Mp3

Zimbrii de la Neagra pot fi urmăriţi dintr-un observator cu trei niveluri

Zimbraria Neagra-02

Cei care vor vizita Zimbrăria Neagra din judeţul Dâmboviţa vor putea urmări animalele dintr-un observator cu trei niveluri, construit recent de către Direcţia Silvică Dâmboviţa.

Cei mai încântaţi sunt copiii, care pot vedea astfel mai bine animalele.

Observatorul a fost construit ţinând cont de părerea vizitatorilor, cel vechi nu asigura suficientă protecţie, iar în ultimii ani sub 5.000 de vizitatori nu au fost. Anul acesta, în cadrul programului ”Săptămâna altfel” am avut 1.200 de vizitatori. În fiecare weekend avem câteva zeci de persoane care vin aici, 50-60, mulţi din Bucureşti. Vorbind cu dânşii, au fost încântaţi de acest observator. Observatorul are trei nivele, are 10-12 metri înălţime, este asigurată vizibilitatea. Suntem dotaţi şi cu binocluri”, a declarat directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, Costel Preda.

Costurile realizării observatorului au fost de 150.000 de lei, bani asiguraţi din bugetul Direcţiei Silvice Dâmboviţa.

Zimbraria Neagra-03

Vizitatorilor li se recomandă să vină la Neagra în cursul dimineţii, pentru a avea mai multe şanse să vadă zimbrii, pentru că în perioada caniculară a zilei, animalele se retrag în pădure.

”Am sfătui vizitatorii să vină până în ora 12.00, mai ales în zilele călduroase, pentru că după aceea zimbrii merg în pădure şi stau sub arboret. Această zimbrărie este de departe cea mai mare din ţară, cu un efectiv de 37 de capete, de la trei-patru luni până la 12-13 ani. Greutatea zimbrilor ajunge până la 800 de kilograme. Cel mai bătrân zimbru pe care noi îl avem aici are 12-13 ani”, a mai spus şeful Direcţiei Silvice, Costel Preda.

La naştere, puii au păr de culoare roşiatică şi au doar 16 — 35 de kilograme. Zimbri sunt animale de longevitate medie, de 20-25 ani.

”O caracteristică particulară a masculilor o reprezintă disproporţionalitatea între partea din faţă a corpului, puternică şi crupa relativ mică. Femelele sunt mai mici, greutatea între 320 şi 640 kg şi partea din faţă a corpului mai bine-făcută. Corpul Zimbrului European este acoperit cu un gri-maro, care se armonizează cu peisajul înconjurător”, se arată pe pagina de internet a Zimbrăriei Neagra.

Uneori, vizitatorii pot asista la momente mai ‘spectaculoase’, zimbrii se mai bat între ei şi aceasta, spun îngrijitorii, din cauză că raportul numeric între femele şi masculi nu este unul optim.

Zimbraria Neagra-01

”Avem contract cu medic veterinar să vină săptămânal să analizeze starea de sănătate şi comportamentală a zimbrilor. Discutând cu medicul veterinar, raportul între sexe nu este indicat să fie egal … eu am zis că ar fi indicat ca toate grădinile zoologice să aibă câte o pereche de zimbri. Costurile nu sunt foarte mari. Dar nu am avut solicitări decât de la Reşiţa. Am mai livrat zimbri la Parcul Vânători Neamţ, la Parcul Natural din Simeria, dar, în ultima perioadă, nu am avut solicitări şi aşa nu am putut să controlăm raportul între sexe. Specialiştii spun că, din punct de vedere genetic, ideal este cinci femele la un mascul. La noi, raportul este aproximativ egal, două-trei exemplare de femele mai mult decât masculi. Asta explică comportamentul, uneori, destul de rău al zimbrilor, se bat între ei, vedeţi că nu toţi au cele două coarne, datorită selecţiei naturale”, precizează Costel Preda.

Zimbrii stau mai mult în pădure pe perioada verii, dar s-au obişnuit să vină în zona unde este montat observatorul pentru a mânca.

”Pe timp de vară, cam toată ziua stau în pădure. Vin când aud moara, la momentul mesei. Conform reţetei recomandate de medic, nu asigurăm hrană concentrată în furaje pe timp de vară cum asigurăm pe timp de iarnă. Zimbrii merg în pădure, dar dimineaţa şi seara le asigurăm această hrană cu minerale, cu tot, luăm totul în calcul ca să ducă o viaţă liniştită”, a mai declarat şeful Direcţiei Silvice Dâmboviţa, Costel Preda.

Toate animalele de la Zimbrăria Neagra au fost botezate cu nume care încep cu Ro, de la indicativul ţării. Pot fi întâlniţi zimbri cu nume ca Rococo, Roma, Rodion, Romică, Romario, Rovena, Robokap, Rovana, Rocăriţa, Romaniţa, Roşcatu.

Zimbrii bătrâni şi bolnavi se autoizolează de turmă şi mor.

Zimbraria Neagra-04

”Spuneam că aş fi vrut să fac în această rezervaţie de zimbri un ţarc de vânătoare, nu să împuşcăm zimbrul, zimbrul nu se împuşcă, dar am avut foarte mulţi zimbri care, ajunşi la vârstă înaintată, cu dizabilităţi, se autoizolează şi mor. În alte ţări, zimbrul cu dizabilităţi, dar nu din rezervaţie, din ţarc, este împuşcat. Carnea lor este comestibilă”, mai spune şeful Direcţiei Silvice Dâmboviţa, Costel Preda.

Cheltuielile pe care direcţia silvică le are la Zimbrăria Neagra sunt de 350.000 de lei pe an.

“Zimbraria Neagra” din cadrul Ocolului silvic Bucşani, în judeţul Dâmboviţa, este situată la mai putin de 80 de kilometri de Bucureşti. Ea s-a înfiinţat în 1983. Atunci au fost aduşi la Bucşani 18 zimbri din ţară, dar şi câteva exemplare din Polonia.

”Zimbrul a dispărut de pe teritoriul actual al României în secolul al XIX-lea, din cauza vânării lui în exces şi a scăderii drastice a fondului forestier (…). În pădurile trecutului românesc îndepărtat se pare că au trăit bouri dar şi zimbri. În acele vremuri nimeni nu îi confunda, fiecare având un grad de admiraţie din partea pământenilor potrivit calităţilor sale. Apoi, prin secolul al XVI-lea, bourul a dispărut de pe pământurile româneşti”, se arată pe pagina oficială a Zimbrăriei Neagra. (Text: Agerpres, Foto: facebook.com/ Zimbraria Neagra Oficial)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *