Zodia TAUR (21 aprilie – 21 mai)

zodia-taur

Zodia Taur începe din 21 aprilie şi se încheie pe 21 mai. Face parte din zodiacul clasic european şi este a doua pe cercul zodiacal, care cuprinde 12 zodii. Simbolul Taurului a fost venerat încă din antichitate.

Coarnele Taurului reprezintă fertilitate, dezvoltare şi începutul unui nou ciclu asemenea primăverii, când pământul este fertil şi totul creşte din abundenţă.

Zodia Taur este o zodie feminină de pământ, definită de stabilitate, predominant practică, guvernată de planeta Venus. Reprezentative pentru cei născuţi în zodia Taur sunt tenacitatea şi răbdarea cu care îşi urmăresc scopurile, dublate de o excepţională rezistenţă la eforturi foarte mari. Calmi, placizi, Taurii vor aborda problemele sistematic şi cu tact.

Nu sunt încântaţi de schimbări, ei au nevoie în permanenţă de siguranţă. Îşi cunosc limitele, iubesc ordinea şi sunt obiectivi, acţionând conform realităţii. Sunt foarte buni administratori, fiind oamenii ideali pentru operaţiuni financiare.

Cel născut în această zodie iubeşte muzica şi arta, este adeptul naturaleţei, este sociabil şi are simţul umorului. Planeta guvernatoare îi sporeşte talentele artistice, bunul gustul, senzualitatea, sociabilitatea şi atracţia fizică. Viaţa intimă a acestui semn poartă amprenta unui uşor romantism. Planeta Venus, planeta iubirii, le oferă gustul pentru tot ce este frumos şi puternic. Este un gurmand iar simţurile sunt foarte importante pentru el.




Defectul de bază al temperamentului lor îl reprezintă încăpăţânare. Nativii acestei zodii sunt cei mai îndărătnici oameni din tot zodiacul. Ei manifestă şi tendinţa de a deveni prea posesiv şi materialişti. De asemenea pot fi cuprinşi de gelozie, superficialitate, nepăsare şi chiar uneori de imoralitate.

Piatra mistică – ametist, cuarţ
Ziua norocoasă – vineri
Numerele norocoase – 4, 6
Culori norocoase – galben, galben-portocaliu
Simţul cel mai dezvoltat – pipăitul
Meserii indicate – profesiuni bancare, restauraţie, bucătar, horticultor, grădinar, medic, meserii artistice, cântăreţ, decorator.

Bărbatul născut în această zodie este deschis, sincer, franc, politicos şi dă dovadă de foarte multă curtoazie. Relaţiile sentimentale sunt foarte importante pentru el, pentru că nu îi place să fie singur. Este foarte senzual, iar această latură a vieţii sale este la fel de importantă ca şi cea spirituală. Are mereu nevoie de un partener alături, de aceea acceptă orice legătură, chiar sub nivelul său, pentru a nu rămâne singur. Bărbaţii născuţi în prima jumătate a lunii, iubesc activitatea şi au nevoie de ea. Când au de a face cu probleme caută soluţii clare.


Femeia născută în zodia Taur este foarte feminină, în general zveltă şi graţioasă, senzuală şi cu foarte mult farmec, conferit de planeta Venus, guvernatoare zodiei. Este fidelă şi loială partenerului căruia îi oferă o prietenie sinceră. Îi plac mult florile, fiind cadoul perfect pentru femeia taur. Cu toate atuurile sale fizice, femeia Taur nu-şi neglijează niciodată preocupările profesionale. Ştie la fel de bine să îmbine activităţile profesionale sau de altă natură cu obligaţiile familiale, fără să le prejudicieze pe nici unele. Când doreşte ceva, nu se lasă abătută din drum şi se foloseşte de lacrimi şi ameninţări. Starea ei emoţională este echilibrată, realistă, plăcută. Oamenii sunt atraşi de atitudinea ei directă, deschisă, relaxantă, caldă.

Copiii născuţi sub semnul Taurului sunt foarte perseverenţi şi adesea maturi pentru vârsta lor, din dorinţa de a-i imita pe adulţi în tot ceea ce le-ar putea aduce libertate şi independenţă. În general sunt comunicativi, adoră să se afle în centrul atenţiei şi să devină lideri ai grupului de copii din care fac parte.

Sunt încăpăţânaţi, ceea ce îi face să se opună oricărei schimbări şi să prefere siguranţa rutinei familiare. Copiii născuţi sub acest semn sunt în mod particular iubitori de animale. Le place în general să aibă o grădină mică, cu ghivece cu flori sau animale de companie pe care să le îngrijească şi în plus sunt foarte sârguincioşi în îngrijirea lor.

Compatibilitate cu alte zodii

Excelentă – Taur, Fecioară, Capricorn
Bună – Rac, Peşti
Delicată, riscantă – Leu, Vărsător
Dificilă, dar interesantă – Scorpion
Dificilă, cu datorii karmice – Săgetător, Balanţă
Nerecomandabilă – Gemeni, Berbec

Personalităţi de la noi născute în zodia Taur: Ion Luchian, Geo Costiniu, Alexandru Philippide, Lucian Blaga, Mihail Ralea, Marin Tarangul, Mircea Djuvara, Octavian Andronic, Maria Dinulescu, Robert Turcescu, Daniela Caraman-Fotea, Mircea Tiberian, Ion Ţiriac, Maia Morgerstern, Adriana Trandafir, Toma Dimitriu, Cristian Mungiu, Mircea Veroiu, Gheorghe Tomozei, Laurenţiu Ulici, George Stanca, Maia Morgenstern, Carmen Ungureanu, Marius Ţeicu, Geo Dumitrescu, Florin Călinescu, Constantin Diplan, Jolt Kerestely, Oana Sârbu, Florin Busuioc, Mircea Drăgan, Miodrag Belodedici.




Personalităţi de pe tot mapamondul născute în zodia Taur: Immanuel Kant, Madame de Staël, Barbra Streisand, Ella Fitzgerald, Al Pacino (Alfredo James), Sir Owen Williams Richardson, Zubin Mehta, Honore de Balzac, Johannes Brahms, Gustave Courbet, Sigmund Freud, Jean Gabin, Karl Marx, Caterina de Medici, Golda Meir, Richard Wagner, Madeleine Albright, Evita Peron, Rudolph Valentino, Andre Agassi, Tony Blair, David Beckham, Adele (Adele Laurie Blue Adkins), Pierce Brosnan, Darren Hayes, Paul Gaugain, George Clooney, Enrique Iglesias, John Wayne, Dante Alighieri, Laura Pausini, Enya (Eithne Ni Bhraonaian), Natalia Oreiro. (Text: Agerpres, Foto: graphics.comments.funmunch.com)

ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia TAUR