VERSURILE ZILEI: Lăsaţi-mă s-o plâng

Fug secunde, trece viaţa,
Zboară un an şi-mbătrânim,
Ne trezim cu-n prag în faţă
Clipa când ne despărţim.

Despărţirea de părinţi,
Cruntă tragedia noastră,
Azi ne spun să fim cuminţi
Mâine ies discret din viaţă.

Eu nu plâng să am umor,
Plâng pentru părinţi ce mor,
Şi mor fără să ştie,
Că de mâine-s veşnicie.

Lăsaţi-mă să plâng,
Părinţii care sunt, doar oase în pământ.
Părinţii din azile, părinţi ce încă sunt,
Umili pe-acest pământ.

Mă ceartă lumea, viaţa,
Mai toţi sunt supăraţi,
Nu pot să-mi ascund faţa
De prieteni şi de fraţi.

Eu plâng şi iară plâng,
Părinţi cu grea povară,
Ce nu mai au în gând,
Să ajungă pân’ la vară…

Ei speră fără vrere,
Că mâine e mai bine
Şi cred în vorbe tandre
Deşi e amăgire.

Fac eforturi să n-o plâng,
Şi trişez perfid amarul,
Dar nu pot să mă ascund
În curând se face anul.

Parcă a cedat reduta,
N-am putere, nu sunt zmeu,
Simt că lupta e pierdută
Cum să lupt cu Dumnezeu?

Iartă-mi Doamne, egoismul,
Iartă-mă, e plâns ceresc,
Înţelege-mă, nu-s primul
Şi eu tot o s-o iubesc!

Autor: Gabriel Stănciulescu



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *