VERSURILE ZILEI: Dimineaţa

Cu grele răsuflete apele dorm,
Pe lanuri dorm spicele grele,
Asupra pădurii veghează de sus
Cetatea eternelor stele.
Luceafărul bolnav în lumea de-ngheţClipeşte din gene molatic,
Când dorul pribeag, de pe-o creastă de ulm,
Şi-l geme porumbul sălbatic…

În geamăt se-nalţă durerea la cer,
Câmpii de lumini să-nfioare,
Luceafărul simte văpaia arzând
Şi tremură, bietul, şi moare.
Cu ochii plânşi, stelele toate se duc
Pe patul de nori să se culce;
Din dragostea stinsă în neguri de zări
Lin picură liniştea dulce.

În taina tăcerii porneşte-se vânt
Să mângâie trestia-n vale,
Pe-ascuns o sărută, dar dragostea lui
O văd licuricii din cale.
Şi-o spun licuricii la frunze de soc,
Şi socul pădurii o spune,
Şi frunzele toate grăbite tresar
Şi-ncepe pădurea să sune.

Se duce iar vântul, pribeagul drumeţ,
Sfios fâlfâind din aripă,
Din doru-i aprins şi în veci călător
O doină domol se-nfiripă.
Şi doina o cântă alunii din crâng
Şi-o tremură-n murmur izvorul,
Şi doina trezeşte şi turma din deal,
Şi turma trezeşte păstorul.

Din funduri de peşteri vin umbre şirag
S-asculte amarul cântării,
De patima doinei şi umbrele mor,
Cu lacrimi plâng genele zării.
Şi doina se zbate, şi frunzele plâng,
Şi codrul prelung se-nfioară,
Când, iată, prin neguri cu sârg străbătând
O rază solie coboară:

Deschideţi larg poarta, cărunţilor brazi,
Să vie-mpăratul măririi,
Se mângâie jalea nestinsului dor,
Să-mpace durerile firii…

Autor: Octavian Goga



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *