VERSURILE ZILEI: Unele nopţi

Pot ajunge
atât de uşor
la dulăpiorul
cu calmante
dar
sunt unele lucruri care
nu pot fi
rezolvate cu asta,
stau în mijlocul apartamentului, desculţă, întunericul din jur
îmi muşcă din piele, pentru o clipă
chiar cred că nu sunt singură,
în baie, din colţul singuratic şi rece,
coboară pe-o pânză subţire ceva,
miocardul stă să pleznească, încerc să mă gândesc
la orice liniştitor,
o zi de vară, chipul lui,
dar mintea rămâne captivă în frică,

pot ajunge atât de uşor
la o lumină, uneori
ecranul telefonului salvează,
îl aprinzi, intri în virtual
ca-ntr-un culcuş, mă-ntorc în pat, trag
pătura peste mine,
parcă-aş fi într-un cort improvizat,de genul
în care copiii americani spun
poveşti de groază la lumina lanternei,
bulinele verzi de la chat
mă fac să mă simt mai puţin singură,
încă o duzină de oameni
au insomnii, încă o duzină
coşmaruri,
fac kilometrii pe news feed
ca-ntr-un tunel tehnicolor,
cu bicicleta, printre gif-uri şi
imagini de profil
cu feţe necunoscute,
pun puţină muzică în căşti, încerc să mă
propulsez într-un spaţiu
mai puţin ostil, aflu că
asta chiar funcţionează,
corpul începe
să arunce din greutate,
corpul urcă prin tavan şi cade
ca un copac
în mijlocul unei păduri amazoniene
în braţele tale lungi, în braţele tale iubire.

Autor: Alexandra Negru



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *