Mp3

Fotografii inedite cu Marilyn Monroe

Marilyn Monroe-05

Fotografii inedite cu Marilyn Monroe, realizate de fotograful Andre de Dienes (1913-1985), vor fi expuse până pe 30 iulie la New York, în cadrul expoziţiei intitulate “Andre de Dienes: Marilyn and California Girls”, informează joi lefigaro.fr.

Atunci când Marilyn se numea încă Norma Jeane Baker, de Dienes a fost primul fotograf profesionist care a imortalizat-o pe artistă şi unul din primii bărbaţi care a iubit-o. Peste 50 de imagini din cele mai faimoase serii realizate de fotograful de modă ungur vor fi prezentate la expoziţie. Alături de celebrele sale nuduri din California, fotografiate în peisaje deşertice, sunt expuse imagini cu Marilyn Monroe la începuturile sale, cu atât mai emoţionante cu cât vedeta ar fi împlinit 90 de ani în 2016.

Marilyn Monroe-04

Departe de tulburătoarea femeie fatală din anii ’50, Marilyn Monroe surprinsă în 1945 de Andre de Dienes este încă o tânără ingenuă de 19 ani, sensibilă şi ambiţioasă: un “miracol” şi un “înger cu aer sexi”, a scris mai târziu fotograful în memoriile sale.

A fost prima oară când s-a întâlnit cu modelul cu figură atât de expresivă. A fost imediat fermecat de tânăra Marilyn, pe care a invitat-o să plece în călătorie cu el. Idila lor nu a rezistat apoi la distanţă, însă fotograful a continuat să o aibă ca model de câteva ori.

Marilyn Monroe-09

După ce a ajuns actriţă, el i-a cerut să pozeze pentru el, în 1946, pe o plajă din Malibu. Artista apare în diferite stări de spirit, de la bucurie la tristeţe, de la seninătate la reflecţie. După trei ani, în 1949, a venit rândul lui de Dienes să răspundă unei cereri a actriţei, care era în plină ascensiune. A găsit-o atunci “minunată, elegantă şi sofisticată, cum nu o văzuse niciodată”. Fotografiile au fost făcute pe plaja din Long Island.

Marilyn Monroe-06

Ultima oară când a fotografiat-o a fost în 1953. În plină noapte, Marilyn Monroe l-a sunat fiindcă nu reuşea să doarmă, propunându-i să o fotografieze undeva în Beverly Hills.

La lumina farurilor maşinii sale, actriţa a pozat tristă şi singură în noapte. A fost ultima dată când Andre de Dienes a imortalizat-o în fotografii. Au păstrat însă legătura până la dispariţia artistei, la 36 de ani, în 1962.

Marilyn Monroe-08

Fotografiile expuse la Steven Kasher Gallery conturează transformarea tinerei Norma Jean Baker în neuitata icoană a Hollywood-ului. Mai multe dintre ele erau necunoscute până acum deoarece Andre de Dienes le ascunsese în garajul casei sale.

Marilyn Monroe-07

După moartea sa, în 1985, soţia le-a găsit şi le-a făcut publice, arată Cassandra Johnson, membră a galeriei, în publicaţia engleză Amateur Photographer. (Text: Agerpres, Foto: Steven Kasher Gallery/ lefigaro.fr)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *