Tudor Arghezi: “MĂRŢIŞORUL e patria literaturii mele”

Citat-Tudor-Arghezi1

Tudor Arghezi, pe numele său adevărat Ion N. Theodorescu, s-a născut la Bucureşti, la 21 mai 1880. Tatăl său, Nae Theodorescu, originar din Gorj, a fost mic funcţionar, în timp ce identitatea mamei scriitorului este până azi controversată.

După şcoala primară, a urmat cursurile gimnaziului “Dimitrie Cantemir” şi apoi pe cele ale liceului “Sfântul Sava” din Bucureşti. A debutat în 1896 în revista lui Al. Macedonski “Liga ortodoxă” cu proza “Din ziua de azi”, urmată, la scurt timp, de poezia “Tatăl meu”, semnând Ion Theo. Este perioada în care îl cunoaşte şi se împrieteneşte cu Grigore Pişculescu (Gala Galaction), iar prietenia cu acesta va dura toată viaţa.

A colaborat în anii 1897-1899 la “Revista modernă” şi la “Viaţa nouă”, cu poezii şi proză scurtă, începând să folosească pseudonimul Tudor Arghezi (inspirat din denumirea latină a Argeşului-Argesis).



În februarie 1900, se retrage la mânăstirea Cernica, unde, după o perioadă de noviciat primeşte haina monahală, devenind călugărul Iosif, iar mai târziu este hirotonit diacon. În 1905, renunţă la cin şi pleacă în Franţa, unde, la începutul aceluiaşi an, se născuse primul său fiu, Eliazar (viitorul artist fotograf Elie Lothar). De aici pleacă în Elveţia, unde audiază cursuri la Universitatea din Geneva, frecventează asiduu bibliotecile şi practică diverse meserii (1905-1910).

Revine în ţară în 1910 şi începe colaborarea la “Facla”, “Viaţa Românească”, “Rampa” ş.a. cu versuri, pamflete, polemici. A condus, alături de Gala Galaction, revista “Cronica” (1915-1916). În 1916, s-a căsătorit cu Paraschiva Burda, originară din Bucovina, cu care a avut doi copii: Domnica (Mitzura) şi Iosif (Baruţu).

Ca urmare a articolelor în care se pronunţase în favoarea neutralităţii României în Primul Război Mondial, este condamnat în procesul ziariştilor colaboraţionişti, din 1918, şi întemniţat la închisoarea Văcăreşti, fiind graţiat în 1919, la intervenţia lui Nicolae Iorga.

Tudor-Arghezi-01

Din 1922 a condus revista “Cugetul românesc”, apoi ziarul “Naţiunea” (1923), unde a publicat “Amintirile ierodiaconului Iosif”. Colaborează, totodată, la publicaţiile “Viaţa românească”, “Adevărul literar şi artistic” , “Rampa”, “Contimporanul” ş.a. În 1926, cumpără un teren pe dealul Mărţişorului, aproape de închisoarea Văcăreşti, unde începe să sădească pomi fructiferi şi viţă-de-vie şi unde va construi, pe parcursul mai multor ani, celebra casă “Mărţişor” (după planuri întocmite chiar de către poet), cu anexe şi o tipografie unde Arghezi intenţiona să-şi publice întreaga operă. Se mută cu familia la “Mărţişor” în 1930.

La vârsta de 47 de ani, în 1927, Tudor Arghezi îşi publică primul volum de versuri, “Cuvinte potrivite”. Apariţia acestuia, primit cu elogii de criticii din acea perioadă, a marcat consacrarea poetului (Premiul Societăţii Scriitorilor din România, 1927). Un an mai târziu începe să editeze, într-o concepţie grafică originală, “Bilete de papagal” (1928-1929; 1930; 1937-1938; 1945), unde a lansat câţiva poeţi tineri de valoare. Debutul în proză are loc în 1929, când apare volumul “Icoane de lemn”. În 1931, apare volumul “Flori de mucigai” (1931), cu binecunoscutul autoportret al poetului.

În continuare apar noi volume de proză: “Cartea cu jucării” (1931), “Tablete din Ţara lui Kuty” (1933), “Cimitirul Buna-Vestire” (1936) etc. În 1934, i s-a acordat Premiul Naţional pentru Poezie, alături de George Bacovia. Amintim, de asemenea, volumele de versuri “Cărticică de seară” (1935) şi “Hore” (1939), precum şi “ediţiile definitive” de “Versuri” (1936; 1940; 1943).




În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a deţinut rubrica “Bilete de papagal” din ziarul “Informaţia zilei”, unde a publicat, în septembrie 1943, celebrul pamflet “Baroane!“, îndreptat împotriva ambasadorului Germaniei la Bucureşti, baronul Manfred von Killinger, pentru care a fost arestat şi apoi internat în lagărul de la Târgu Jiu (1943-1944). După 1945, a început o febrilă activitate publicistică la “Adevărul”, “Jurnalul de dimineaţă” ş.a., iar în 1946 a fost distins cu Premiul Naţional pentru Literatură.

Devine ţinta unor atacuri în presa vremii, pornindu-se de la poeziile din “Una sută una poeme” (1947), apoi opera sa literară este pusă sub interdicţie. Tipografia de la “Mărţişor” i-a fost confiscată în 1948, iar pentru familia poetului au urmat ani grei. În această perioadă, Tudor Arghezi a tradus din limba rusă (între altele, “Suflete moarte” de Gogol), iar în limba franceză – “În floarea vieţii” de Anatole France. În 1954, îi apare volumul de versuri pentru copii “Prisaca”. De acum vor fi reluate şi colaborările la principalele reviste literare şi în presa centrală.

casa-Arghezi

Este membru titular al Academiei Române din 2 iulie 1955, iar în 1957 este ales şi în Marea Adunare Naţională. Avea să fie sărbătorit ca poet naţional la împlinirea vârstei de 80, şi respectiv 85 de ani. O ediţie bibliografică “Versuri” este publicată în 1959, pentru ca un an mai târziu să apară volumul “Tablete de cronicar”, iar în 1961 volumul “Cu bastonul prin Bucureşti”. În 1962, a început editarea seriei de “Scrieri”, proiectată în 60 de volume. Ultimele plachete ale poetului au înmănuncheat stiluri inedite: “Frunze” (1961), “Cadenţe” (1964), “Ritmuri” (1966) etc.

În 1965, i-a fost decernat Premiul internaţional “Herder” şi în acelaşi an a fost ales membru al Academiei Sârbe de Ştiinţe şi Arte. Poetul a donat statului, în 1966, întreaga proprietate a “Mărţişorului”, cu condiţia ca aceasta să devină, după moartea sa, Casă memorială. În iunie 1974, “Mărţişorul” a devenit Casă memorială patronată de Muzeul Literaturii Române. Tudor Arghezi s-a stins din viaţă la 14 iulie 1967, la puţin timp de la moartea soţiei sale Paraschiva (1966), fiind înmormântat, alături de ea, în grădina casei din “Mărţişor”.




În anul 2000, începe editarea operei complete a scriitorului Tudor Arghezi în colecţia “Opere fundamentale”, coordonată de Fundaţia pentru Ştiinţă şi Artă şi Editura Univers Enciclopedic, la care, se alătură, din 2003, Editura Academiei Române. Lumea copilăriei şi deopotrivă lumea animalelor au ocupat un loc distinct în opera lui Arghezi (“Cartea cu jucării”, “Cântec de adormit Mitzura”, “Mărţişoare”, “Prisaca”, “Zdreanţă”, etc). Cei care vizitează Muzeul memorial Tudor Arghezi – “Mărţişor” pot vedea în curtea din faţa casei un coteţ pe care scrie “Zdreanţă”, amintind de căţelul atât de îndrăgit căruia Tudor Arghezi i-a dedicat binecunoscuta poezie. Alături se află, împrejmuit cu un mic gard, mormântul lui Zdreanţă.

“MĂRŢIŞORUL e patria literaturii mele. De acolo au ieşit CUVINTELE POTRIVITE şi toate scrierile adunate acuma într-o mulţime de volume, gândite la o masă dintr-o cameră mică pe care mi-o rezervasem pentru reverie… Pentru mine, Mărţişorul e un lucru de neuitat. Cred că acolo mi s-a plămădit cerneala şi mi-a înviat oarecum condeiul”, mărturisea Tudor Arghezi. (Text: Agerpres, Foto: cuvintecelebre.ro, agerpres.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *