VERSURILE ZILEI: Şi mi-a rămas din toate, azi, numai rugăciunea

Vai, putrezeşte nucul, e plin de scorburi, trunchiul
Şi nimenea nu ştie din care vremuri vine,
Era bătrân când tata, la umbra lui, cu mine
Stătea în miez de vară şi îşi pleca genunchiul

Rugându-se acolo, în şoaptă, cu suspine,
Doar el ştia ce-i spune plângând, lui Dumnezeu,
Alături, lângă tata, şedeam tăcută, eu,
Iar el striga la ceruri durerea să-i aline.

Părea aprinsă zarea, pământul, cerul, lumea,
Când tremura frunzişul de focul viu al rugii,
S-a dus de-atunci şi tata, îmbătrânesc toţi nucii
Şi mi-a rămas din toate, azi, numai rugăciunea.

Autor: Emilia Amariei



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *