii majore, chiar dacă, finalul de an, e momentul excelent pentru rezoluţii pompoase. Ai grijă ce-ţi propui, ce decizii iei, ce dorinţe îţi pui, pentru că acel Mercur retrograd nu e foarte decis ci te va pune, la anul, în situaţia să descoperi că nu ai ales cel mai bun lucru, că visul tău e greu de atins, că nu deţii toate resursele pentru a pune în practică ce ai ales. Cântărind însă atent ce poţi, ce ai, ce obţii pe parcurs, ai putea face o alegere mai adecvată resurselor tale palpabile.

Cariera poate fi unul din planurile spre care investeşti multe vise, multă imaginaţie, multe aşteptări imense. Sigur, trebuie să visezi cât mai îndrăzneţ şi cât mai departe, dar totuşi, încă de lunile trecute, tu eşti foarte ancorat în real, în viaţa cotidiană, care parcă nu te lasă să zbori aşa cum ai dori. Visele tale sunt mereu limitate la viaţa reală, de aceea trebuie să fii foarte atent spre ce îndrepţi acum săgeata. Poţi face faţă la ceea ce visezi sau e doar fantezie? Mai bine faci alianţe, asociaţii, parteneriate, pentru că de unul singur parcă nu le poţi duce la îndeplinire aşa cum ai dori, deci caută-ţi cu grijă tovarăşi potriviţi.

Viaţa în doi e şi ea în centrul atenţiei, de parcă şi acolo e o adevărată luptă de emoţii şi gânduri. Eşti oscilant, nu prea se poate baza partenerul pe ceea ce faci sau spui, de parcă apare imediat ceva ce te face să nu mai fii la fel de concentrat pe viaţa în doi. Deşi Saturn cere mult de la tine în cuplu luna aceasta, nu eşti foarte atent la jumătatea ta şi e normal să se mai nască şi decepţii, şi supărări, şi tăceri adânci, şi dubii. Tu, care comunici atât de mult, parcă nu mai eşti tu, de parcă nu ai aşeza viaţa în cuplu pe acelaşi nivel ca înainte. Oare şi aici vrei altceva? Sau doar e nevoie de o revizuire a resurselor pe care le investeşti în viaţa de cuplu. ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia GEMENI

RAC
Nu s-ar zice că eşti în centrul atenţiei luna aceasta, dar sunt câteva aspecte care cunosc provocări profunde. Cariera de exemplu, e ca o oală sub presiune, parcă eşti pe cale să dai startul unei acţiuni noi, îndrăzneţe, dar apare mereu ceva care te opreşte, nu te lasă să porneşti sau să duci la capăt ce ai început. Ceva te trage de mânecă, poate pe bună dreptate, ca să nu investeşti tot ce ai pe o singură carte, alteori poate pe nedrept, de parcă cei din preajma ta se îndoiesc de şansele tale şi încearcă să-ţi domolească pasiunea. Numai tu poţi decide ce anume doreşti pentru că eşti mânat de ambiţii mari, de vise majore, dar parcă ţi-e un pic teamă să le exprimi. Dacă nici tu nu eşti sigur de planurile tale, cum ai vrea să te laude ceilalţi?

Pune în practică ceea ce doreşti să faci şi apoi faptele vor vorbi. Saturn şi Uranus te pot ajuta, luna aceasta, de minune să faci schimbări de anvergură în carieră, dar totul e să îţi drămuieşti bine forţele şi, mai ales, să nu te laşi copleşit de provocări, de piedici şi de dificultăţile inerente. E un drum lung până la roadele dorite, dar important e să-i dai startul odată! Că vor exista suficienţi oponenţi pe parcurs – şi unii chiar convingători – e adevărat, dar tocmai în asta constă proba de încercare: de a duce mai departe ce ai început şi ce doreşti, să-ţi canalizezi toată energia şi responsabilitatea spre acel mare ţel. Nu e uşor, dar, după ce îl vei atinge, satisfacţia va fi maximă.

Şi în cuplu se resimte un aer mai apăsător, de parcă se petrece şi acolo ceva definitoriu pentru tine şi partenerul tău. Sunt cupluri care trec, de ceva prime prin situaţii fragile, în care li se cere să-şi exprime mai clar şi mai argumentat punctul de vedere, pentru că sunt lucruri nespuse sau neînţelese corect. Pot exista Raci care pot ajunge la concluzia că nu se mai poate face nimic şi vor lua decizii radicale, cum ar fi o separare, descoperind că uneori e mai bine să tai în carne vie şi să spui gata decât să duci mai departe o situaţie care nu mai are nimic bun de oferit. Dar aceeaşi voinţă o poţi folosi pentru a trasa direcţii clare în relaţia cu partenerul, pentru că unul din voi trebuie să ia taurul de coarne şi să ia nişte decizii categorice. De ce n-ai fi tu acela? ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia RAC

LEU
Pe perioada trecerii Soarelui prin Săgetător, o zodie la fel de focoasă ca şi a ta, e normal să fii animat de energie maximă, optimistă, tonică, ce mai, numai bună pentru a te simţi bine, pentru a te distra, pentru a te implica trup şi suflet în tot ce-ţi face ţie plăcere. Pasiunea e parte din tine în primele 2 decade ale lunii, şi oferi imense cantităţi de energie în ceea ce consideri a fi important pentru tine, fie că e vorba de pasiunile tale, de iubirile tale, de oamenii la care ţii.

Întâlnirea Soarelui cu Saturn în Săgetător a mai avut loc şi anul trecut, pe vremea aceasta, sar acum vine cu ceva nou, pentru că ceva ce îţi face inima să bată mai tare e pus la încercare un vis, ceva ce deţii, ceva ce îţi doreşti să obţii e supus unui mare test. Dacă reuşeşti să-ţi canalizezi energia spre ceea ce te atrage ca un magnet, vei avea parte de un succes de zile mari, pentru că mai rar asemenea implicare de forţe. Dragostea pare să fie în centrul atenţiei, principala beneficiară a acestei cantităţi uriaşe de energie. Stai serios de vorbă cu jumătatea ta şi puneţi ţara la cale, pentru că ai o mulţime de idei bune, curajoase, pe care le va îmbrăţişa şi cel drag.

Pune pasiune, iubire şi prietenie în relaţia ta de cuplu, şi, cel puţin între 7-19 decembrie, parcă se reaprinde ceva între voi, dar la baza acestei energii nou născute pare să fie un ţel comun, un proiect comun, spre care trebuie să vă uniţi amândoi forţele în mod egal. Fiţi ca unul, completaţi-vă reciproc, cooperaţi, comunicaţi, armonizaţi-vă, şi veţi readuce totul pe un teren mult mai bun şi mai optimist. Poate fi şi momentul ideal să porneşti o relaţie nouă, dar nu porni la drum cu vise imposibile sau pretenţii imense, ci ia-o încet, pas cu pas, etapă cu etapă. ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia LEU

FECIOARĂ
Mercur va avea mers retrograd pentru a patra oară anul acesta, începând cu 19 decembrie, ca atare şi tu, şi Gemenii, veţi resimţi un uşor recul în planurile voastre, pentru că Mercur e planeta voastră guvernatoare şi are cea mai mare influenţă. Ca atare înarmează-te cu multă răbdare după ce Mercur va începe să dea înapoi, pentru că multe aspecte ale vieţii tale vor evolua mai lent şi mai anevoios.

Venus, planeta iubirii, va mai sta câteva zile, la începutul lunii, în zona dedicată sentimentelor şi te va ajuta să priveşti mai serios, mai matur şi mai profund iubirea şi relaţia de suflet pe care o dezvolţi. Ba sunt mari şanse ca unele Fecioare, chiar şi căsătorite fiind, să cunoască acum sentimente cu totul aparte, de parcă ar fi în faţa unei alegeri, în care se bat inima şi mintea şi nu ştii cui să dai prioritate. Multe Fecioare au acum şansa de a-şi întâlni jumătatea sortită, dar iubirea nu vine pe tavă, ci poate fi însoţită şi de unele hopuri, lecţii, probe de încercare. Poate iubirea e ca un vis, poate e mai mult un basm, dar eşti atât de copleşit de iubire încât ţi-e greu să lupţi împotriva ei. Poate fi chiar vremea marilor idile, a poveştilor ca-n filme, dar atenţie, poate fi şi vremea trezirii la realitate după un astfel de basm frumos… prea frumos ca să fie adevărat. Deschide bine ochii dacă primeşti iubirea în viaţa ta, pentru că s-ar putea să nu fie totul presărat cu petale de trandafir, dar dacă iubirea e marele tău scop în acest moment al destinului, cântăreşte atent, detaliat, nu te lăsa furat de emoţiile copleşitoare. Dar dacă nimic nu mai contează decât iubirea, oricât ţi-ar spune creierul că ceva e riscant, nu vei putea să i te opui.

La serviciu, lucrurile evoluează bine, alert, optimist, ai spor în toate şi pui mare preţ pe cooperare, pe camaraderie şi colegialitate. Cel mai bine vor ieşi acele sarcini în care ai şansa de a lucra în echipă, alături de oameni tineri şi inteligenţi. Dacă se iveşte şansa unui nou loc de muncă, banii vor fi criteriul principal al deciziei tale, pentru că e foarte mare şansa de a găsi ceva mai bine plătit. Sau dacă nu schimbi chiar acum macazul, începi să te gândeşti foarte serios să ceri un ban în plus de la şef sau chiar să începi să cauţi alt loc de muncă, pentru că ai nevoie de mai mult decât primeşti. Orice proiect nou, modern, în pas cu timpurile, bazat pe internet, IT, tehnică, ar merge de minune deci concentrează-te mai mult pe acest domeniu pentru că lucrurile vor evolua ca unse. Dar dacă e să începi ceva curajos şi măreţ, fă-o înainte ca Mercur să înceapă să bată în retragere, altfel porneşti cumva cu frâna trasă şi mai mult stai pe loc.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia FECIOARĂ



BALANŢĂ
Eşti cam iritat, pentru că Jupiter, bine plasat în zodia ta, este atacat din 2 direcţii de Uranus şi Pluto, ca atare să nu te mire că se întâmplă lucruri ciudate, că te comporţi oscilant, că nici tu nu te mai înţelegi pe tine. Atmosfera se menţine aşa încă de luna trecută, deci eşti cumva obişnuit cu această stare de nervi care te cuprinde. Nu-ţi mai ajunge timpul, eşti dezorganizat, nu reuşeşti să duci la capăt ce începi, deci, ce mai, eşti ca de pe altă planetă. Inclusiv emoţional şi psihic nu eşti în apele tale, o vagă depresie este prin preajmă, de parcă, finalul de an, pe tine te duce cu gândul la planurile imposibile, la visele intangibile, la lucrurile pe care nu ai reuşit să le aduci la viaţă în anul care se încheie.

Profită de prezenţa simultană a lui Marte şi a lui Venus în zona iubirii între de 7-19 decembrie, pentru că aceea poate fi vremea cea mai bună pentru a te apropia de cineva, pentru a lega o prietenie sau o relaţie nouă sau de a repara ce nu a mers bine în ultima vreme. De mult nu s-au mai adunat cele două planete la masa tratativelor în acelaşi timp, deci profită de acest interval pentru a sta de vorbă cu persoana iubită, pentru a comunica mai mult, pentru a vorbi despre viitor. Dacă vedeţi că nu se leagă nimic, înseamnă că nu priviţi în aceeaşi direcţie şi mai bine… fără, dar şansele sunt acum maxime de a privi iubirea într-o notă optimistă, luminoasă veselă, perfectă pentru o poveste de amor, dar totuşi nu lipsită de probe de încercare, pentru că ţi se testează răbdarea, toleranţa şi capacitatea de a-ţi asuma ceva serios. Din păcate, eşti cam plin de toane şi cine ştie cum îţi manifeşti acum aceste calităţi.

Unele cupluri vechi, cu ani de căsnicie în spate, trec acum printr-un moment critic, deci mare grijă la deciziile pe care le iei. Chibzuieşte, nu te pripi, nu spune lucruri pe care le-ai putea regreta, priveşte peste umăr, să vezi cât de multe aţi realizat împreună, şi învaţă lecţia iertării şi a uitării acolo unde se cere!

Profesional finalul de an te cam duce cu gândul la cât de multe vise ai avut şi… nu prea ai reuşit să le materializezi, dar exact ultimele zile ale anului sunt excelente pentru a-ţi trasa alt sens, alt vis, mult mai probabil a deveni realitate. Întâlnirea lui Marte cu Neptun în zona locului de muncă te poate ajuta să-ţi aduci aminte de planuri sau proiecte date la o parte sau trecute pe linie moartă, de jobul la care visezi de o viaţă, de ceea ce doreai să te faci “când vei fi mare”, de visele tale de demult, şi să iei taurul de coarne şi să-ţi propui, măcar teoretic, dacă nu şi practic, ca de la anul să schimbi macazul, să ţinteşti spre ceea ce-ţi doreşti cu adevărat, pentru că se poate! Visează şi ţinteşte departe!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BALANŢĂ

SCORPION
Nici luna aceasta nu eşti în apele tale, de parcă s-ar da o luptă de gânduri, emoţii, idei, dorinţe şi vise în mintea ta, nereuşind să le exprimi sau să le pui la treabă. Atâtea lucruri se zbat în mintea şi inima ta, încât e şi normal să-ţi schimbi starea de la o zi la alta. Şi aşa Luna Neagră e încă în zodia ta şi te sensibilizează, scoţând la iveală lucruri care nici ţie nu-ţi plac la tine, ca intoleranţa, severitatea, agresivitatea, impulsivitatea, dar dacă exact pe acestea le-ai canaliza spre domenii unde chiar e nevoie de ele, ai fi mult mai câştigat.

De exemplu la locul de muncă, să-ţi aduni forţele şi să lupţi pentru ideile tale, să nu te laşi doborât de animozităţile care planează. Te duci la serviciu cu sufletul încărcat, de parcă nu-ţi place ce se petrece acolo, ceea ce te face să-ţi pui o mulţime de întrebări legate de viitorul tău profesional. Te cam bate gândul unei schimbări profesionale, şi e foarte posibil să închei anul cu acest gând în minte, care poate prinde mai bine contur la anul. Se pare că şi toleranţa ta are o limită, care de câteva săptămâni se pare că a atins zona de maximum, încât nu e deloc exclus, ca o fire intransigentă ca tine, să spună acum cât se poate de tranşant: gata! La nervi, la stres, e posibil să alegi o cale complet nouă, dar totuşi nu te pripi, priveşte şi înapoi, la tot ce ai construit până acum. O schimbare da, e necesară din când în când, dar analizează atent avantajele şi dezavantajele, iar salariul ar putea fi unul din criterii.

Şi iubirea este supusă acum tirului de întrebări existenţiale şi discuţiile sincere pe care le porţi cu persoana iubită te pot ajuta să trasezi o direcţie. Acum vă puteţi da seama amândoi dacă vedeţi viitorul în aceeaşi lumină, din acelaşi unghi, şi mari sunt şansele ca cei necăsătoriţi să ajungă acum la concluzia că da, au alături de ei omul potrivit cu care se văd îmbătrânind, cu o casă plină de copii şi nepoţi în preajmă. Se pot auzi acum multe decizii de căsătorie, dar… şi ceva despărţiri în cazul celor care, la rece, sub o analiză atentă, îşi dau seama că nu merg în acelaşi sens.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SCORPION

SĂGETĂTOR
Cum să nu te simţi bine când luna decembrie te aşează în prim plan tocmai pe tine? E vremea ta, e perioada când ieşi în evidenţă, dar şi când ceri mult de la tine. Soarele se întâlneşte din nou cu Saturn în zodia ta – s-a mai întâmplat odată şi anul trecut, pe vremea aceasta – şi poate fi un moment interesant pentru a lua decizii capitale, pentru a trasa direcţii majore de viaţă, poate chiar pentru reuşite de proporţii, dar care nu vin peste noapte, ci la care ai muncit enorm până acum. E ca acel moment când, după luni de muncă, finalmente, se configurează mai clar recolta!

Pentru mulţi Săgetători, poate fi momentul unor mari decizii profesionale. dacă nu ai luat deja astfel de decizii încă de luna trecută, e foarte posibil să pui acum serios în balanţă resursele de care dispui – mentale, emoţionale, fizice – pentru a descoperi ce anume vrei tu cu adevărat de la viaţă. Gândeşte-te că un astfel de moment, când îţi poţi aşeza visele mai presus de orice, nu se ştie dacă vei mai avea. Ca atare acum Săgetătorii pot lua decizii de natură profesionale care seamănă foarte mult cu… descoperirea vocaţiei, sau chiar cu pornirea acelui drum care duce spre împlinirea totală, în care şi mintea şi sufletul pot fi împăcate şi mulţumite. Chiar dacă sunt momente când te îndoieşti de tine, sau ţi-e teamă să spui clar ce vrei, chiar dacă nici tu nu ştii precis pe ce te bazezi, ceva te împinge de la spate, sau ceva te cheamă şi nu-i poţi rezista, deci nu te teme să-ţi urmezi chemarea! Acum au succes cei care trec dincolo de reguli sau norme şi au curaj să viseze… şi mai ales să şi pună în aplicare ceea ce visează! Ia aminteşte-ţi ceva ce poate ţi-ai dorit toată viaţa să faci şi nu ai avut curajul sau resursele să începi. Da, acum poate fi momentul!

Iubirea trece totuşi printr-un moment ceva mai agitat, e tensiune mare acolo, dar vei reuşi, cu calm şi toleranţă, să treci peste acest hop, fără efecte majore. Deşi are loc, încă de luna trecută, un aspect care cutremură un pic cuplul sau relaţiile sentimentale, adu-ţi aminte de prezenţa lui Saturn în zodia ta care îţi cere multă prudenţă şi multă răbdare. Este un moment în care cuplurile căsătorite trec printr-un punct fragil, poate nemaiîntâlnit până acum, de parcă se ridică o ceaţă de peste ochi şi încep să vadă nişte realităţi, află nişte adevăruri, înţeleg mai clar pe ce teren merg şi sunt pregătiţi să ia unele măsuri pentru a face viaţa în doi un tărâm al adevărului şi al respectului reciproc. Pentru că da, momentul poate fi riscant pentru cei care au crezut că viaţa de cuplu, căsnicia, e un covor presărat cu petale de trandafiri, ca atare idealiştii, visătorii, naivii, cei care s-au căsătorit orbeşte pot suferi o decepţie, descoperind cum e, de fapt, căsătoria. Aşa a fost din totdeauna, dar din cauza acelui nor gros de peste ochii lor, nu au putut să observe tabloul real. Trezeşte-te! Nu trăi într-o poveste, viaţa în doi nu e neapărat un basm.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SĂGETĂTOR

CAPRICORN
Ai motive să te simţi bine în primele zile ale lunii cât timp Venus îţi vizitează zodia, îţi oferă o stare de calm, de bine, de optimism, chiar dacă acestea pot fi adeseori ştirbite de provocările de care ai parte şi în plan profesional, şi în plan personal. Orice ar fi, încearcă să-ţi păstrezi starea de calm, să nu laşi nimic să te irite, pentru că vor exista suficiente ocazii să-ţi pierzi cumpătul.

Cariera poate fi, încă de luna trecută, locul unor mai mici sau mai mari provocări, de parcă ai vrea să faci o mulţime de lucruri, ai ambiţii mari, şi faci planuri măreţe, dar ceva te trage înapoi. Parcă nu deţii toate resursele necesare şi aştepţi, ca din senin, acel declic care să te stimuleze să-ţi atingi marile scopuri. Chiar tu îţi impui de multe ori oprelişti, reguli, strategii, pui de prea multe ori cuvântul NU în faţă, şi dacă o ţii pe a ta cu nu se poate, nu ştiu, nu acum ş.a.m.d. e clar că vei da startul cu frâna trasă şi te vei împotmoli foarte uşor. Poţi mai mult decât crezi, dar nu ai încredere de multe ori în tine sau poate ceri prea mult de la tine!

Datorită lui Venus, iubirea e la ea acasă în prima săptămână din decembrie, deci ia taurul de coarne şi spune mai clar ce simţi, ce vrei, treci la fapte, cum se spune, nu aştepta ca celălalt să înţeleagă, nu se ştie cum, că ai avea sentimente sau că ai dori ceva anume de la relaţia voastră. Sunt mari şanse să aprofundezi relaţia în care ai intrat sau chiar să începi una nouă, care, încet, fără grabă, poate ajunge departe. Dacă pui preţ pe prietenie, pe comunicare, pe planuri construite împreună, pe vise la care să vă aduceţi amândoi contribuţia, dragostea se va contura din ce în ce mai bine, având chiar speranţe mari pentru viitor. Se pare că luna aceasta priviţi amândoi în aceeaşi direcţie şi, mai ales între 7-19 decembrie, aţi putea discuta foarte serios despre sensul frumos la care fiecare visează. Da, deocamdată poate se clădesc visele, dar aştepţi răbdător şi clipa când ele vor deveni realitate. Momentan simţi fluturaşii din stomac, dar te simţi foarte bine aşa…
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia CAPRICORN



VĂRSĂTOR
Începi luna cu planeta Marte în zodia ta ceea ce îi insuflă chef de viaţă,d e acţiune, de mişcare, de schimbare, de orice îţi place ţie mai mult să faci. Canalizează această energie spre vise măreţe, mai ales că eşti şi foarte bine susţinut de Jupiter din altă zodie de aer, ca şi a ta, din Balanţă, şi el va reuşi să-ţi echilibreze foarte bine forţele astfel încât să investeşti exact atât cât trebuie în toate. Poate fi chiar momentul optim, în ultimii 2 ani, de a porni un mare vis,d e a alege un sens nou, spre care să-ţi concentrezi ideile şui planurile, deci da, e momentul ideal să începi ceva nou. Nu lăsa pe anul viitor, pentru că eşti mult mai bine susţinut la începutul lunii decembrie să îşi alegi un drum nou legat de carieră, de studii,d e cine ştie ce mare schimbare de direcţie, ce poate implica inclusiv o schimbare de domiciliu.

La originea acestei dorinţe de schimbare poate fi o idee, un presentiment, o sclipire de intuiţie care îţi spune că mai există şi alte variante decât cele după care te-ai ghidat,. Că nu trebuie să-ţi fie frică de schimbare şi că acum ar fi un moment bun, chiar dacă şi fricile tale îşi fac simţită prezenţa pe ici, pe colo. Fricile se pot transforma în precauţie şi astfel, poţi lua o decizie de zile mari, care să te trimită spre altceva!

Posibil ca şi viaţa sentimentală să cunoască o schimbare de atmosferă, se dinamizează ceva, îţi dă curaj să treci la fapte şi să-i vorbeşti celui drag despre cine ştie ce planuri noi, de viitor, la care şi el poate contribui de minune. Există un moment pe parcursul lunii, între 7-19 decembrie, când în zodia ta se vor afla simultan şi Marte şi Venus – şi nu s-a mai întâmplat din ianuarie 2015 – moment numai bun să discuţi cu persoana iubită despre ce-ţi doreşte fiecare de la relaţie, de la viitor, să descoperiţi ce vă uneşte. Oricum voi, Vărsătorii, sunteţi foarte bine stimulaţi de Jupiter, deci merită să visezi sus, să visezi departe, să visezi îndrăzneţ, indiferent de planul spre care îşi canalizezi acum energia. Nu ţine cont de multiplele piedici care vor apărea pe parcurs, nici de îndoielile care-ţi dau târcoale, nici de cei din jur care te trag de mânecă să nu faci nimic acum, la final de an, pentru că tu poţi face orice îţi propui. Porneşte ceva ce-ţi doreşti de mult să faci, fie că e vorba de iubire, fie că e vorba, de o afacere, fie că e vorba de un plan profesional mare consumator de energie. Ai un vis şi acesta se poate transforma în realitate, atâta doar că nu îţi este oferit pe tavă, ci după un adevărat război de emoţii şi gânduri contradictorii.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia VĂRSĂTOR

PEŞTI
Ceva se petrece cu tine încă de luna trecută şi nu ieşi din această stare de agitaţie nici acum. Motivul e opoziţia pe care Neptun o face cu Nodul Nord de vreo două luni încoace şi care te face să termini anul 2016 cu o stare de căutare…. Nici tu nu ştii clar ce cauţi, ce aştepţi, ştii doar că vrei ceva măreţ de la viaţă, ai un presentiment ciudat că ceva urmează să se întâmple. Dacă nu s-au şi produs schimbările încă din lunile trecute, te poţi aştepta la adevărate revelaţii de viaţă, la concluzii majore legate de sensul tău de mers, la răspunsuri la întrebări existenţiale, la decizii capitale prin care vrei să alegi alt drum de acum încolo. Nu e neapărat un eveniment anume, ci e mai degrabă o stare emoţională aparte, de parcă se liniştesc apele, se calmează spiritele, şi în sfârşit poţi vedea mai clar încotro te îndrepţi. Toate căutările tale din ultimele luni ajung acum la o stare de calm, binevenită după toată deruta în care ai stat o vreme.

Poate visele se manifestă în plan profesional, descoperind că vrei altceva de la carieră, că alta e profesia care pe tine te-ar împlini sau poate abia acum întâlneşti o persoană care, prin exemplu personal sau printr-un sfat înţelept, te susţine să faci această schimbare de macaz spre ceva ce chiar contează pentru sufletul ceva, ce îţi inspiră acea împlinire mult căutată. Nu este exclus să ai parte de o reuşită de proporţii în carieră, ori ceva care să îţi dea stabilitate în carieră, ori poate un job mai bine plătit sau o mărire de salariu.

Şi viaţa în doi este domeniul unor posibile revelaţii. Dacă eşti singur de ceva vreme, poţi găsi acum pe cineva care să te împlinească, să-ţi alimenteze visele, să-ţi facă promisiuni măreţe. Dacă eşti deja cu cineva, ai curaj să-i spui ce vise ai, ce doreşti de la relaţia voastră, ba chiar să spui şi temerile tale cele mai mari, pentru că te poate ajuta să le alungi, să le diminuezi, sau să scapi complet de ele. Staţi de vorbă faţă în faţă, cu mult curaj şi optimism, fără să vă lăsaţi copleşiţi de îndoieli sau temeri, şi ai curaj să-ţi asumi ceva serios, de durată, chiar dacă ţi se cere mult! Termini anul cu Marte în zodia ta şi îl aştepţi de un an şi ceva să revină în curtea ta, şi el, alături de guvernatorul tău Neptun, îţi dă şi mai mult curaj să ţinteşti sus şi să iei taurul de coarne, pentru orice fel de iniţiativă îndrăzneaţă ce-ţi poate schimba viaţa. Contează să iei startul acum cu gânduri mari şi energie la maximum!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia PEŞTI

Horoscopul va este oferit de acvaria.com

Horoscopul va este oferit de acvaria.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *