Walt Disney deţine cele mai multe premii Oscar

Walt Disney

Walt Disney, unul dintre cei mai cunoscuţi producători de filme animate din lume şi creatorul personajului de desen animat Mickey Mouse, deţine, potrivit World Guinnes Book, recordul pentru cele mai multe premii Oscar câştigate, respectiv 22 de trofee.

Fondatorul parcurilor tematice Disneyland (1955) şi Walt Disney World (1971) mai deţine şi alte premii, printre care: 4 premii Oscar de onoare, 59 de nominalizări la premiile Oscar şi 4 premii câştigate în cadrul ediţiei din 1954 a premiilor Oscar.

Walt Disney, născut la 5 decembrie 1901, a câştigat primul Oscar în 1932, pentru desenul animat color “Flowers and Trees” din seria “Silly Symphonies”. Începând cu 1929, alte personaje îşi fac loc în universul Disney: Minnie Mouse, Donald Duck, Goofy şi Pluto. Primul său lung metraj “Mary Poppins”, lansat în 1964, a avut 13 nominalizări la premiile Oscar, printre care şi la categoria cel mai bun film, însă a pierdut în faţa peliculei “My Fair Lady”. Chiar şi aşa, “Mary Poppins” a obţinut cinci premii Oscar la alte categorii.

Cele patru Oscaruri onorifice i-au fost acordate lui Walt Disney pentru crearea personajului Mickey Mouse, pentru primul lung-metraj animat “Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” (1939), pentru contribuţia sa adusă coloanei sonore din filmul “Fantasia” (1941) şi pentru creativitatea sa reflectată în toate filmele sale (1949).

“Pinocchio” (1940), “Dumbo” (1941), “Bambi” (1942), “Cinderella” (1950), “Alice in Wonderland” (1951), “Peter Pan” (1953), “Sleeping Beauty” (1959) şi “101 Dalmatians” (1961) se numără, de asemenea, printre cele mai reuşite şi îndrăgite filme Disney. Walt Disney a murit la 15 decembrie 1966. (Text: Agerpres, Foto: oldpicz.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *