Zeci de copii abandonaţi şi mame care, după ce nasc, “dispar” fără urmă

copii-maternitate

Soarta este de multe ori mai crudă decât îşi pot imagina mulţi oameni. Cel mai bine o ştiu medicii şi asistenţii de la Secţia de Nou Născuţi a Spitalului Judeţean Satu Mare, unde anual sunt zeci de copii abandonaţi.

Dacă unele mame, conştiente de faptul că nu îşi pot creşte în bune condiţii copiii, apelează la sprijinul medicilor şi asistenţilor sociali pentru a le găsi o altă familie, altele pleacă pur şi simplu din spital fără să spună nimic, la câteva ore sau zile după naştere. Acesta este adevăratul abandon. Pentru ele, copilul este o grijă de care trebuie să scape, o fiinţă nedorită apărută după o aventură. Astfel că, abia veniţi pe lume, micuţii sunt preluaţi deja de “străini” care încearcă să le găsească o rezolvare. Depinde, desigur şi de norocul fiecăruia.

Şefa secţiei de Neonatologie, Diana Maria Fărcaş, explică faptul că sunt mai multe categorii de mămici care renunţă la copii lor, cele care efectiv nu pot să îi îngrijească şi acelea care nu îi vor pur şi simplu.

“Sunt cazuri foarte multe de abandon. Sunt mame care spun din start că situaţia materială pe care o au depăşeşte posibilităţile de a îngriji un copil şi ne roagă să le ajutăm din acest punct de vedere. Situaţiile acestea sunt un pic mai rare. Sunt mame care din diverse motive nu pot să îşi ducă copiii acasă, că tata nu este cel care doreşte familia să fie şi refuză să o primească în familie, că realmente nu are unde să-l ducă deoarece locuieşte sub pod şi aşa mai departe. Dar sunt femei care ne solicită să le ajutăm să îşi rezolve această problemă sub o formă sau alta. Există Centrul pentru mame unde mama este ajutată din punct de vedere social o perioadă de timp, sau se rezolvă în plasament familial.

Cele mai multe sunt mamele care după ore sau zile de la naştere dispar fără urmă şi îşi lasă copii aici. Intervine serviciul social în identificarea mamei, depistarea situaţiei de fapt şi soluţionarea cazului. Asistenţii sociali identifică soluţiile şi atunci se finalizează cu plasament. Problema domiciliului trecut în acte e o glumă bună pentru că sunt persoane care nu au un domiciliu stabil practic. De multe ori colegii întâmpină dificultăţi în a depista domiciliul de reşedinţă, practic, concret, dacă există pe undeva, sunt din categoria itineranţi. Avem mame care vin de pe te miri unde, cu domicilii prin Galaţi, Buzău. Am avut câteva cazuri în care nici nu s-a identificat mama vreodată. Cu copii găsiţi prin scări de bloc, abandonaţi, niciodată organele de anchetă nu a găsit niciodată mama”, a declarat dr. Fărcaş.

Mai grave şi cu şanse mai mici de a ajunge în familii sunt cazurile copiilor cu probleme de sănătate. În urma unui anunţ pus pe o reţea de socializare, mai mulţi sătmăreni s-au oferit să ajute un bebeluş de trei luni, trecut deja prin trei operaţii dar încă având grave probleme, despre care mama nu prea mai vrea să audă. Sătmărenii s-au mobilizat să o ajute, dar prea multe nu se pot face, copilul fiind în condiţii bune în spital însă într-o stare nu prea bună.

“Sunt situaţiile în care copilul este prematur, foarte mic, fie este cu o patologie care impune spitalizare o perioadă mai lungă de timp şi acolo lucrurile sunt oarecum nuanţate. Trebuie să ţinem copilul o perioadă lungă de timp în spital, cum a fost şi acest caz, cu trei intervenţii succesive pentru malformaţii şi în care serviciul social rămâne să stabilească dacă se duce, unde se duce, cine poată să-l îngrijească. Niciodată nu s-a pus problema de a face colectă pentru lapte praf, pentru orice altceva. Aceşti copii sunt în evidenţa serviciului de asistenţă socială. Atâta timp cât copiii aceştia sunt aici, se perindă mame care nasc şi inevitabil intră în contact cu aceştia ca şi colegi de salon. Firesc că fiecare la un moment dat din dorinţa de a face un gest frumos, vine cu hăinuţe, scutece, cu toate că sunt, dar totdeauna am luat aceste gesturi ca pe nişte gânduri frumoase şi le-am acceptat”, a mai spus dr. Fărcaş.

