Ziua imnului naţional al României

La 29 iulie, se sărbătoreşte Ziua imnului naţional al României – Deşteaptă-te române!, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, amintind, astfel, de data la care, în anul 1848, “Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

La originea imnului naţional al României se află poemul patriotic “Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu şi publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann.




Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti, pentru drepturi naţionale, mai ales din Transilvania. A fost intonat în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), în Primul Război Mondial şi la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în cel de-al Doilea Război Mondial.

“Deşteaptă-te române!” a fost intonat oficial pentru prima dată la 29 iulie 1848, în cadrul unei manifestări organizate în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, în prezent Parcul Zăvoi, la iniţiativa domnitorului Știrbei Vodă.

“Deşteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987 şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, “Deşteaptă-te române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Astfel, în forma actuală, Constituţia prevede, prin Articolul 12, că imnul naţional este “Deşteaptă-te române!”, acesta fiind considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.

Data de 29 iulie a fost proclamată Zi a imnului naţional al României, în anul 1998, fiind instituită prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.




Tot în anul 1998, în cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea unui secol şi jumătate de la Revoluţia română din anul 1848, Banca Naţională a României (BNR) a pus în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 29 iulie 1998, Zi a imnului naţional, simbol al unităţii Revoluţiei române din anul 1848, două monede din aur cu valori nominale de 500 lei şi 1.000 lei, dedicate acestei aniversări, potrivit Circularei nr. 12/1998 emise de BNR. (text şi foto: agerpres.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *