VERSURILE ZILEI: Ochii ce-i iubeam

…Iar ochii ce-i iubeam priveau în altă parte
Şi-n clipe efemere clipeau din când în când
Şi se-amăgeau ei înşişi cu raza lor de şoapte
Ce strălucea prea tare- că mă sfârşeam plângând…

Minţeau ochii aceia- că eu i-aş fi iubit
Vreodată, într-o noapte, când stelele din cer
S-ar fi ciocnit născând fragmente de Zenit
În suflete mărunte pictate în eter…

Într-un şăgalnic gând, se aninau de-un zâmbet
Covârşitor de rece, covârşitor de-absurd,
Se adânceau cu sete în lacrimi de descântec
Ca să se zbată iar în cristalinul surd.

În ei ascuns-am vise de harpă, de opal,
În care doar tristeţea-mi se mai frângea în dor,
În ei m-am oglindit orbeşte în zadar
Şi crunt mă prăbuşisem în al meu sadic zbor.

…Iar ochii ce-i iubeam priveau în alte zări-
-Acum, am spart oglinda în care străluceau,
Iar cioburile sale se-aruncă-n trei chemări
De un pustiu pe care eu înapoi nu-l iau…

Autor: Alina Drăgan

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *