VERSURILE ZILEI: Chemarea Ardealului

Îţi mulţumesc, Ardeal, că m-ai primit,
Când am venit din dulcele-mi ţinut,
Până să vin, în cărţi te-am întâlnit
Şi doar prin ele, eu te-am cunoscut.

Din toţi acei ce te-au cântat vreodat
Şi-au scris cu drag de plaiul strămoşesc,
Mă tot chema Coşbuc neîncetat
Să-i ţin ţărâna-n palme, s-o iubesc.

Rebreanu mi-a tot scris de-al tău pământ,
Să vin aici ca lupta s-o-nţeleg
Şi viaţa dată pentru tot ce-i sfânt
Cu-ale ei multe jertfe, s-o dezleg.

Mai sunt Ioni şi-ogoarele mai sunt
Şi fete încă sunt prin satul lui,
Dar sunt puţini, se duc pe rând, pe rând,
Cu toţii se dau robi străinului.

Şi nu mai este “Moara cu noroc”,
Nici Ana şi nici Ghiţă nu mai vin,
Doar sămădăi ce lumea o întorc
Spre iad, din habitatul ei divin.

Ştii, Slavici, nici o moară nu mai e,
Nici grâul nu mai creşte sus pe deal,
Se-ndreaptă către moarte satele
Şi plânge ne-ncetat al tău Ardeal.

Eu ştiu acum, din gura cea de rai,
Arghezi, care bocet m-a durut.
Din cartea ta cu “Flori de mucigai”,
Unghia îngerească mi-a crescut

Şi îngerul mi-a spus să vin curând,
Pe tencuiala veche să rescriu,
Apostol re-nvierii prin cuvânt
Pân la sfârşit, Ardealului, să-i fiu.

Autor: Emilia Amariei



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *