UE nu are mijloace legale pentru a garanta calitatea uniformă a produselor alimentare

Reglementările comunitare nu conţin dispoziţii conform cărora Uniunea Europeană i-ar putea urmări în justiţie pe producătorii de alimente care distribuie în orice stat membru bunuri de calitate diferită sub acelaşi brand, a declarat joi, 23 februarie, comisarul european pentru sănătate şi siguranţa alimentelor, Vytenis Andriukaitis, citat de publicaţia Magyar Idok din Ungaria, transmite MTI.

Vytenis Andriukaitis a sugerat că firmele din domeniul alimentar nu pot fi obligate să-şi adapteze produsele la gustul naţional sau la puterea de cumpărare. În schimb, comisarul i-a încurajat pe consumatori să facă reclamaţii la organizaţiile de protecţie a consumatorilor şi să ceară o calitate uniformă indiferent de ţara în care sunt comercializate produsele.

Companiile ar putea decide să folosească ingrediente diferite în state diferite, dar consumatorii trebuie informaţi cu exactitate, iar compoziţia fiecărui produs trebuie clar indicată şi făcută disponibilă cumpărătorilor, a explicat comisarul european pentru sănătate şi siguranţa alimentelor.

Declaraţia sa vine după ce, marţi, ministrul Agriculturii din Cehia, Marian Jurecka, a anunţat că ţara sa va cere Uniunii Europene să interzică vânzarea de produse alimentare de calitate inferioară în Europa de Est de către aceleaşi mărci care comercializează produse mai bune în Occident.

Prin această iniţiativă, autorităţile din Cehia se alătură celor din Slovacia şi Ungaria, care susţin şi ele că firmele multinaţionale din domeniul alimentar vând produse de o calitate mai slabă pe pieţele mai sărace şi mai puţin competitive din est.

“Pentru unele produse suntem de fapt coşul de gunoi al Europei”, a spus Marian Jurecka.

Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor din Cehia se plâng de mult timp de alimentele de calitate inferioară vândute de marile companii, dar până în prezent nu au avut instrumentele necesare pentru a face ceva deoarece astfel de vânzări sunt legale în UE atâta timp cât pe ambalaje sunt trecute toate ingredientele.

Marian Jurecka a precizat că a cerut efectuarea unui studiu privind calitatea alimentelor, care va fi gata până în luna iunie. Concluziile acestui studiu, împreună cu datele din Slovacia şi alte ţări, vor fi folosite ulterior pentru a cere schimbarea reglementărilor la nivelul UE. Este posibil să fie incluse şi alte categorii de produse, precum detergenţii.

“Obiectivul nostru principal este să schimbăm legislaţia UE, astfel încât dacă un produs are acelaşi producător şi acelaşi ambalaj, astfel că la prima vedere este acelaşi produs, să conţină aceleaşi ingrediente”, a spus Jurecka.

Un studiu efectuat în 2015 de Universitatea de Chimie arată că iaurtul, cafeaua instant, margarina şi o parte din carnea procesată comercializată în Cehia au fost produse cu ingrediente diferite.

Potrivit Eurostat, pe ansamblu, preţul produselor alimentare este cu 25% mai mic în Cehia decât în ţara vecină, Germania. Această situaţie se datorează, printre altele, costurilor şi standardele de viaţă locale mai mici.

Ministrul ceh al Agriculturii susţine că produsele trebuie să respecte aceleaşi standarde de calitate pe piaţa unică.

“Dacă este o piaţă unică, atunci să avem acces la aceeaşi calitate a produselor, dacă arată la fel pentru toţi consumatorii’, a spus Jurecka.

În schimb, companiile susţin că se adaptează la gusturile locale prin folosirea unor reţete diferite. Jurecka a respins acest argument, subliniind că timp de secole toate ţările din Europa Centrală au făcut parte din acelaşi imperiu.

“Nu cred ca cehii şi austriecii au gusturi atât de diferite. Dacă te uiţi la meniul nostru, datorită Imperiului Austro-Ungar avem gusturi similare”, a spus ministrul ceh al Agriculturii. (Text: Agerpres, Foto:  haaretz.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *