VERSURILE ZILEI: Mi-s gândurile…

Mi-s gândurile nuferi încătuşaţi de levantul şubred ce i-a cuprins deodată,
mi-s spice de grâu pe care le-nnodau păsările-ngenuncheate-n zbor,
mi-s cireşe dulci şi-amare pe care mi le săltai cândva după urechi,
mi-s iarba proaspătă ce-ascunde apăsarea tălpilor noastre,mi-s norul ce-a plâns pe-ai noştri umeri,
mi-s luminişul ce poartă-n miezu-i cuvinte mii şi legi nescrise,
mi-s rugăciuni nestinse şi duioase ce tainic îmbrăcat-au cerul,
mi-s cărţi alese pe care le-am deşirat, îmbălsămaţi în versuri,
mi-s ramuri şubrede ce se-avântă-n creierul munţilor,
mi-s lacrimi ce se unduiesc de-a lungul obrajilor tuturor mamelor,
mi-s stele ce valsează-n jurul taliei cerului,
mi-s livezi din care curg cu-ardoare mere-ntinerite-n aburi de izbândă,
mi-s caise coapte-n măiestria Soarelui îmbărbătat de nouri,
mi-s icoane înălţate-n zori de chemarea vulturilor,
mi-s priviri semeţe între zeii Olimpului,
mi-s cărări de munte neumblate-n veacuri de haiduci,
mi-s căni cu vin ce-mbelşugat-au mesele boierilor,
mi-s falnice scântei ce-aprins-au liniştea-n păduri nemuritoare,
mi-s pietriş ce leagănă trasura-n care-ascunzi regatul florilor,
mi-s miere-azvărlită-n coşul ce duce iubirea spre faguri de dor,
mi-s pâine ce iese-n mândrie din cuptorul visului care m-a ademenit,
mi-s Eve ce-mbie tot pământul a muşca din măr,
mi-s nuci ce-şi deconspiră coaja-ntr-un avânt al crengilor,
mi-s bujori ce clocotesc de patima buchetelor de primăvară,
mi-s irişi ce împacă iar culorile neîmblânzite vreodată,
mi-s creioane-mprăştiate-n pagini de cleştar,
mi-s poveşti de “noapte bună” mereu cu majuscule,
mi-s oameni, locuri şi-ntâmplări,
mi-s cabane vechi şi ape tulburi,
mi-s oase-nmărmurite-n chipul de poem al lui Apollo,
mi-s nimic şi mi-s de toate,
mi-s orbi ce-admiră răsăritul laolaltă cu apusul,
mi-s strigăte sihastre ce se-ntrec cu-al muntelui ecou,
mi-s hortensii ce-ascultă duios chemarea lină a mării,
mi-s bărci ce se răstoarnă-n mângâierea valurilor,
mi-s oamenii lui Creangă-n templul moldoveanului plăpând,
mi-s doine şi străvechi cântări ce vin călare dinspre-apus,
mi-s camarazi de celulă ce-mpletesc cununi ale culturii,
mi-s versuri scrijelite pe reci pereţi de închisori,
mi-s gardieni îndrăciţi ce-şi plimbă pe coridoare ura,
mi-s parfum de plăcinte-nvolburate de ispita merelor,
mi-s felinare ce se-ntâmplă când paşii tăi dezmiardă pământul,
mi-s pleoape-atinse-n treacăt de vuietul mâinii tale,
mi-s clopote ce urlă-n valea luptelor cu tâlc,
mi-s stânci lovite cu nesaţ de valuri ce şchioapătă-n neştire,
mi-s geană pe geană când pleacă teiul din visu-mi,
mi-s ceainic ce se-nchină-n amalgam de ceşti,
mi-s mentă îmbrăcată-n straie de poveste,
mi-s lăuntrice chemări ce dor de dorul codrului,
mi-s nimic şi mi-s de toate,
mi-s lumea-mi veşnic îmbătată de iubire!

Autor: Ioana-Roxana Rîşcanu



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *