Zgârie-norii medievali din San Gimignano

San Gimignano1

San Gimignano este un mic oraş medieval din celebra regiune deluroasă Toscana a Italiei, la 56 km sud de Florenţa.

Situat pe vârful unui deal şi fortificat cu ziduri şi turnuri, oraşul are un aspect de neuitat, dat de asemănarea cu un mini-Manhattan din epoca medievală. Iniţial un sat etrusc, San Gimignano a fost sub jurisdicţia episcopilor Volterra. A devenit independent în 1199.

San Gimignano2

Orasul şi-a îmbogăţit imediat zestrea comunală, cu biserici şi clădiri publice, şi a intrat într-o perioadă lungă de prosperitate, care a durat până în 1353, când a căzut sub influenţa Florenţei.

San Gimignano3

San Gimignano4

În această perioadă, oraşul a fost controlat de două familii rivale majore – Ardinghelli şi Salvucci, care au intrat în competiţie pentru construirea turnului de locuinţe mai înalte decât rivalii lor, pentru că turnul era un simbol al bogăţiei şi puterii.

San Gimignano5

De-a lungul deceniilor, oraşul a cunoscut o creştere constantă a numărului de turnuri şi a înălţimii acestora. Până la sfârşitul secolului al XIV-lea, în oraş sunt construite nu mai puţin de 72 de turnuri, dintre care unele au până la 70 de metri înălţime.

San Gimignano6

Construirea turnurilor s-a oprit, în cele din urmă, atunci când Consiliul Orăşenesc a decis ca niciun turn să nu fie mai înalt decât Palazzo Comunale, Palatul Administrativ.

San Gimignano7

Dintre cele 72 de turnuri, doar 14 au reuşit să supravieţuiască războaielor, catastrofelor şi dezvoltării urbane, printre care casa Cugnanesi de pe fosta Via Francigena, casa Pesciolini de pe Via San Matteo, sau Palazzo Franzesi-Ceccarelli.

 San Gimignano8

Oraşul a înflorit până în 1348, când a fost lovit de Moartea Neagră, care a afectat toată Europa, iar aproximativ jumătate din locuitorii oraşului au murit. Slăbit de molimă, oraşul s-a subordonat Florenţei.

Iniţial, unele palate gotice au fost amenajate în stil florentin şi multe dintre turnuri au fost reduse la înălţimea caselor.

San Gimignano9

Ulterior, localitatea nu a mai cunoscut decât o mică dezvoltare şi San Gimignano a rămas conservat în starea medievală până în secolul al XIX-lea, când statutul de staţiune turistică şi artistică a început să îi fie recunoscut. (Traducere şi adaptare după amusingplanet.com, Foto: flickr.com, Video: videoturysta/Youtube.com)