Ziua mondială fără tutun

ziua-fara-tutun

În fiecare an, la data de 31 mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi partenerii săi marchează Ziua mondială fără tutun, în încercarea de a atrage atenţia asupra riscurilor majore pe care le prezintă consumul de tutun asupra sănătăţii.

Anul acesta, Ziua mondială fără tutun se desfăşoară pe tema “Tutunul şi afecţiunile cardiace“, evidenţiind legătura dintre consumul de tutun şi bolile cardiace şi cardiovasculare, care, combinate, reprezintă principala cauză de mortalitate la nivel global. Prin urmare, campaniile derulate în 2018 propun o serie de măsuri ce pot fi adoptate atât la nivel administrativ cât şi de către publicul larg, pentru a reduce riscurile cardiace provocate de tutun.

Cu toate că efectele negative ale consumului de tutun asupra sistemului cardiac sunt cunoscute şi cu toate că sunt disponibile o serie de măsuri pentru a reduce aceste efecte, rămâne însă destul de puţin cunoscut, pentru categorii importante de populaţie, faptul că tutunul reprezintă una dintre principalele cauze ale bolii cardiovasculare.

Astfel, potrivit datelor prezentate pe site-ului oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (www.who.int), bolile cardiovasculare omoară mai mulţi oameni decât orice altă cauză, la nivel mondial, iar consumul de tutun activ cât şi pasiv (în cazul nefumătorilor expuşi fumului de tutun) contribuie la aproximativ 12% din mortalitatea cauzată de afecţiunile cardiace. Consumul de tutun reprezintă a doua cauză în apariţia bolilor cardiovasculare, după hipertensiunea arterială.

La nivel global, consumul de tutun duce, anual, la decesul a peste 7 milioane de oameni, dintre care aproape 900.000 sunt nefumători care inhalează fum de tutun. Din cei peste un miliard de fumători din întreaga lume, aproape 80% trăiesc în ţări cu venituri mici sau medii.




Printre măsurile propuse pentru reducerea consumului de tutun şi protejarea populaţiei, se numără: monitorizarea consumului de tutun şi adoptarea unor măsuri de prevenţie; protejarea populaţiei de expunerea la tutun prin interzicerea fumatului în spaţii închise, la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun; oferirea sprijinului pentru a renunţa la fumat; informarea publicului larg cu privire la pericolele pe care le prezintă consumul de tutun; creşterea taxelor pentru aceste produse.

Ziua mondială fără tutun a fost instituită printr-o rezoluţie, adoptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, la 15 mai 1987, potrivit căreia data de 7 aprilie 1988 avea să fie prima zi de marcare a acestei zile, având în vedere că, la acea dată se împlineau 40 de ani de la fondarea OMS, notează site-ul www.timeanddate.com. La 17 mai 1989, însă, OMS a adoptat o nouă rezoluţie, prin care marcarea acestei zile avea să aibă loc la 31 mai.

Începând de atunci, an de an, la 31 mai, este marcată Ziua mondială fără tutun, printr-o serie de activităţi, susţinute de guvernele locale, de organizaţii non-guvernamentale, dar şi de simpli cetăţeni, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare asupra riscurilor la care se expun consumatorii de tutun. Astfel, au loc manifestări şi demonstraţii publice, campanii şi programe educaţionale, conferinţe şi şedinţe de consiliere, dar şi acţiuni de promovare a unei legislaţii care să ajute la reducerea consumului de tutun.

Mai multe state din Uniunea Europeană au impus legi ample privind interzicerea fumatului în locurile publice. În anul 2016, România s-a alăturat acestor state, prin adoptarea legii 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, care a intrat în vigoare la 17 martie 2016.

Legea interzice fumatul în spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului(Text: Agerpres, Foto: webmd.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *