VÂLCEA: Mănăstirea Bistriţa

Manastirea Bistrita-valcea-01

Mănăstirea Bistriţa este situată în apropierea satului Bistriţa, comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, şi se află în Arhiepiscopia Râmnicului. Este o ctitorie a boierilor Craioveşti, datând din jurul anului 1490, având hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Despre ridicarea acestui sfânt lăcaş se arată şi în pisania citată pe site-ul Arhiepiscopiei Râmnicului: „Sfânta această şi dumnezeiască mănăstire pomeneşte-se a fi zidită din temelie de Barbu banul Craiovescul carele aici şi îngerescul cin al călugăririi mai pe urmă au luat…” (1683).

Din ctitoria Craioveştilor, astăzi se mai păstrează bisericuţa Bolniţei (1520-1521). Având o impresionantă frescă interioară din tradiţia paleologă târzie, când începeau să pătrundă în Balcani elemente artistice folosite de iconografii cretani, biserica este închinată „Schimbării la faţă”.

Mănăstirea Bistriţa este situată în zona de la poalele munţilor Căpăţânii, odinioară împădurită, pe malul drept al apei Bistriţei, de unde îşi va fi primit denumirea de provenienţă slavonă, „bîstro” însemnând „repede”, potrivit istoricului mănăstirii prezentat pe site-ul oficial. Mănăstirea a fost construită de la început ca o cetăţuie.

Urmând exemplul domnitorului lor, marii boieri ai ţării au înălţat propriile ctitorii, pe care s-au ostenit să le înzestreze cu odoarele de cult necesare, pentru a avea la îndemână adăposturi pentru vremurile grele, pe lângă rostul acestor lăcaşe de a ridica rugăciune pentru sufletul ctitorilor.

Manastirea Bistrita-valcea-02

Fraţii Craioveşti, jupânii Barbu, Pârvu, Danciu, Radu, au întărit mai multe mănăstiri. Pe lângă Bistriţa, a cărei zidire începea pe la 1488, în imediata vecinătate a unei biserici mai vechi, închinate Sfântului Mare Mucenic Procopie, tot lor li se atribuie şi ctitoriile de la Sadova, Topolniţa (refacerea din 1450), Jitianu, Bucovăţul vechi, Gura Motrului. Craioveştii au donat moşii şi mănăstirilor Tismana şi Cozia, sate sau venit anual mănăstirilor athonite Xenophonton, Sf. Pantelimon, Sf. Pavel, şi au ajutat la zidirea Mănăstirii Krusedol din Serbia şi a basilicii San Giorgio dei Greci din Veneţia.

În 1497, boierii Craioveşti au adus la Bistriţa moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. Dintre cei patru fraţi, Barbu s-a călugărit la Mănăstirea Bistriţa, iar sora lor, Muşa, s-a retras ca monahia Magdalena, la Corbii de Piatră. Cu zestrea de odoare liturgice, moşii, venituri din vămi sau scutiri, cu importanta bibliotecă pe care o deţinea în secolul al XVI-lea, având aproape optzeci de manuscrise ale unor texte esenţiale pentru spiritualitatea ortodoxă, Mănăstirea Craioveştilor de la Bistriţa a însemnat pentru Ţara Românească tot atât de mult ca Neamţul pentru Moldova, potrivit istoricului aşezământului.

În 1510, mănăstirea a fost reconstruită, fiind grav avariată de o incursiune armată a lui Mihnea Vodă cel Rău. În secolul al XVII-lea, Mănăstirea Bistriţa a avut un rol important în evenimentele politice şi culturale ale ţării, adăpostind, în 1600, oastea lui Mihai Viteazul. În 1610 este găzduit aici ca înalt oaspete mitropolitul Matei al Mirelor (1550-1624), primul cronicar care menţionează Bistriţa.

Manastirea Bistrita-valcea-03

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, Mănăstirea Bistriţa este înzestrată cu racla de argint aurit pentru sfintele moaşte (1656), donaţie a voievodului Constantin Şerban (1654-1658) şi a Domniţei Bălaşa. Domnitorul Constantin Brâncoveanu a dăruit mănăstirii, în 1683, un policandru ornat cu ouă de struţ, lucrat la Viena, mai multe obiecte de cult, cărţi liturgice şi clopotul mare care cântăreşte 800 kg. Tot acum a fost reparat întreg complexul monahal, aşezământ zugrăvit în 1820 de banul Grigore Brâncoveanul.

La sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de-al XVIII-lea se poate vorbi despre „marea lavră bistriţeană”, mărturie fiind cele patru schituri: Peştera, Peri, Păpuşa şi Patruzeci de Izvoare (Supiatră), mănăstirea cunoscând o nouă perioadă de progres, atât spiritual, cât şi economic, arată sursa citată.

Aşezământul de la Bistriţa a fost restaurat timp de 10 ani, începând cu 1846, în timpul domnitorului Gheorghe Bibescu şi terminând la 15 august 1855, în timpul domnitorului Ştirbei Vodă, când a fost sfinţită biserica mare închinată praznicului Adormirii Maicii Domnului. Pictura noii biserici, construită în stil neogotic, a fost executată de Gheorghe Tattarescu în 1850.

În 24 mai 1948, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca Mănăstirea Bistriţa să se transforme în mănăstire de monahii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (anterior acestei decizii obştea monahală era constituită din călugări). În 1959, mănăstirea a fost desfiinţată prin decretul 410/1959. Clădirile mănăstirii au găzduit Grupul Şcolar nr.14 – Bistriţa, care a funcţionat aici până în 1982. Din 1984, clădirile au trecut iarăşi sub administrarea Episcopiei Râmnicului.

În 1986 au fost deschise lucrările şantierului de restaurare sub coordonarea arhimandritului Veniamin Micle.

Manastirea Bistrita-valcea-04

În 1984 se începe la Bistriţa un amplu proces de revigorare a vieţii monahale sub îndrumarea episcopului Râmnicului Gherasim (1984-2014), organizându-se un centru de conservare şi restaurare a bunurilor de patrimoniu: icoane şi cărţi. Din 2003 s-a deschis în incinta Mănăstirii Bistriţa şi un Muzeu al tiparului şi cărţii bisericeşti vâlcene. Mănăstirea are posibilităţi de cazare foarte bune, potrivit prezentării făcute de Arhiepiscopia Râmnicului. (Text: Agerpres, Foto: amfostacolo.ro, agerpres.ro, flickr.com, invitatielaortodoxie.files.wordpress.com, Video: youtube.com)