Mp3

“Brexshit”: 40.000 de oameni au protestat în centrul Londrei

Brexshit03

Turiştii care vizitează centrul Londrei au lăsat locul, sâmbătă, 2 iulie, celor 40.000 de protestatari care au mărşăluit paşnic, scandând anti-Brexit, cântând şi dansând la una din cele mai mari acţiuni de stradă de după referendumul prin care s-a decis ieşirea Marii Britanii din UE.

Lumea s-a adunat sâmbătă, în centrul Londrei, chiar în faţa clădirii parlamentului Regatului Unit, celebrul palat Westminster, cu pancarte pe care se putea citi: “Să rămânem împreună!”, “Să rămânem prieteni!”, “Noi iubim UE”, “Brexshit”.

Tineri, bătrâni, britanici de culoare, albi, asiatici, indieni, toţi uniţi, emigranţi şi localnici, singuri sau împreună cu familiile lor, chiar şi cu copiii, toţi veseli, optimişti, cântând şi chiar dansând au reuşit să se unească cu un singur scop: să arate Uniunii Europene că ei o iubesc şi nu vor să se despartă de ea.

Un grup de tineri studenţi, vopsiţi pe feţe cu steagurile UE şi Marii Britanii, dar şi cu însemnele “IN” şi “EU”, o fată şi câţiva băieţi spun că ei au votat pentru rămânerea în UE şi vor protesta cât e nevoie să li se respecte opţiunea.

“Cu siguranţă trebuie să rămânem împreună. Este una din opţiunile absolute care ne-au rămas. Mă consider europeană. Este, într-adevăr, un moment trist“, spune tânăra londoneză.

Alături de ea, colegul ei de facultate, un londonez dintr-o familie de indieni, ţinând în mâini o pancartă pe care a desenat o inimă şi a scris “Să rămânem prieteni!”, mărturiseşte: “Trebuie să rămânem împreună. Țara noastră este parte a Uniunii. UE ne dă mai multe opţiuni privind libertatea de călătorie, creşterea economiei, o piaţă unică. Suntem mai puternici în interiorul UE. Îmi este ruşine cu oamenii care au ales să părăsim Uniunea. Cu greu îi înţeleg”.

Câţiva metri mai încolo, în faţa tuturor, o britanică între două vârste, cu una din cele mai mari pancarte, pe care stă scris un citat din Nelson Mandela: “Nimeni nu s-a născut ca să urască alte persoane din cauza culorii pielii sau din cauza religiei sau a trecutului. Oamenii învaţă să urască şi dacă învaţă să urască pot fi învăţaţi şi să iubească”.

Brexshit01

“Nu urâm pe nimeni, vrem pace şi dragoste”, spune această londoneză.

Cel puţin 20.000 de oameni s-au adunat parcă pe nesimţite, iniţial venind ca la o plimbare şi trecând pe sub privirea calmă a statuii fostului premier britanic, Winston Churchill, aflată în faţa Palatului Westminster, chiar cu ochii îndreptaţi către celebrul Big Ben.

Imediat lumea se strânge în faţa unei scene, aflate la câţiva zeci de metri în faţa statuii lui Churchill. De pe scenă, un organizator vorbeşte la microfon: “Ce vă doriţi? UE. Asta înseamnă mult pentru Europa. Vreau să vă spun că suntem mulţi. Poliţia a spus că suntem 40.000, dar eu cred că suntem 50.000. Să aplaudăm pentru voi, care vor să fiţi în UE!”.

Toată lumea aplaudă. E ca şi o victorie. Care să se audă dincolo de scenă, unde se zăreşte steagul Marii Britanii, fluturând deasupra Victoria Tower, unul din cele două turnuri ale clădirii Parlamentului.

Brexshit02

După aplauze, cel de pe scenă dă tonul şi se cântă celebrul hit al celor de la The Beatles, “Hey Jude”, compus în 1968 de Paul McCartney, care declarase înainte de Brexit că el nu ştie cum va vota. Nu e întâmplător că se cântă “Hey Jude”, cântec scris pentru fiul lui John Lennon, care suferea din cauza divorţului părinţilor săi. Azi 40.000 de londonezi cântă suferind lângă sediul Parlamentului, pentru divorţul anunţat de UE. Celebrul vers “don’t make it bad, take a sad song and make it better”, este foarte adevărat aici. Zeci de mii de oameni preferă să cânte, să ţină deasupra capetelor pancarte, cele mai multe cu steagul UE. Atmosfera este aproape de un mare concert, al vocilor care se revoltă în cel mai democratic fel cu putinţă. Când nu cântă, mulţimea dă impresia unei dezbateri colective. Fără să se fi ştiut până la momentul în care au ajuns aici, toţi discută între ei, îşi fac poze, se îmbrăţişează şi se încurajează.

Continuă să vină valuri de protestatari. Practic nu ai unde să te mai mişti. De lângă doi poliţişti care supraveghează intersecţia, doi organizatori cu portavoce în mână dirijează pe noii veniţi: “Mărşăluiţi pentru adevăr, pentru sfârşitul minciunii şi a urii. Minunat. Mergeţi spre dreapta, spre Piaţa Parlamentului. Este loc pentru toţi, oameni minunaţi!”. Aceste cuvinte se aud de la portavoce, se glumeşte. Poliţiştii zâmbesc şi dau impresia că ştiu sigur că nu va fi niciun conflict. Şi aşa a şi fost până la final.

Brexshit04

Un emigrant stă cu o pancartă, pe care scrie că şi emigranţii sunt europeni, chiar lângă poliţiştii care străjuiesc de-a lungului gardului Palatului Parlamentului. Nimeni nu l-a ridicat de pe trotuar, deşi practic stătea între doi poliţişti. În faţa lui, unul din cei mai veseli protestatari. E un tânăr cu o pălărie imensă pe cap, foarte împopoţonată, cu tot felul de steguleţe şi sloganul “EU STAY!”.

“UE a fost un lucru minunat pentru Marea Britanie, iubesc Marea Britanie şi mi-ar plăcea ca UK să continue ca o parte puternică a UE. Uniunea trebuie să devină mai puternică şi Marea Britanie să devină mai puternică”, spune Tom. Un protestatar care şi-a lăsat acasă celebra pălărie britanică şi a plecat la protest cu o altfel de “pălărie”, asemenea celor folosite pe stadioane. Tom seamănă cu celebrul personaj Harry Potter, un tânăr cu ochelari, care abia îşi ţine pălăria. Nu face nicio vrajă.

Doi protestatari s-au urcat pe statuia lui Churchill şi i-au legat două baloane albastre, cu literele “E” şi “U”. În următoarele secunde, zeci de telefoane mobile au fost ridicate pentru a imortaliza momentul. De acum, pare-se că şi Churchill e anti-Brexit.

Simbolul Winston Churchill nu încetează să fie folosit în lupta pro şi anti Brexit. Imaginea lui Winston Churchill a fost folosită în campania video de grupul celor care susţin Brexitul. Dar nici cei care se opun nu s-au lăsat mai prejos. Nu doar liderul taberei care a susţinut Brexitul, Nigel Farage, a adaptat unele citate din Churchill în campania sa. De partea cealaltă, premierul David Cameron a amintit în discursurile sale că Churchill, ‘ în perioada postbelică a susţinut puternic ca Europa Occidentală să fie împreună (…) astfel încât continentul nostru să nu mai vadă niciodată o asemenea vărsare de sânge’.

Brexshit05

Plecaţi sâmbătă, la ora 11,00 locală, din Park Lane, cei peste 40.000 de protestatari au scandat în faţa sediului Parlamentului timp de câteva ore. La final au lăsat urme pe gardul Parlamentului, unde au înfipt, legat şi lipit, pancartele cu sloganurile lor.

La final, mulţi protestatari, cu steagul UE pe umeri, s-au îndreptat spre Podul Westminster, trecând pe lângă Big Ben. Un turn cu ceas, celebru în lume, care a tăcut pe durata protestului. Big Ben-ul va rămâne tăcut la începutul anului viitor, pentru că intră în reparaţii. Cei de la protest spun însă că nu vor tăcea şi nu se vor resemna să asiste nepăsători la ieşirea din UE.

Încet, grupuri de tineri râzând, optimişti, cu pancarte pleacă acasă. Trec prin faţa unui cântăreţ de folk, Daniel Abrahamsson, care cântă la o chitară un cântec trist, în ton cu sentimentele acestor protestatari, un cover al melodiei “I believe I can fly” ( Cred că pot să zbor) a lui R. Kelly. Refrenul piesei, cântat la chitară şi imaginea a mii de oameni care se duc cu steaguri şi pancarte zâmbind spre casă, spune totul.

Brexshit06

“Cred că pot să zbor! Cred că pot atinge cerul! Mă gândesc la asta în fiecare noapte şi zi! Îmi întind aripile şi plec în zbor…Cred că mă pot avânta pe culmi. Cred că pot să zbor!“, cântă acest trubadur şi, din când în când, câte un protestatar care fredonează refrenul se opreşte, îl salută şi îi lasă o liră, în cutie. Cântecul lui se aude zilnic. Aşa a ales el să protesteze, prin muzică, împotriva traficului de persoane. La Londra, protestele sunt cu umor britanic, poezie şi muzică. (Text, foto si video: Agerpres)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *