Mp3

VERSURILE ZILEI: Rătăciri

Mă bate gândul şi m-alungă
De pe retina ta de foc
Iar aşteptarea mea e lungă.
Sunt un nebun fără noroc.

M-ai întrebat încotro plec
Şi-ai vrut sa mergem împreună
Şi nu c-aş vrea ceva să şterg,
Dar am mers singuri, nu de mână.

Ai vrut poteci până la lună,
Cărări pe mare până-n zori
Dar norii negri când se-adună
Rămânem doar… simplii actori.

Vor trece ani şi ani de-acum
Te vei plimba pe alte străzi
Şi vei uita că pe-al meu drum
Ai pus redute, lănci şi gărzi.

Autor: Andreea Ghiocel



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *