Ziua internaţională a ceaiului

ziua-ceaiului

O delicioasă şi relaxantă ceaşcă de ceai este binevenită oricând, dar mai ales pe 15 decembrie, ziua dedicată acestei băuturi, ce ocupă locul doi în lume după apă, într-un top al băuturilor consumate.
Ziua internaţională a ceaiului a fost marcată pentru prima dată în 2005, în India, ca urmare a discuţiilor între mari producători de ceai, ce au avut loc la World Social Forum 2004, de la Mumbai, potrivit site-ului anydayguide. Dacă la început festivităţile dedicate zilei ceaiului sau desfăşurat în ţările mari producătoare de ceai, precum Sri Lanka, Nepal şi India, acestea au câştigat rapid popularitate şi de-a lungul anilor celebrarea acestei zile a devenit un fenomen internaţional. Iniţial sărbătorită pe 9 decembrie, a fost apoi mutată pe 15 decembrie, potrivit site-ului journee mondiale.

Între motivaţiile creării Zilei internaţionale a ceaiului s-a aflat şi sensibilizarea cu privire la problemele legate de producţia de ceai şi modul în care cultivatorii mici ai plantaţiilor de ceai şi consumatorii sunt afectaţi de comerţul mondial cu ceai, realizat de marii producători.

Fără lichide, omul nu poate supravieţui mai mult de câteva zile. Apa a fost întotdeauna un catalizator în dezvoltarea omenirii, lipsa de apă a împiedicat în mod sistematic progresul. Astfel, în istoria omenirii, băuturile au marcat istoria politică şi culturală a omenirii. Precum cafeaua, cola, berea, vinul sau romul, ceaiul şi-a adus aportul său în schimbarea lumii. Astăzi, ceaiul este băutura cea mai consumată în lume, imediat după apă, după cum menţionează site-ul alveus.ro.

Ceaiul este o băutură străveche, consumată de mii de ani, proprietăţile sale terapeutice fiind descoperite în secolul al IV-lea î.H., când acesta făcea parte din consumul zilnic al locuitorilor din Birmania şi Thailanda.




Produs de origine vegetală, ceaiul se obţine din mugurii, florile şi frunzele tinere ale arborelui de ceai, Camellia sinensis, cu toate varietăţile sale, care au fost supuse răsucirii, fermentării şi uscării. Datorită calităţilor sale stimulatoare, ceaiul a fost adus în Japonia în anul 800, de către un călugar budist şi mult mai târziu, în 1610, o corabie olandeză a adus pentru prima oară ceaiul în Europa, dar costurile de livrare şi profiturile agenţilor intermediari erau atât de ridicate, încât ceaiul a devenit “băutura oamenilor bogaţi”.

În 1890, Sir Thomas Lipton i-a scăzut preţul, prin înlăturarea intermediarilor şi a făcut din ceai o băutură accesibilă tuturor categoriilor sociale.

Germanii susţin că adăugarea de lapte în ceai poate distruge calitatea acestuia de a ne proteja împotriva bolilor cardiovasculare.

Legenda spune că primul ceai s-a preparat din întâmplare pe vremea împăratului chinez Shen Nung (2737-2697 î.Hr.). Acesta obişnuia să bea apă fiartă, de teama îmbolnăvirii, şi permanent, în bucătărie, fierbea un vas cu apă. Într-o zi, o adiere de vânt a aruncat frunze şi crenguţe, de pe lemnele aşezate sub fereastra bucătăriei, direct în vasul cu apă fiartă, schimbându-i culoarea. În acelaşi timp, o aromă puternică a umplut bucătăria. Licoarea astfel obţinută a fost apreciată de împărat, bineînţeles după ce a trecut ”testul” bucătarilor.

Filosofii chinezi afirmau că ceaiul e mai bun decât vinul, deoarece fortifică şi înviorează, nu provoacă ameţeală şi e mai bun decât apa, fiindcă nu este vector de boli infecţioase. Iniţial, ceaiul era întrebuinţat de diriguitori şi feţele bisericeşti ca băutură tămăduitoare, care înlătura oboseala, revigora organismul, dar şi ca parte componentă a alifiilor în tratarea, spre exemplu, a reumatismului.

Americanii au adus două mari contribuţii modului de a savura un ceai. Prima a avut loc în 1904, când Richard Blechynden, proprietar al unei plantaţii de ceai, participant la primul Târg Internaţional al Americii de la St. Louis, a dorit să le ofere vizitatorilor un ceai fierbinte. Însă, datorită căldurii, nimeni nu era interesat. Pentru a-şi salva investiţia, a mai făcut o încercare de a capta “atenţia” publicului, aruncând în ceaiul preparat şi servit vizitatorilor câte un cub de gheaţă. Aşa a fost inventat “Ice Tea”-ul, care în scurt timp a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri.

Patru ani mai târziu, în 1908, Thomas Sullivan, din New York, a dezvoltat conceptul de pliculeţ de ceai (tea bag). Fiind un comerciant de ceai, el ambala cu mare grijă mostrele de ceai pe care le trimitea beneficiarilor. A realizat oportunitatea afacerii, când a văzut că restaurantele prepară ceaiul cu tot cu ambalaj, pentru a nu împrăştia frunzele de ceai prin bucătărie.(Text: Agerpres, Foto: reshareit.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *