Ziua Naţională a României – 99 de ani de la Marea Unire

ziua-nationala

Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România s-a înfăptuit la 1 decembrie 1918. Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, convocată pentru data de 1 decembrie 1918, a fost considerată de contemporani decisivă pentru “unitatea naţională a tuturor românilor”.

Toate apelurile au subliniat importanţa istorică a actului ce urma să se decidă la Alba Iulia: “Veniţi cu miile, cu zecile de mii – se scria în apelul Consiliului naţional din Blaj. E ziua când se va hotărî asupra sorţii noastre pentru o veşnicie. Veniţi şi juraţi că nedespărţiţi vom fi şi uniţi rămânem de aici înainte cu fraţii noştri de pe cuprinsul pământului românesc, sub una şi nedespărţită cârmuire”.

Şi, într-adevăr, la Alba Iulia, atmosfera zilei de 1 decembrie a fost una cu totul deosebită.

Pe lângă cei 1. 228 de delegaţi, la Alba au venit, după cum menţionează contemporanii, peste 100. 000 de români din toate colţurile Transilvaniei: “cât cuprindea ochiul numai om şi om în continuă mişcare, producând un vuiet de parc-ar fi fost talazurile mării în vreme de furtună”.

În timp ce, pe câmpul lui Horea, mulţimea aştepta cu înfrigurare, în sala cazinoului ofiţerilor din Alba Iulia delegaţii se adunaseră. Lucrările şedinţei au început la ora 10.30. Dintr-un colţ al sălii izbucneşte cu energie vechiul cântec patriotic ‘Pe-al nostru steag e scris unire’.




Întreaga asistenţă îl cântă cu o însufleţire deosebită. El este practic lozinca sub care se va desfăşura întreaga zi. Rând pe rând, îşi fac apariţia membrii Consiliului Naţional Român Central, primiţi cu ropote de aplauze. Ultimul soseşte George Pop de Băseşti — preşedintele CNRC, ultimul dintre memorandişti. În sală se aflau 680 de delegaţi aleşi în cele 130 de circumscripţii electorale ale Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului şi Sătmarului. Alături de ei participau reprezentanţii episcopiilor româneşti, societăţilor culturale, institutelor de învăţământ superior şi şcolilor medii, reuniunilor învăţătoreşti, reuniunilor de meseriaşi şi femei, delegaţii Partidului Social Democrat Român, gărzilor naţionale şi ai societăţilor studenţeşti; în total, 1. 228 de delegaţi.

În discursul său, George Pop de Băseşti a amintit marile momente ale luptei naţionale a românilor, conchizând: “Vrem să zdrobim lanţurile robiei noastre sufleteşti prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: Unirea tuturor celor de o limbă şi de o lege, într-un singur şi nedespărţit stat românesc”.

A urmat la cuvânt Vasile Goldiş care a spus: “Naţiunile trebuiesc eliberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat, Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi eliberată îl recunoaşte lumea întreagă, îl recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea aleargă în braţele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei naţiuni înseamnă: Unirea ei cu Țara Românească”.

decembrie-1918-01Intrarea în Bucureşti a regelui Ferdinand şi a reginei Maria în decembrie 1918

În finalul discursului său, Vasile Goldiş a dat citire textului Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale:

“I. Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Țara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acestor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.

II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus-indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:
1. Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate confesională pentru toate confesiunile din stat.
3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambe sexe, în vârstă de 21 ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.
4. Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.
5. Reformă agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e, pe de o parte, promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.
6. Muncitorimii industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.

IV. Adunarea Naţională dă expresie dorinţei sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaţionale.

V. Românii adunaţi în această Adunare Naţională salută pe fraţii lor din Bucovina scăpaţi din jugul Monarhiei austro-ungare şi uniţi cu ţara-mamă România.

VI. Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume naţiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă şi ruteană şi hotărăşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştinţa tuturor acestor naţiuni.

VII. Adunarea Naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru, murind pentru libertatea şi unitatea naţiunii române.

VIII. Adunarea Naţională dă expresiune mulţumitei şi admiraţiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizaţiunea de ghiarele barbariei.

IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunii române din Transilvania, Banat şi Țara Ungurească, Adunarea Naţională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile pe care le va afla necesare în interesul naţiunii”.

decembrie-1918-02Încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria la Alba-Iulia, 15 octombrie 1922

Votată într-o atmosferă de un entuziasm de nedescris în cuvinte, Rezoluţia a devenit, astfel, documentul istoric prin care se înfăptuia visul de veacuri al poporului român: România Mare. Pentru ca mulţimea să poată fi informată simultan de hotărârea luată s-au înălţat, ca şi la 1848, în cele patru puncte cardinale ale platoului lui Horea, patru tribune. De aici au vorbit mulţimii liderii mişcării naţionale.

 “În ziua aceasta poporul român din tot cuprinsul plaiurilor de dincoace de Carpaţi şi-a rostit voinţa nestrămutată de a se uni cu fraţii lui de un sânge din România. Prin această rostire înţeleaptă unitatea neamului nostru e desăvârşită. Dacia lui Traian şi România unită pe timp scurt de Mihai Viteazul şi-a luat fiinţă pentru toate timpurile cât va trăi neamul românesc pe pământ”, scria ziarul “Libertatea”. (Text: Agerpres, Foto: adevarul.ro, agerpres.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *