Mp3

Vinuri recomandate în sezonul estival

vinuri

Sezonul estival se caracterizează, la noi în ţară, prin temperaturi ridicate, uneori chiar caniculare, cu temperaturi ce pot depăşi 35 de grade Celsius. Organismul nostru are nevoie de o grijă deosebită pentru o mai bună adaptare la aceşti factori externi.

Astfel, pe lângă adoptarea unei vestimentaţii potrivite, fiecare dintre noi trebuie să evite deshidratarea, să se alimenteze corespunzător, cu un meniu bazat pe multe legume şi fructe, dar să respecte şi anumite restricţii.

Toate aceste măsuri nu trebuie să ne priveze, însă, de senzaţiile olfactive, gustative şi vizuale dintre cele mai plăcute, pe care ni le oferă multe dintre vinurile noastre. Trebuie însă să le alegem în cunoştinţă de cauză şi să le consumăm în cantităţi moderate.

Consumul moderat de vin, recomandat în orice ocazie şi în orice anotimp, devine important mai ales în sezonul de vară. Recomandările referitoare la moderaţie, făcute de autorităţile medicale, de producători sau de comercianţi, diferă, însă, de la un individ la altul, de la femei la bărbaţi şi ţin cont de greutatea corporală, de starea de sănătate, de asocierea sau nu cu mâncăruri.

În general, se consideră că un consum moderat de vin, responsabil, este de 2-3 pahare (80-120 mililitri) pe zi pentru bărbaţi şi 1-2 pahare pentru femei, notează prof. dr. Liviu Dejeu în cartea “Vinul şi sănătatea” (2011), valorile apropiate de minim fiind mai potrivite pentru sezonul de vară.

Un alt factor important, care trebuie avut în vedere, este tăria alcoolică a vinului. În ţările occidentale, este preponderentă preferinţa pentru vinurile uşoare, de 10-11% vol., în timp ce în ţara noastră este vădită tendinţa spre consumul vinurilor cu tărie alcoolică mai mare, chiar de 13-14% vol.

Aceasta este determinată şi de încălzirea climatică, care favorizează acumulările sporite de zaharuri şi, prin urmare, conţinuturi în alcool mai ridicate, fără ca aceasta să se coreleze cu însuşirile calitative ale vinului. Cu atât mai mult, pentru perioadele caniculare, sunt recomandate vinurile uşoare, seci, răcoritoare, consumate la masa de prânz şi la cină, precum şi evitarea băuturilor “tari”, precum ţuica, vodka, rachiul, coniacul, whisky-ul etc.

Aciditatea vinului este şi ea importantă, pentru că aceasta îi conferă o anumită prospeţime, vioiciune, vigoare, însuşiri care fac ca vinul să fie consumat cu plăcere, mai ales în anotimpul de vară. Vinuri cu aciditate ridicată se obţin la noi în ţară în podgoriile şi în centrele viticole mai nordice, cu climat mai răcoros (Podişul Transilvaniei, nord-vestul ţării, nordul Moldovei etc).

Totodată, sunt importante şi soiurile care la maturitate au un conţinut mai ridicat în aciditate, printre acestea numărându-se Iordană, Mustoasă de Măderat, Majarcă albă, Frâncuşă, Galbenă de Odobeşti, Plăvaie, Fetească regală, Fetească albă, care sunt cultivate în aceste zone.

Se ţine seama, de asemenea, şi de armonia dintre vin şi preparatele culinare. În anotimpurile de vară, când meniurile sunt preparate cu multe legume proaspete şi carne albă de pasăre, mâncăruri pe bază de peşte, brânzeturi, sunt preferate vinurile albe, seci, tinere, cu o fructuozitate pronunţată.

Selecţia vinurilor albe, mai uşoare, aduce o răcoare delicată în zilele caniculare de vară, putând fi asociate cu mâncăruri pe bază de sparanghel, vinete, dovlecei, roşii, ciuperci, conopidă etc. Setea de vară poate fi stinsă cu un vin de Crâmpoşie, Galbenă de Odobeşti, Zghihară de Huşi, Mustoasă de Măderat, Frâncuşă, recomandă prof. dr. C.Ţârdea.

Vara sunt recomandate şi vinurile roze, seci, precum şi spumantele, acestea din urmă putând fi asociate cu majoritatea mâncărurilor, de la antreuri până la desert. Vinurile albe şi roze se servesc, de obicei, la temperaturi situate între 10 şi 12 grade Celsius.

Răcirea vinurilor albe urmăreşte exaltarea prospeţimii şi a fructuozităţii. Se recomandă introducerea sticlelor în frigider sau în frapiere umplute pe jumătate cu gheaţă şi apă, evitându-se introducerea lor în congelator, întrucât răcirea bruscă duce la o pierdere din buchetul specific vinului sau chiar la accentuarea unor defecte, fără a mai menţiona riscul spargerilor de sticle. De asemenea, nu este indicată nici introducerea cuburilor de gheaţă în vinul din pahar.

Vinurile spumante, printre care şampania sau Muscatul spumant, se servesc la temperaturi mai scăzute, de 6-8 grade Celsius, această temperatură permiţând o perlare (degajare a bulelor) de lungă durată. Potrivit legislaţiei internaţionale de protejare a denumirilor de origine, termenul “şampanie” nu poate fi folosit decât pentru vinul spumant obţinut în renumita podgorie franceză Champagne. (Text: Agerpres, Foto: biltmore.com)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *