Mp3

Cum a devenit petrolul un produs indispensabil vieţii moderne

petrol

Nimeni nu-şi poate imagina cum ar arăta viaţa în secolul vitezei fără petrol şi produsele care derivă din prelucrarea sa. Practic, ar însemna să ne închipuim o lume fără maşini, fără avioane, fără construcţii, fără tot ce este din plastic şi chiar fără o parte dintre medicamente.

Cercetările de specialitate au stabilit că petrolul — supranumit în mod justificat şi “aurul negru”, pentru calităţile şi avantajele ce le oferă — s-a impus printr-o continuă şi remarcabilă diversificare a utilizării lui în cursul istoriei, scrie Gheorghe Buzatu în cartea sa “O istorie a petrolului românesc”.

În ultimul secol, petrolul a devenit prezent pretutindeni şi este un produs extrem de căutat, absolut necesar desfăşurării vieţii economice moderne, un factor important al politicii internaţionale şi indispensabil în vreme de război, provocând dese şi aprinse conflicte diplomatice şi economice, bătălii “reci” sau “calde”, tensiuni şi suspiciuni între state şi naţiuni.

Pe plan mondial, notează Buzatu, o adevărată problemă a petrolului s-a ivit la confluenţa secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, când s-a trecut pentru prima dată la utilizarea derivatelor obţinute din extragerea “aurului negru” drept combustibili.

“În a doua jumătate a veacului trecut, singur lampantul — produs obţinut din distilarea petrolului sau ţiţeiului — era solicitat cel mai adesea pe piaţă, el servind prin excelenţă la iluminat. Celelalte subproduse petroliere mult folosite şi cerute astăzi (păcura sau mazutul, esenţa sau benzina, uleiurile minerale, parafina ş.a.) erau prea puţin cunoscute ori nu-şi găsiseră o întrebuinţare largă. Mai mult chiar, către anul 1900, chiar lampantul a început să fie concurat serios de lampa cu gaz, astfel încât s-a avut în vedere la un moment dat reducerea producţiei de ţiţei, şi aşa destul de neînsemnată pe atunci“, se arată în lucrarea citată.

Până în urmă cu aproximativ 100-150 de ani, când s-au identificat calităţile specifice ale petrolului — pentru început la iluminat şi încălzire, apoi aceea de combustibil ideal—, produsul a avut “prea multe utilizări” însă “niciuna hotărâtoare”. O dată înregistrat saltul din urmă, petrolul a fost “proclamat” fără reţinere rege al economiei moderne, devenind, în jurul anului 1900, baza “primei industrii” a lumii, potrivit autorilor Jacques de Launay şi Jean-Michel Charlier, în “Istoria secretă a petrolului. 1859-1984”, lucrare menţionată de Buzatu în cartea sa.

Interesul pentru petrol a crescut brusc o dată cu inventarea motorului cu combustie internă în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. După cum se ştie, în anul 1897, Diesel a brevetat motorul ce-i poartă de atunci numele şi care funcţiona exclusiv pe bază de păcură. În curând, acest tip de motor a căpătat o largă utilizare în industrie, căi ferate, marina comercială şi militară.

În primul deceniu al secolului al XX-lea, graţie perfecţionării continue a motoarelor cu explozie acţionând cu esenţe, cunosc o intensă dezvoltare automobilismul şi aviaţia. Cărbunele, combustibilul solid care în a doua jumătate a veacului al XX-lea a contribuit substanţial la prosperitatea economică a Marii Britanii, Germaniei şi Statelor Unite ale Americii, a început să fie concurat serios de produsele petroliere.

Între factorii producători de energie în lume, detronarea cărbunelui de către combustibilul lichid — adică de către petrol — a fost de-a dreptul spectaculoasă. Deja în anul 1930 peste 26% din energia mondială era furnizată de petrol, în vreme ce astăzi proporţia respectivă s-a dublat.

Această ascensiune rapidă s-a datorat indiscutabil avantajelor multiple pe care le-a prezentat din primul moment petrolul, faţă de cărbune, ca producător de energie: randament superior (1 kg ţiţei = 1,7 kg cărbune); extracţie mai uşoară; lesne de transportat (prin conducte) şi în timp scurt, cu minim de pierderi; emisii reduse de dioxid de carbon.

Apoi petrolul şi-a dezvăluit curând şi o nouă întrebuinţare — aceea de materie primă. Pe acest ultim tărâm s-au realizat, în ultimele decenii mai ales, importante progrese, astfel că petrolul a ajuns să fie deopotrivă apreciat astăzi ca un preţios izvor de energie şi ca o importantă materie primă servind la prelucrarea celor mai diverse produse (cauciuc, solvenţi, explozibili, detergenţi, bitum, mase plastice, fire şi fibre sintetice, îngrăşăminte chimice, uleiuri, medicamente şi multe altele).

Larga utilizare pe care a căpătat-o petrolul la începutul secolului al XX-lea a avut drept rezultat creşterea rapidă a cererii mondiale de combustibil lichid. Acest lucru a determinat, la rândul său, sporirea în adevărate salturi a producţiei de ţiţei. Astfel, în timp ce între 1857 şi 1900 producţia mondială anuală de ţiţei brut a urcat de la 275 tone la 22,3 milioane tone, în 1921 ea atinsese deja 104,9 milioane tone, pentru ca în anul 1927 să se cifreze la 172,8 milioane tone. Sporul înregistrat faţă de 1900 reprezenta, aşadar, 500% în 1921 şi circa 1.000% în 1927.

“În decursul a numai câteva decenii de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, petrolul s-a transformat într-unul din elementele fundamentale ale vieţii economice moderne. El a devenit — după expresia fericită a lui Anton Zischka — “sângele economiei”. Potrivit opiniei lui Cesare Alimenti, petrolul constituie în zilele noastre “cheia de boltă” pentru industrie, transporturi şi prima condiţie pentru apărarea naţională a statelor. De asemenea, un cunoscut specialist român în materie de combustibili arăta, în urmă cu peste patru decenii, că petrolul prezintă “o valoare permanentă, căutată în orice vreme şi de toată lumea. Fără el nu se poate concepe energia, mişcarea, fără el nu poate exista viaţa”. Petrolul — scria Ward în 1960, în acelaşi sens — a devenit “universal şi internaţional”, mai scrie Gheorghe Buzatu, aducând de partea sa argumentele altor istorici ai domeniului.

Aşa că toate ţările au început să-l caute frenetic în solul lor, căci el aduce independenţa economică şi bogăţia. Și ţările producătoare, şi cele neproducătoare de combustibil lichid s-au arătat preocupate să-şi asigure cantităţile necesare unei bune desfăşurări a vieţii lor economice, în primul rând.

Pentru statele producătoare, problema nu prezenta dificultăţi, iar unele dintre ele (Statele Unite ale Americii îndeosebi) s-au folosit de avantajul stăpânirii unor bogate rezerve de ţiţei pentru a-şi extinde dominaţia lor economică şi politică în diverse regiuni de pe glob, mai relatează Buzatu.

Alte state, lipsite de resurse de ţiţei, dar conştiente de importanţa sa, au desfăşurat o intensă acţiune pentru acapararea unor întinse câmpuri petrolifere în cele mai diverse puncte de pe glob. În această privinţă s-au remarcat, până la primul război mondial, acţiunile ofensive ale Marii Britanii şi Germaniei, iar, după 1918, şi acelea ale Franţei, Belgiei, Olandei, Italiei şi Japoniei.

Pe de altă parte, statele mici producătoare au promovat de-a lungul timpului o politică ce a evoluat necontenit, de la o indiferenţă aproape totală faţă de soarta propriilor rezerve de ţiţei până la adoptarea unor măsuri mai mult sau mai puţin eficace — după cazuri — pentru apărarea bogăţiilor naţionale de pericolul acaparării străine. În ceea ce priveşte statele mici lipsite de combustibil lichid, acestea nu şi-au putut permite să intervină în vreun fel în politica mondială a petrolului, ele mulţumindu-se să-şi procure cantităţile necesare pe baza schimburilor pur comerciale. Menţionăm aici faptul că România a fost prima ţară din lume cu o producţie înregistrată de petrol, în anul 1857, iar acum se află în primii cinci producători din Europa.

Iată cum petrolul a căpătat un rol important în cadrul relaţiilor politice şi economice dintre state.

“După opinia lui Berreby (Jean-Jacques Berreby în “Istoria mondială a petrolului”), începând de la 1901 încoace “politica mondială miroase a petrol”. În condiţiile intensificării acţiunilor pentru retrasarea unor noi zone de influenţă, petrolul a devenit nu numai un obiect al disputei dintre marile puteri, ci şi un mijloc indispensabil pentru atingerea ţelurilor urmărite de către fiecare din părţi”, mai scrie Gheorghe Buzatu.

Surprinzând tocmai această situaţie, Henry Bérenger, comisar al Franţei pentru combustibili lichizi în timpul primului război mondial, a evidenţiat, într-o notă diplomatică remisă premierului francez Clemenceau, în decembrie 1919, semnificaţia majoră pe care o prezintă deţinerea resurselor de petrol de către fiecare dintre marile puteri în epoca modernă: “Cine va avea petrol va avea Imperiul! Imperiul mărilor prin petrolurile grele; Imperiul aerului prin esenţele uşoare, continentele prin gazoline şi petrolurile lampante; Imperiul lumii prin puterea financiară ataşată unei materii mai preţioase, mai fermecătoare, mai dominatoare a planetei decât însuşi aurul!”. (Text: Agerpres, Foto: worldatlas.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *