Zodia RAC (22 iunie – 22 iulie)

zodia-rac

Zodia Racului ocupă locul patru pe cercul zodiacal clasic european (care cuprinde 12 zodii) cu începere din 22 iunie, încheindu-se pe 22 iulie.

Zodia Rac este o zodie feminină de apă, predominant emoţională, guvernată de Lună, planeta care sporeşte romantismul, diplomaţia, puterea de adaptare, sensibilitatea, memoria, imaginaţia, aptitudinile artistice, dar şi instabilitatea, inconstanţa, capriciile.

Nativul din zodia Rac are o fire timidă, sensibilă şi emotivă. Principala sa calitate este nevoia de a ocroti mereu pe cineva, este grijuliu şi totdeauna gata să dea o mână de ajutor. El îşi doreşte o viaţă de familie armonioasă. Foarte conservator, tradiţionalist, tot ceea ce înseamnă întâmplare îl irită, pentru că îi afectează sentimentul de stabilitate şi de securitate personală.



Detestă singurătatea, căutând să se ataşeze de cineva sau de munca sa. Are o mare încăpăţânare şi perseverenţă în urmărirea scopurilor. Ştie să aştepte momentul favorabil şi să-l folosească. Nu suportă criticile, presiunile sentimentale şi opiniile contrare.

Alimentele benefice racilor sunt: varza albă şi roşie, napii, peştele, lactatele, iar tarhonul face minuni ajutând la refacerea stocului de săruri minerale.

Plantele cu un efect bun în aromaterapie pentru cei născuţi în această zodie sunt: trandafirii albi, nuferii, crinii, iarba surzilor şi ochii şoricelului. Esenţa de santal alb le creşte puterea de concentrare, teiul le linişteşte psihicul, iar ambra alungă stările depresive.

•    Piatra mistică – perla
•    Ziua norocoasă – luni
•    Numerele norocoase – 3, 8
•    Culori norocoase – albastru, argintiu
•    Simţul cel mai dezvoltat – gustul

Bărbatul Rac se maturizează târziu şi rămâne marcat de imaginea mamei sale. Iubeşte o viaţă de familie protectoare şi stabilă. Trădarea îl răneşte cumplit şi chiar dacă, în mod raţional iartă, emoţional nu va uita niciodată. Este un tată foarte bun şi se va mândri mereu cu copiii săi, cărora le este educator şi prieten.




Femeia Rac este poate cea mai feminină nativă din tot Zodiacul, în sensul clasic al cuvântului. Este maternă, pasională şi blândă. Este plină de şarm şi sensibilă la orice compliment. Preferă să fie apreciată, tratată cu blândeţe şi acceptată totdeauna. Rareori ia iniţiativa în mod deschis, aşa că trebuie ca ceilalţi să facă prima mişcare.

O dorinţă majoră a femeii Rac este să fie iubită. O calitate majoră a ei este loialitatea. Devotamentul ei pentru copii (adesea exagerat) include şi nevoia de a le oferi ceea ce ea apreciază atât de mult – stabilitatea. Şi e mult prea înţeleaptă pentru a nu înţelege că banii sunt un ingredient absolut necesar pentru asigurarea acesteia.

Copilul Rac, drăguţ şi sensibil, va crea o legătură foarte puternică cu mama sa şi va plânge cu lacrimi de crocodil la cel mai mic semn de separare. Copiii născuţi sub semnul Racului au nevoie de multă afecţiune şi de încurajări permanente pentru a se simţi confortabil. Se simt cel mai bine acasă, înconjuraţi de familie şi de animale de companie, precum şi în locurile familiare, cu sunete şi mirosuri care le sunt cunoscute.

Din cauza comportamentului lor rezervat, nu se vor impune ca lideri, dar vor fi căutaţi pentru ideile şi sfaturile lor preţioase. Le place să meargă la şcoală, sunt perseverenţi şi prietenoşi. Ei trebuie să fie încurajaţi să devină independenţi, să aibă puterea de a-şi conştientiza ambiţiile şi potenţialul creativ.




Compatibilitate cu alte zodii
Excelentă (100%) – Rac, Scorpion, Peşti
Bună (80%) – Fecioară, Taur
Delicată, riscantă (60%) – Berbec, Balanţă
Delicată, dar interesantă (50%) – Capricorn
Dificilă, cu datorii karmice (20%) – Vărsător, Săgetător
Nerecomandabil (10%) – Leu, Gemeni

Personalităţi de pe tot mapamondul născute în zodia Rac: Jean Cocteau, Gina Lollobrigida, Fr. Schiller, F.M. Dostoievski, Albert Camus, E.A. Poe, Voltaire, Sf. Augustin, Auguste Rodin, Pablo Picasso, Ludwig van Beethoven, Niccolo Paganini, Georges Bizet, Vicenzo Bellini, Katherine Hepburn, Richard Burton, Alain Delon, Vivien Leigh, Grace Kelly, Sally Field, Jodie Foster, Schwartzenegger, Luchino Visconti, Kim Wilde, Eros Ramazotti, Th. Roosevelt, Trotzki, M. Luther, Maria Antoaneta, Pele, D.A. Maradona, O. Blohin, Ulli Stielike, Sandro Mazzola.

Personalităţi de la noi născute în zodia Rac: M. Sadoveanu, Alexandru Giugaru, Ion Ionescu de la Brad, Tania Filip, Paul Gherasim, Şerban Papacostea, Temistocle Popa, Paul Urmuzescu, Mircea Rusu, Aimée Iacobescu, Octavian Paler, Gheorghe Visu, Mihai Tatulici, Teodor Răducan, Dorin Anastasiu, Angela Marinescu, Anastasia Lazariuc, Margareta Pâslaru, Pepe, Angela Similea, Mirabela Dauer, Maria Dragomiroiu, Mădălina Manole, Alina Sorescu, Mircea Constantinescu, Ilie Năstase, Dan Voiculescu, Dan Chişu. (Text: Agerpres, Foto: eva.ro)
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia RAC

Horoscopul va este oferit de acvaria.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *