BUZĂU: Repere pe „Drumul vinului”

Castrul roman-Pietroasele1Castrul roman de la Pietroasele

„Drumul vinului”, refăcut cu fonduri europene de aproape 100 de milioane de lei, în perioada 2009-2011, leagă câteva obiective turistice de importanţă naţională şi internaţională cum ar fi Castrul roman de la Pietroasele, locul unde s-a descoperit Tezaurul „Cloşca cu puii de aur”, cetatea dacică de cult Gruiu Dării, cramele brâncoveneşti de la Merei, Cetatea dacică de la Cârlomăneşti, Mănăstirea Ciolanu, având ca punct terminus Tabăra de sculptură în aer liber de la Măgura.

Istoricul dr. Marius Constantinescu susţine că „Drumul vinului” are acest nume încă de pe vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu. Acesta era unul dintre cei mai mari proprietari de plantaţii viticole, primind de la unchiul său, Preda Brâncoveanu, întinse vii între satele Verneşti Felieşti şi Mizil, iar la căsătoria sa cu Marica, ca zestre, alte întinse moşii şi vii situate între Săhăteni-Tohani şi Urlaţi-Iordăcheanu-Scăieni.

„Toamna târziu, după al doilea pritoc, domnitorul încărca vinul din cramele de pe Istriţa şi Dealul Mare în butii de câte 200 de vedre, circa 2.000 de litri fiecare, cetluite pe care trase de câte două perechi de boi, în total se forma un convoi de 150-200 de care cu butii, care pleca spre nordul Italiei. Primăvara, convoiul păzit de un detaşament de călăreţi înzăuaţi se întorcea în ţară cu una din butii plină cu bani de aur din vinul vândut”, a explicat Marius Constantinescu.

În judeţul Buzău, „Drumul vinului” străbate câteva obiective turistice de mare valoare situate între localităţile Pietroasele şi Măgura.

* Castrul roman

„Castrul de la Pietroasele a fost construit înainte de 330 după Hristos şi făcea parte, împreună cu castrul de la Barboşi şi Valul lui Traian, din sistemul de apărare a graniţei dunărene a Imperiului roman”, a explicat profesorul Marius Constantinescu. Între materialele arheologice descoperite aici se află fragmente de cărămizi şi ţigle ştampilate cu sigla Legiunii a Xl-a Claudia.

În urma ocupării zonei de către armata romană, în castru se instalează Legiunea a XI-a Claudia venită de la Durostorum. În necropola alăturată castrului s-au descoperit monede din perioada împăratului Constantin al II-lea. În situl arheologic din apropiere au fost găsite fragmente de olane romane, provenind din reţeaua de alimentare cu apă a castrului şi aşezării civile din sec. IV p. Hr., precum şi o instalaţie de aducţiune şi de distribuire a apei săpată în piatră.

Castrul roman de la Pietroasa (124 m x 158 m) cuprinde şi termele romane. Castrul roman va fi prezentat parţial publicului, prin amenajarea unui muzeu ce va cuprinde termele şi zidul sudic de apărare.

Tezaurul de la Pietroasele (Closca cu puii de aur)

* Locul descoperiri Tezaurului „Cloşca cu puii de aur”

La un kilometru nord-vest de castrul de la Pietroasa, în punctul Grădina Crudului, sub platoul Via Ardelenilor, la 400 m vest de biserica din Ochiu Boului, actualul sat Pietroasa Mică, se află locul unde, la 25 martie 1837, în ziua de Buna Vestire, doi ţărani, Stan Avram şi Ion Lemnaru, au descoperit faimosul Tezaur „Cloşca cu puii de aur”.

Cloşca cu puii de aur, considerat timp de aproape 100 de ani, până la descoperirea tezaurului lui Tutankamon cel mai mare tezaur din lume, rămâne piesa a rezistenţă a afirmării României moderne în lume, susţine arheologul Marius Constantinescu, doctor în istorie.

Tezaurul a avut o istorie foarte zbuciumată. El a fost cumpărat de la ţăranii care îl descoperiseră de un antreprenor „veros”, pe nume Verussi. Acesta a zdrobit cu toporul piesele, pentru a le face mai compacte. A fost recuperat parţial de banul Mihalache Ghica, vornic al Departamentului Trebilor Dinăuntru, frate al domnitorului Alexandru D. Ghica, care l-a şi adus în atenţia lumii ştiinţifice a vremii.

Popularitatea internaţională a dobândit-o în urma Marii Expoziţii Universale de la Paris, din 1867, când a fost restaurat şi expus sub supravegherea lui Alexandru Odobescu. Ulterior, Odobescu a publicat monumentala monografie arheologică “Le Trésor de Pétrossa” (1887-1900). Era pentru prima dată când România participa cu un pavilion propriu la o expoziţie internaţională, iar autorul, cunoscutul scriitor Alexandru Odobescu, cel care şi-a dedicase viaţa studierii comorii, s-a sinucis câţiva ani mai târziu.

La sfârşitul lunii noiembrie 1875, tezaurul a fost furat din Muzeul de Antichităţi din Bucureşti. A fost recuperat în 1876, însă colanul cu inscripţia a fost deteriorat. În anul 1884, acesta este la un pas de a fi distrus în urma unui incendiu, pentru a fi salvat fiind aruncat pe fereastră. În toamna aceluiaşi an, a fost restaurat la Berlin de Paul Telge, un orfevrier german, şi a căpătat aspectul actual.

În 1917, „Cloşca cu puii de aur” a fost trimis în Rusia, împreună cu restul tezaurului, reîntorcându-se în 1956, iar din 1971 este expus la Muzeul Naţional de Istorie al României.

GruiuDarii

* Cetatea dacică de la Gruiu Dării

La 2,5 km nord de castrul de la Pietroasa, în punctul Gruiu Dării, se află vestigiile singurei Cetăţi dacice cu zid de piatră de la Curbura Carpaţilor. Folosită încă din epoca pietrei – neolitic, în epoca bronzului – cultura Monteoru, în prima epocă a fierului – Hallstatt, până în Evul Mediu, cetatea de la Gruiu Dării a cunoscut cea mai intensă locuire în vremea dacilor.

Locuirea dacică din Grui a început cândva în secolul IV î. Hr. şi a durat până după cucerirea Daciei de către romani, la începutul secolului II d. Hr. Apărată natural dinspre sud şi est, cetatea dacică a fost fortificată, în secolul II î. Hr., cu un zid gros de 2 metri pe laturile de vest şi nord, mai expuse datorită pantei uşoare a terenului.

După ce au folosit-o un timp ca aşezare, dacii au transformat cetatea într-un centru de cult frecventat, foarte probabil, de locuitorii multor aşezări geto – dacice din zonă. În această vreme au fost amplasate pe platoul cetăţii numeroase complexe cu caracter magico-ritualic, amenajate sub forma unor ringuri cu depuneri succesive, constând dintr-o mare aglomerare de materiale arheologice.

 Castrul roman-Pietroasele2

* Termele romane

Clădirea este amplasată la circa 400 de metri de castrul roman şi reprezintă un adevărat palat cu o incintă construită de circa 900 de metri pătraţi pe fiecare nivel. A fost destinat unui înalt demnitar roman, probabil lui Dalmatianus, fiul lui Dalmatius, fratele vitreg al împăratului Constantin cel Mare.

Potrivit arheologului Marius Constantinescu, „edificiul cu hipocaust a fost construit cu materiale asemănătoare castrului roman ridicat de împăratul Constantin cel Mare între anii 324-330, şi dispunea de multiple facilităţi cum ar fi bazinete mari pentru igiena trupei din garnizoana castrului militar, de bazinete mici pentru tratamente şi uzul personajelor importante, de săli pentru practici rituale, lectură, muzică şi dans, dar şi pentru exerciţii sau antrenamente”.

Cetatea-dacica-Carlomanesti

* Cetatea dacică de Cârlomăneşti

Muzeul judeţean Buzău a lansat în această lună proiectul „Parcul arheologic Cârlomăneşti”. În zona cetăţii dacice de la Cârlomăneşti vor fi reconstituite mai multe case, cuptoare de ars ceramică, sanctuare de cult şi o parte din zidul cetăţii.

„Zona Cârlomăneşti a fost locuită peste cinci milenii. În urma săpăturilor arheologice, putem reconstitui o locuinţă şi anexele din Epoca pietrei, una, două locuinţe din Epoca bronzului, cultura Monteoru, precum şi o locuinţă din perioada migraţiei popoarelor”, a explicat directorul Muzeului judeţean Buzău, Sebastian Matei.

Potrivit aceleiaşi surse, campania arheologică 2014 a scos la iveală zeci de morminte de inhumaţie vechi de peste 4.000 de ani, cu numeroase vase ceramice de ofrandă, mărgele de chihlimbar şi de caolin, piese rare din bronz.

Cercetarea arheologică de la Cârlomăneşti a debutat în 1967, apoi a fost reluată în 2001, după o pauză de 20 de ani. Din perioada dacică au fost cercetate cinci sanctuare şi numeroase construcţii civile, a fost descoperit un tezaur de monede de argint şi celebrele statuete din lut, cunoscute astăzi în toată lumea drept ,,plastica de la Cârlomăneşti”. Celebra statuetă zoomorfă cunoscută drept ,,Lupul de la Cârlomăneşti” a fost găsită în această locaţie.

manastirea-ciolanu3

* Mănăstirea Ciolanu

La 34 kilometri depărtare de oraşul Buzău, în comuna Tisău, înconjurată de păduri seculare, îşi duce existenţa, din jurul anului 1570, dar atestată documentar abia la 15 ianuarie 1600, o mare a aşezare monahală, mănăstirea Ciolanu.

Se practica aici şi pustnicia, cum o dovedeşte azi topicul „la pustnici”, departe de mănăstire, unde existau peşteri locuite de pustnici, azi dispărute prin exploatarea pietrei. Tradiţia afirmă că aceşti vieţuitori veneau la slujba de noapte cu torţe aprinse. S-a împletit aici rugăciunea cu munca, monahii practicând, în deceniul al treilea al secolului al XIX-lea, diverse meşteşuguri: pictura, sculptura, gravura (cu o veche tradiţie, pentru că monahul Damaschin, în 1868, săpa literele latine pentru tipografia Episcopiei Buzăului). Exista şi o şcoală practică pentru pregătirea cântăreţilor bisericeşti de la sate.

Biblioteca are un fond de 1530 de volume, printre ele figurând în trecut şi Tetraevanghelul lui Coresi (azi la Biblioteca Academiei), Carte sau lumină (Snagov, 1699), multe tipărituri din secolul al XVIII-lea şi o Panihidă ce a aparţinut lui Veniamin Costache de pe vremea când era episcop al Romanului. Cea mai veche, situată în incintă, are hramul Sfântul Gheorghe, cu o inscripţie târzie (1857) în care se consemnează că, ,,fiind prea veche nu s-a găsit nici o inscripţie de cine s-a zidit şi în ce an, numai din tradiţie se zice că s-a zidit de Doamna Neaga soţia lui Mihnea Vodă Turcitul-anul 1590 .”

Celei de-a doua biserici, de mari dimensiuni, construită în stil neoclasic, cu pridvor deschis, i-au fost ridicate zidurile „până deasupra ferestrelor” cu fondurile mănăstirii şi donaţiile monahilor şi ale comunităţii. În 1825, venind la cârma Eparhiei, episcopul Chesarie stimulează lucrarea prin ajutoare băneşti şi biserica este gata în 1828, dar nepictată. Pentru a strânge fondurile necesare, în acelaşi an, stareţul Roman trimite doi monahi cu pantahuza pentru colectare de bani, deoarece erau „strâmtoraţi de cele spre trebuinţă sfântului lăcaş de a veni spre săvârşire”.

Biserica este, deci, o ctitorie obştească, cum de altfel se menţionează şi în pisanie, unde se consemnează că „multă silinţă şi osteneală şi ajutor puind şi părinţii schitului şi cu ajutorul de la mai mulţi provoslavnici creştini”. În faţa acestei realităţi, nu se mai poate afirma că ,,prin osârdia şi cheltuiala episcopului Chesarie s-a făcut şi biserica Sfinţii Apostoli din Ciolanu”.

A treia biserică a acestei mănăstiri, cu hramul Schimbarea la Faţă, a fost zidită din piatră, la 1854, pe dealul numit Cetăţuia, o fostă aşezare dacică, de către Iosif Singhelul cu ucenicii săi, Eftimie şi Isidor. La zidirea acestui locaş, episcopul Filotei a donat 500 galbeni.

Biserica a fost pictată pe tablă de Costache Dumitrescu, în 1868, costul suportându-1 domnitorul Carol I, care vizitase această frumoasă zonă în căutare de o viitoare reşedinţă de vară. Pictura a fost renovată în 1898, de către ieromonahul Eftimie Georgescu-Obrogea din mănăstirea Ciolanu.

Tabara_de_sculptura_Magura

* Tabăra de sculptură de la Măgura

Tabăra de sculptură în aer liber de la Măgura constituie un început de drum pentru sculptura românească, dar şi pentru alte creaţii asemănătoare care au avut loc pe plan naţional. Aceasta s-a desfăşurat între anii 1970 şi 1985, iar la finalul taberei, în poienile Măgurei au rămas pentru eternitate 256 lucrări de artă monumentală, reprezentative pentru cei 163 de sculptori care au participat la cele 16 ediţii.

Pisania cioplită în piatră la intrarea în tabără are dăltuit următorul mesaj: ,,Această piatră s-a înălţat azi ziua de 18 luna august anul 1970 la hotarul de început al acestei aşezări dăruite sculpturii de judeţul Buzău”.

Iniţiativa constituirii taberei aparţine celebrului sculptor George Apostu. Potrivit unor martori ai vremii, sculptorul George Apostu, sosit din Iugoslavia (Serbia de astăzi), în anul 1969, unde a vizitat o tabără de sculptură, s-a dus la Brăduţ Covaliu, preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi i-a propus ca şi în România să fie creată o tabără de sculptură în piatră. Aşa s-a născut în judeţul Buzău tabăra de sculptură în piatră de la Măgura.

Pentru că George Apostu a fost cel care a avut iniţiativa înfiinţării Taberei, el a deschis ediţia I-a din 1970 cu sculptura nr.1, intitulată „Tatăl şi fiul”. Marele sculptor a mai participat la ediţia a VI-a, 1975, cu lucrarea „Lapone”. (Text: Agerpres, Foto: ro.wikipedia.org, vatra-daciei.ro,adevaruldespredaci.ro, skytrip.ro)