Asistentul social Gabriela Felber a arătat faptul că există foarte multe mame minore, mame care sunt la al treilea-patrulea copil şi care, la rândul lui, ca şi fraţii săi, intră în sistemul de asistenţă socială.

“Nu este o problemă neapărat pentru că nu au sprijin din partea partenerului de viaţă şi al familiei, ci faptul că aceste minore nasc la o vârstă tot mai fragedă,. Majoritatea au 15-16 ani, dar în ultimul timp este alarmant faptul că există cazuri în care scade vârsta minorei şi la 13 ani. Dacă ar fi să facem profilul acestor mame minore, provin din familiile rome, familiile dezorganizate, condiţii precare de locuit, lipsa precară de informare, care nu au avut parte niciodată de educaţie sexuală. A doua categorie ar fi mamele la a doua, treia naştere, cu restul copiilor care fac deja parte din sistemul de protecţie şi sunt deja încredinţaţi unui asistent maternal. Copiii provin din relaţii pasagere, nu au domiciliul stabil, locuiesc când la mătuşa, când la verişoara, au şi probleme de sănătate, poate şi psihice, nu au beneficiat de educaţie, sau chiar dacă cunosc metodele contraceptive, din neglijenţă sau indiferenţă, nu le utilizează. Este o diferenţa între mama care îşi lasă copilul, îşi exprimă intenţia şi mama care îşi abandonează. Deci cuvântul acesta de abandon îl folosim numai în momentul când părăseşte unitatea sanitară fără să anunţe cadrele medicale, fără un bilet de voie, fără să ne lase un număr de telefon”, a spus Gabriela Felber.

După ce o mamă “dispare”, reprezentanţii spitalului trebuie să anunţe Poliţia şi Direcţia pentru Protecţia Copilului, care la cinci zile întocmesc un proces verbal în baza căruia se instituie măsura de plasament în regim de urgenţă. Lucrurile însă nu se termină în această fază, deoarece asistenţii maternali sunt tot mai puţini, astfel că bebeluşii stau cu lunile prin spital, pe la Secţia de Nou Născuţi sau Pediatrie, până când li se găseşte un asistent maternal. Se încearcă consilierea mamelor, dar în foarte puţin ori se conving să îi accepte.

“În funcţie de situaţie şi de patologie putem să ţinem copilul aici o perioadă de timp. Dacă copilul este bolnav şi necesită îngrijiri rămâne la noi până când starea clinică permite externarea, dacă nu, îl ţinem în limita posibilităţilor, a locurilor până când se soluţionează. Am avut de la 8 la 100 de zile. Cazurile nu suferă comparaţie între ele, toate sunt excepţionale. De regulă de aici pleacă la Tăşnad pentru că acolo există acest centru de pacienţi cronici, doamna doctor are grijă de copii până când se soluţionează plasamentul. Este când ne putem permite să ţinem copii aici sau nu”, a mai precizat, dr. Fărcaş.

Realitatea este mult mai dureroasă decât pare. Unele mame nici nu ştiu cine sunt taţii copiilor lor şi vor doar să scape de bebeluş.

“Asta este o realitate. Ridică din umeri şi pleacă. Acesta este nivelul lor de a înţelege maternitatea şi lucrurile care le implică. Sunt care ne lasă anual câte un copil. În momentul naşterii, ai contact cu mamele respective. Nici nu ştiu când au rămas însărcinate, nici nu ştiu cu cine, nici nu ştiu de ce. Gestul în sine de a crea un copil nu este absolut premeditat, totul este o relaţie întâmplătoare, la un moment dat se naşte un copil. Mama respectivă nu l-a dorit niciodată şi nu are niciun interes să îl dorească de la momentul acela mai departe. Punct. Asta este ceea ce se întâmplă de fapt”, a mărturisit medicul.

Din păcate, chiar dacă se identifică mamele, acestea nu pot fi trase la răspundere nicicum deoarece nu există cadru legislativ. Practic ele pot să îşi continue liniştite viaţa de dinainte, chiar dacă au născut un copil şi l-au abandonat în spital.

“Nu există cadru legislativ nici pentru a te obliga să îţi urmăreşti sarcina. Dacă ar exista, o foarte mare parte din patologia nou născutului ar putea fi evitată, dar atâta timp cât nu există obligativitatea urmăririi sarcinii… Despre ce discutăm? Despre obligativitatea de a-ţi duce după naştere copilul acasă? Nu există cadru pentru asta! Nu este stipulat nicăieri în lege că vei fi tras la răspundere, că vei fi penalizat în vreun fel, că ţi se va întâmpla ceva deosebit. Nu! Asta este şi merge în virtutea inerţiei”, a mai arătat dr. Fărcaş.

În anii trecuţi, serviciul de asistenţă socială funcţiona mai bine, procedurile de plasament erau puţin mai rapide şi copii ajungeau mai repede la asistenţi maternali. Acum durează luni bune, sau chiar ani în cazul celor cu probleme de sănătate, până când un copil ajunge la un asistent maternal.

Dacă din exterior medicii de pe această secţie par puţin reci şi indiferenţi, ocupaţi mai mult cu treburile uzuale decât de soarta micuţilor, ei recunosc că situaţia este foarte delicată, dar că încearcă să nu se implice emoţional pentru că altfel “ar muri încet”.

“Fiecare are un suflet, fiecare copil este îngrijit cu suflet, dar nu poţi ca medic care lucrezi cu zeci de copii în fiecare zi să te implici emoţional în fiecare poveste pentru că am muri încet şi nu ar mai fi cine să lucreze. Deci vrând nevrând la un moment dat trebuie să te detaşezi de problemele acestea ca să poţi veni ziua următoare la serviciu. Fiecare dintre noi gândim la fel. Dacă aş fi suferit la modul intens pentru fiecare caz de genul acesta, acum nu am mai fi putut să stăm de vorbă… Bineînţeles că indiferent de situaţia socială fiecare copil este îngrijit cu la fel de multă dăruire, dar din păcate nu putem să ne implicăm emoţional în fiecare caz pentru că nu este ok din punct de vedere fiziologic pentru noi. Poate că din exterior lucrurile se văd ca o indiferenţă, dar nu se poate numi indiferenţă, se cheamă protecţie din partea noastră. Aşa ar fi trebuit să murim încet cu fiecare pacient pe care l-am pierdut şi lucrurile acestea pe termen lung, raportat la activitatea pe care o avem şi la organismul nostru, nu funcţionează”, sublinia doctoriţa Fărcaş.

Micuţii abandonaţi sunt botezaţi uneori de preotul din spital, iar nume le dau medicii şi asistenţii, fie după sfinţii din calendar fie după persoanele care asistă la naştere.

Cazul micuţei de trei luni trecută deja prin trei operaţii a impresionat lumea şi nu se ştie ce sa va întâmpla cu cea. Cert este că şansele de ajunge la un asistent maternal sunt foarte mici atâta timp cât are probleme de sănătate.

“Toată lumea a fost trup şi suflet, au fost trei intervenţii majore, a plecat de la noi bine. Toată lumea a iubit-o, toată lumea a purtat-o în braţe pe secţie. Atât. Am depăşit momentul, am trecut şi avem în ziua următoare un alt caz de care ar trebui să ne ataşăm la fel de mult. Pe lângă familia de acasă, această mare familie extinsă de la spital depăşeşte puterile noastre de a ne implica emoţional. Încercăm să asigurăm partea noastră, de îngrijirea şi rutina zilnică pentru copii, partea medicală. Dacă profesia noastră presupune să lucrăm cu copii, suntem ataşaţi, dar nu putem să murim încet cu fiecare pacient şi să suferim profund la modul trăire maximă cu fiecare pacient ca în cazul acesta, pentru că organismul nostru nu este capabil funcţional să facă faţă pe termen lung. Sigur că nu e uşor. Nu e uşor deloc. Încerci să te detaşezi de partea emoţională, dar nu reuşeşti în totalitate. Să nu credeţi că la chirurgie e altfel. Şi acolo sunt bunici vai de sufletul lor pe care nu îi mai vrea nimeni acasă. Şi acolo sunt situaţii de pacienţi care Dumnezeu ştie cum sunt îngrijiţi, cât de rău le este unde sunt şi cât de bine le în spital, şi nu ai mai vrea să-i externezi niciodată“, a mai afirmat dr. Fărcaş.

Aceasta nu este foarte încrezătoare că lucrurile se îndreaptă înspre o direcţie bună, mai ales că în rândul comunităţii de romi, unde există cele mai mari şi mai multe probleme la acest capitol, nu vede nicio îmbunătăţire de peste 20 de ani.

Din păcate lucrurile nu vor merge bine dacă nu va exista un cadru legislativ care să reglementeze problemele acestea, începând de la concepţie, la urmărirea sarcinii, abandon în spital, programe de informare, instruire, conştientizare. Nu am văzut de la Revoluţie încoace, de când aceste comunităţi au programe susţinute de stat, nicio ameliorare a problematicii legate de abandon. Problema aceasta o s-o discutăm în aceiaşi termeni şi peste 10 ani la fel. Nu am văzut nicio îmbunătăţire”, a concluzionat medicul.(Text: Agerpres, Foto: telegraph.co.uk)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *