George Călinescu, personalitate marcantă a culturii române

George-Calinescu-citat

George Călinescu a fost o personalitate enciclopedică a culturii şi literaturii române, critic, istoric literar, scriitor, publicist, membru titular activ al Academiei Române. S-a născut la 19 iunie 1899, în Bucureşti, ca fiu al Mariei Vişan, fiind înfiat de familia lui Constantin Călinescu din Iaşi.

A făcut studii de filologie şi de paleografie la Facultatea de Litere din Bucureşti (1919-1923). Încă din primul an al facultăţii are diverse colaborări la reviste literare – debutează în „Sburătorul” cu versuri şi aforisme (1919); este custode la biblioteca facultăţii şi paleograf la Arhivele Statului.

În 1921 călătoreşte în Italia, cu prilejul editării revistei „Roma”, al cărei singur redactor va deveni ulterior. Între 1923-1928, este bursier al statului la Şcoala Română din Roma, unde, la recomandarea lui Vasile Pârvan şi Ramiro Ortiz, studiază documente referitoare la propaganda catolică din Ţările Române. Cercetările sale arhivistice se concretizează în două studii în limba italiană (1925, 1930). Între 1928-1935 se dedică activităţii didactice, ca profesor de filosofie sau limba italiană la licee din Timişoara şi Bucureşti.

În acelaşi timp, colaborează la o serie de reviste culturale sau se ocupă cu editarea unor periodice precum „Sinteza” (1927) şi „Capricorn” (1930). Timp de doi ani, între 1933-1935, este redactor principal al revistei „Viaţa Românească”, alături de Mihail Ralea. Odată cu doctoratul în Litere luat la Universitatea din Iaşi (1936), cu o lucrare pe tema operei eminesciene, începe cariera sa universitară: conferenţiar la Catedra de estetică şi critică literară din Iaşi, din 1942 devine profesor titular.

Tot la Iaşi, alături de activitatea profesorală, se implică în publicistica literară: editează prima serie a săptămânalului „Jurnalul literar” (1939). Transferat la Bucureşti ca şef al Catedrei de literatura română modernă, la Facultatea de Litere (1945), continuă activitatea de editor: conduce periodicele „Tribuna poporului” (1944), „Lumea” (1945) şi „Naţiunea” (1946).

Din 1949 preia conducerea Institutului de Istorie literară şi folclor, al cărui director rămâne până la sfârşitul vieţii; în 1952 iniţiază revista Institutului – „Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor”. În ultimii ani ai vieţii a publicat săptămânal „Cronica mizantropului” (începută în „Adevărul literar”, în 1937, şi continuată în „Jurnalul literar” din 1939), rubrică de mini-eseuri de artă şi literatură, găzduită de „Contemporanul”, şi este profesor onorific la Facultatea de Filologie din Bucureşti. A fost ales, în 1946, deputat în primul parlament de după război, mandatul său va fi reînnoit pentru toate legislaturile următoare până la sfârşitul vieţii.

carte

Debutul editorial îl reprezintă monografia „Viaţa lui Mihai Eminescu” (1932), lucrare care atrage atenţia, între alţii, şi a lui Garabet Ibrăileanu, impunându-l ca pe un nume în rândul exegeţilor eminescologi. Seria monografiilor continuă cu „Opera lui Mihai Eminescu” (în cinci volume, 1934-1936), „Viaţa lui Ion Creangă” (1938), „Nicolae Filimon” (1959) şi „Gr. M. Alexandrescu” (1962).

Câteva dintre aceste studii preced opera sa fundamentală, monumentala lucrare „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941). Incursiune impresionantă, prin volum şi aport critic, istoria literaturii în viziunea călinesciană devine un roman al literaturii ce se impune prin unitate şi prin originalitatea scriiturii. Alături de monografiile anterioare, acest grandios studiu este întregit de consideraţii de critică, estetică şi teorie despre ideologiile literare de-a lungul timpului.

Criticul şi istoricul literar George Călinescu se dovedeşte a fi şi un talentat romancier, manifestând predilecţie pentru mediul citadin. Romanele „Cartea nunţii” (1933), „Enigma Otiliei” (1938), „Bietul Ioanide” (1953) şi „Scrinul negru” (1960) atestă virtuţile unui prozator de excepţie, cu vocaţie de caracterolog, şi pun în practică propriile idealuri estetice şi idei de critică literară.

De altfel, căutările sale estetice, deşi manifestate nesistematic, s-au regăsit în volume ca „Principii de estetică” (1939), „Estetica basmului” (1965) sau „Istoria literară ca ştiinţă inefabilă şi sinteză epică” (1946-1947). Dramaturgia lui Călinescu este ilustrată de piese ca „Şun sau Calea neturburată. Mit mongol” (1943) sau de cele reunite în volumul de „Teatru” (1965).

George Călinescu a publicat şi volume de versuri („Poezii”, 1937 şi „Lauda lucrurilor”, 1963); a tradus integral poezia lui Horaţiu şi versiuni din literatura străină („Un om sfârşit” de Giovanni Papini, etc.). A fost membru titular activ al Academiei Române, ales la 29 mai 1948. A murit la 12 martie 1965, la Bucureşti. (Text: Agerpres, Foto: cuvintecelebre.ro, supravietuitor.files.wordpress.com)