VERSURILE ZILEI: Nu-ndrăznesc

De m-ai asculta vreodată
aş voi ca să-ţi vorbesc
tu m-asculţi… cu toate-acestea
n-am putere să-ndrăznesc
eşti prea bună, eşti prea dulce
însă fără voia mea
ca şi-o pasăre pe cracă
tremur înaintea ta.

am a-ţi spune multe lucruri
nu pot însă… mă-nfior
căci pe buze-ţi văd un zîmbet
rece, batjocoritor
gura ta e ca o roză…
tu în rîs mă vei lua…
nu-ndrăznesc să ridic ochii
nu-ndrăznesc-naintea ta.

mersul tău e de regină
ochiu-ţi e impunător
pentru ce te-admir într-una
înţelegi tu prea uşor.
de mi-ai fi tu suverană
şi eu rege de ţi-aş fi
pentru tine aş muri.

poate-s prost! e cu putinţă
însă ştiu că te iubesc
inima-mi e simţitoare
însă nu pot să vorbesc
O! amoru-mi pentru tine
să ţi-l spun de-aş îndrăzni
n-ai mai rîde… şi pe-un altul
niciodată n-ai iubi!

Autor: Iulia Haşdeu



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *