Viena: Ringstrasse împlineşte 150 de ani

Ringul vienez-01

Ringul vienez (Ringstrasse), bulevardul care a însemnat intrarea Vienei în epoca modernă, împlineşte în 2015 un secol şi jumătate. Pe tot parcursul anului vor fi organizate numeroase expoziţii şi manifestări care vor marca această aniversare.

Site-ul i-voyages.net aminteşte istoria Ringului şi trece în revistă cele mai importante momente dedicate lui în 2015.

Pe 20 decembrie 1857, împăratul Franz-Iosef a ordonat demolarea construcţiilor militare din jurul oraşului vechi şi, un an mai târziu, Viena s-a transformat într-un imens şantier. Ca şi Parisul, redesenat de baronul Haussmann, capitala Imperiului austro-ungar a înregistrat atunci cea mai mare transformare urbanistică a sa, cea mai remarcabilă realizare fiind bulevardul circular cu o lăţime de 57 de metri şi o lungime de 5 kilometri, care făcea legătura între centrul oraşului, aristocratic, cu cartierele de la periferie, mic-burgheze.

Inaugurat oficial în 1 mai 1865, Ringul vienez a pus capăt planului feudal al aşezării, transformându-l într-unul din cele mai mari oraşe moderne ale Europei.

De o parte şi de alta a bulevardului au fost construite locuinţe şi palate ale unor familii avute din Imperiul austro-ungar, dar şi Opera Naţională, Muzeul de Istorie Naturală, Parlamentul, Primăria, Burgtheater sau Universitatea.

În prezent, Ringul înconjoară centrul istoric al Vienei, constituind o adevărată lecţie de istorie şi arhitectură. Este şi locul unde se desfăşoară multe manifestări de prestigiu, printre care Balul Operei, dar şi populare, ca Argus Bike Festival, în piaţa Primăriei (11-12 aprilie) sau Streetparade (29 iulie).

Ringul vienez-02

Pentru a marca aniversarea Ringului, municipalitatea organizează pe tot parcursul anului expoziţii cu colecţii inedite despre istoria bulevardului. Astfel, din 22 mai până în 1 noiembrie, o expoziţie va prezenta la Biblioteca Naţională Austriacă toate etapele de transformare a oraşului, aceeaşi bibliotecă propunând alte două expoziţii, mai mici, despre mediatizarea Ringului şi pregătirea vienezilor pentru schimbarea spaţiului urban.

Site-ul menţionat enumeră şi o expoziţie la Centrul de Arhitectură din Viena, din 17 martie până în 18 iulie, care prezintă planurile megalomanice ale lui Adolf Hitler, reamenajare care ar fi dat peste cap oraşul şi ar fi dus la desfiinţarea Ringului.(Text: Agerpres, Foto: austriawanderer.com, blog.falkensteiner.com, Video: youtube.com)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *