CARAŞ-SEVERIN: Teatrul „Mihai Eminescu”

Teatrul-eminescu-oravita2

Oraşul Oraviţa este denumit oraşul premierelor, aici având loc, în decursul timpului, o serie de exclusivităţi la nivel naţional. Dintre acestea, poate cea mai importantă este primul teatru din România, al cărui imobil este o adevărată bijuterie arhitectonică, inclus în Patrimoniul Naţional Mobil şi Imobil din România.

„Oraviţa este considerat un pol important al culturii şi istoriei româneşti, iar enumerând doar câteva dintre aceste exclusivităţi şi obiective turistice, primul teatru, prima cale ferată de munte, prima gară, prima farmacie montană, prima fabrică de bere din România, ne dăm seama de importanţa culturală şi istorică pe care o poartă acest oraş”, declară edilul urbei, Dumitru Ursu.

Inaugurat în anul 1817, după proiectele arhitectului Ion Niuny, Teatrul „Mihai Eminescu” din Oraviţa este primul din România. De asemenea, este prima clădire de teatru din sud-estul Europei executată din piatră şi prima clădire de teatru din Europa iluminată cu lămpi de acetilenă.

La 1800, o asociaţie a diletanţilor a avut ca obiectiv ridicarea unui edificiu pentru a găzdui spectacole de teatru şi muzică. Astfel, se consolidează un nucleu de artişti diletanţi (amatori) şi se organizează spectacole. În decembrie 1815, a fost organizat un bal de caritate pentru victimele războaielor napoleoneene, morţii şi răniţii din bătălia de la Leipzig, invalizii, văduvele  şi orfanii de război din Oraviţa şi din împrejurimi. Diletanţii dau şi un spectacol în grădina Hotelului „Coroana” şi adună suma de 51 florini şi doi creiţari.

La 24 martie 1816, a avut loc o colectă care s-a dovedit a fi una importantă. Suma adunată a fost de 8.622,50 florini vienezi, fapt pentru care a fost lansată ideea finalizării edificiului teatral până în 1817, când întreg Banatul sărbătorea centenarul eliberării de sub administraţia otomană.

În 1817, teatrul e ridicat în stilul barocului vienez şi imită vechiul Burgtheater al Vienei care, nemaiexistand efectiv din 1889-1890, sporeşte valoarea de unicat a teatrului din Oraviţa. Edificiul s-a zidit pe terenul „Goldberger Gewerkschaft”. Arhitectul proiectant este un aromân, Ion Niuny (Niuni), care solicită colegului său din Viena, Ieronimus Platzger, să copieze organizarea interioară a Burgtheater-ului din capitala imperiului, iar Francisc Knee, un pictor foarte cunoscut şi solicitat la vremea respectivă, aplică la faţa locului tot ceea ce înseamnă note, date, idei, schiţe, proiecte inspirate de modelul vienez, în planşele lui Ieronimus Platzger.

Teatrul-eminescu-oravita1

Ornamentele teatrului sunt în stil rococo, în culori roşu şi auriu. Clădirea are o lungime de 36 metri şi o lăţime de 15 metri. Din foaier, se ajunge şi la balconul sprijinit pe coloane. La parter se găseşte „cercul locurilor bune”. Spre stradă exista o sală mare, pentru recepţii şi baluri, iar alături, un foaier. Sala de spectacole, în formă de semicerc, are loji, atât la parter, cât şi la etaj.

Când teatrul a fost inaugurat a uimit – şi impresionează şi azi – prin stilul, frumuseţea şi bogăţia sa arhitecturală şi decorativă.

Cortina mare a fost pictată de Francisc Zech, directorul Şcolii Gimnaziale din Oraviţa. Spectacolul inaugural a avut loc, după cum susţin unii istorici, în prezenţa familiei şi a suitei imperiale, Francisc I de Habsburg-Lorena (între 1792-1806 a avut titlul de Francisc II al Sfântului Imperiu Romano-German apoi din 1806 pe acela de Francisc I de Austria, până la moartea sa, în 1835) şi Carolina-Augusta de Bavaria.

„Primul spectacol este montat pe scena teatrului la 5 octombrie 1817 (data imprimată pe afişul de mătase este 8). „Eine Dilettanten Gesellschaft” propune piesa în trei acte „Die beschämte Eifersucht” (Gelozia umilită), semnată de J. Franul von Weissenthurm, banii aduşi de spectacol urmând a fi donaţi „Fondului Săracilor”. Al doilea spectacol al diletanţilor locali are loc pe 7 octombrie 1817 (data imprimată  pe  afiş  este 10), cu piesa lui Friedrich Wilhelm Ziegler, „Der Lorbeerkranz oder Die Macht des Gesetzes” (Cununa de lauri sau puterea legii).

Aici s-au îndreptat, apoi, unele dintre cele mai importante trupe de teatru ale vremii. Pe scenă a jucat trupa Teatrului Regal din Madrid, a venit trupa Teatrului Balşoi din Moscova, orchestra imperială a Rusiei. N-au lipsit trupe din Viena, precum cele conduse de Ludvig Duba, Kurt Wonger şi Ida de Gunther. Un episod aparte din istoria teatrului este legat de vizita trupei lui Mihail Pascali, din care făcea parte şi Mihai Eminescu”, afirmă primarul oraşului Oraviţa, Dumitru Ursu.

Faptul este consemnat în 31 august 1868. Trupa din care făcea parte şi Mihai Eminescu a prezentat două spectacole, în zilele de 1 şi 2 septembrie. Eminescu era sufleorul trupei. În amintirea acestui mare eveniment şi spre cinstirea memoriei marelui nostru poet, Teatrul Vechi din Oraviţa a fost botezat cu numele acestuia.

Oamenii de artă apreciază că această clădire este o adevărată bijuterie şi un monument istoric ce trebuie văzut. Personalităţi importante au subliniat rolul teatrului de aici, şi în cultura românească, şi în cea europeană.

Unul dintre cei care şi-au dedicat viaţă cercetării istoriei acestei instituţii culturale, dar şi tradiţiilor artistice cărăşene în general, este profesorul Ionel Bota, actualul director al Teatrului Vechi Mihai Eminescu din Oraviţa. Ionel Bota a scris, de-a lungul timpului, nenumărate cărţi şi articole esenţiale pentru descoperirea istoriei celui mai vechi teatru din ţară, de la etapele construirii, la renovările de care a avut parte, felul în care s-a impus şi s-a păstrat ca un loc central în viaţa culturală a Banatului.

Teatrul-eminescu-oravita3

„Importanţa europeană a teatrului orăviţean, chiar înaintea priorităţii culturale în zonă, îi este conferită şi consacrată ca atare de prezenţa numeroaselor trupe din marile oraşe ale continentului pe scena orăviţeană. Cu fiecare ansamblu teatral şi spectacolele acestuia, sporea tocmai reclama în legătură cu publicul elevat, un public educat artistic-cultural, într-un ţinut bănăţean în care mentalitatea armoniei interetnice o luase cu mult înaintea altor provincii ale fostului imperiu”, spune prof. dr. Ionel Bota.

În plus, precizează directorul teatrului orăviţean, statutul de unicat al instituţiei este întărit şi de faptul că, în 1890, cel care a fost modelul Teatrului din Oraviţa, Burgtheater-ul Vienei, a fost dezafectat, „ceea ce înseamnă că spiritul modelului, edificiu al barocului târziu european, s-a pliat pe cel al copiei orăviţene, care devine modelul în sine”.

„Aşadar, teatrul orăviţean, care imită la scară micşorată organizările interioare al teatrului vienez amintit, este un monument istoric de artă şi de arhitectură, trecut pe lista Patrimoniului Naţional Mobil şi Imobil din România. De altfel, istoria ţinutului orăviţean se împleteşte cu istoria muzicii şi teatrului. E o formulare ce justifică, într-un fel, spiritul locului şi care a alimentat dinamicile unor tradiţii cultural-artistice survenind, firesc, dintr-un orgoliu de prioritate: primul edificiu teatral din spaţiul românesc, premiera absolută a operetei Crai Nou, prima clădire cu destinaţie culturală iluminată cu lămpi de acetilenă. Aşadar, teatrul, multă vreme un mijloc de cultivare a limbii, are tradiţii bogate în Banatul Montan”, subliniază Ionel Bota.

Pe scena teatrului au montat spectacole trupe profesioniste din Europa şi din lume. Astăzi, Teatrul Vechi Mihai Eminescu din Oraviţa găzduieşte şi Muzeul de Istorie a Culturii Cărăşene, cu secţii de istorie, geografie istorică, etnografie-folclor, o arhivă documentară, precum şi o bibliotecă de carte şi respectiv presă veche. (Text: Agerpres, Foto: ro.wikipedia.org, acomo.ro)