Mp3

Cea mai mare casă de păpuşi din lume

casa-papusi5

Construcţia impresionantă de la începutul secolului XX este dotată cu piese de mobilier semnate de marile case ale vremii, precum şi cu trei băi complet echipate cu instalaţii sanitare perfect funcţionale.

casa-papusi1

Vinoteca cuprinde sticle rare de vin şi lichior, rafturile bibliotecii sunt pline de ediţii unicat semnate de Hardy, Kipling sau Maugham, iar tablourile sunt originale ale marilor pictori englezi.

Casa de păpuşi a reginei Maria, aflată în incinta castelului Windsor, a fost construită între 1920 şi 1924, cu ajutorul a 1 500 de meşteşugari, artişti şi creatori, totul desfăşurându-se sub îndrumarea arhitectului Sir Edwin Lutyens.

casa-papusi2

Realizată la scara de 1:12 (are peste 3 metri înălţime), casa de păpuşi uimeşte prin atenţia acordată detaliilor: covoare şi perdele create de aceiaşi artizani care au furnizat obiectele în mărime naturală de la castelul Windsor; cărţi legate şi scrise special pentru regină de către scriitorii vremii; picturi minuscule; veselă făcută de maeştrii argintari englezi, şi chiar şi o copie a coroanei regale, lată de un centimetru, bătută în diamante şi pietre preţioase veritabile.

Cele două etaje, plus parterul, mezaninul şi mansarda recreează un univers în miniatură, inspirat chiar de castelul Windsor, al cărui prag a fost trecut între 2003 şi 2013, de peste 9 milioane de vizitatori.

casa-papusi3

Casa de păpuşi de la Windsor a cărei realizare s-a datorat interesului reginei pentru miniaturi, şi-a depăşit, după un secol, statutul de jucărie de lux pentru aristocraţia britanică. A devenit nu numai o dovadă impresionantă a migalei cu care lucrau meşteşugarii începutului de secol XX, dar şi o mărturie a stilului de viaţă al familiei regale în acele vremuri.

casa-papusi4

Cea mai veche “căsuţă a păpuşii”, din spaţiul european, datează din secolul al XVI-lea, şi a aparţinut ducelui Albrecht V de Bavaria. Nu a fost concepută pentru joacă, ci, mai degrabă, pentru decor, detaliile arhitecturale fiind executate cu mare acurateţe. Reputaţia de capitală a jucăriilor, la vremea respectivă, o avea oraşul Nuremberg. (Text: Agerpres, Foto: flickr.com, groupleisure.com,royalcollection.org.uk, Video: youtube.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *