Mp3

Transplantul de cap la oameni ar putea deveni realitate peste doi ani

Sergio Canavero

Chirurgul italian Sergio Canavero (foto) şi-a propus să lucreze la un proiect de realizare a primului transplant de cap de om din lume, relatează cnet.com. Este un concept fascinant. Ai un cap perfect sănătos pe un corp care nu mai funcţionează. Ai, de asemenea, un corp donator perfect sănătos, dar al cărui cap nu mai are funcţii cerebrale.

Ce se întâmplă dacă ai putea lua capul de pe corpul care nu mai funcţionează şi l-ai transplanta pe corpul sănătos?

Pare science-fiction (şi a fost), dar nu mai e, probabil, la fel de imposibil. Se poate lua de exemplu activitatea pionierului transplantului, rusul Vladimir Demikhov, care, în anii 1950, a transplantat cu succes capete de câini pe trupurile altor câini, creând câini vii cu două capete (filmul postat are conţinut care poate fi deranjant pentru unii privitori). Sau a doctorului Robert White, care a transplantat capul unei maimuţe pe corpul alteia, în 1970 (acelaşi avertisment).

Experimentele ambilor oamenii de ştiinţă s-au dovedit vitale pentru dezvoltarea tehnicii transplantului. Dar animalele nu au supravieţuit prea mult timp; maimuţa doctorului White a trăit doar nouă zile înainte de a muri din cauza unei reacţii de respingere imunitară.

Cu toate acestea, chirurgul Sergio Canavero, director al Grupului de Neuromodulaţie Avansată din Torino, Italia, care a propus prima încercare serioasă de transplant de cap uman, în 2013, crede că a dezvoltat o tehnică ce depăşeşte dificultăţile întâmpinate de Vladimir Demikhov şi Robert White.

Maimuţa lui Robert White, mai ales, furnizează multe date pentru analizarea lucrurilor care pot merge prost. Nu s-a încercat să se lege măduva spinării de capul transplantat pe corpul gazdă, astfel încât maimuţa era paralizată de la gât în jos şi avea nevoie de asistenţă artificială pentru a respira.

De atunci, experienţele cu transplant de cap au fost minimale, dar dr. Canavero consideră că acum cunoştinţele noastre din domeniul tehnicii chirurgiei şi asupra modului în care funcţionează organismul uman au avansat. “Cred că suntem acum într-un punct în care aspectele tehnice sunt fezabile”, a declarat el pentru New Scientist.

Kopftransplantation durch Physiologen Demichow

Într-o lucrare publicată în revista Chirurgie Neurologică Internaţională, el şi-a descris tehnica: în primul rând, atât capul de transplantat, cât şi organismul donator ar trebui să fie răcite, pentru a fi încetinită moartea celulelor. Apoi, gâtul urmează să fie tăiat, iar principalele vase de sânge să fie legate la tuburi. În cele din urmă, nervii spinali vor fi secţionaţi cu o tăietură cât mai curată cu putinţă.

Sudarea nervilor spinali, cu nervii bine ambalaţi la interior, este cheia. Planul presupune spălarea zonei cu polietilen glicol, operaţiune urmată de mai multe ore de injecţii cu aceeaşi substanţă, un produs chimic care favorizează fixarea grăsimilor în membranele celulare.

Vasele de sânge, muşchi şi pielea vor fi apoi suturate, iar pacientul va fi ţinut în comă indusă timp de câteva săptămâni, pentru a-i fi împiedicată mişcarea; între timp, electrozii vor stimula coloana vertebrală cu energie electrică, în încercarea de a consolida noile conexiuni nervoase. În caz de respingere, pacientului i se administrează imunosupresoare anti-respingere.

Dr. Canavero a declarat că, în cazul în care procedura ar avea succes, pacientul ar fi capabil să meargă din nou după un an – ajutat de fizioterapie. Cu toate acestea, tehnica nu a fost încă testată; Canavero intenţionează să o experimenteze pe donatori de organe aflaţi în moarte cerebrală, iar un alt cercetător – Xiao-Ping Ren de la Universitatea Medicală Harbin din China – care, recent, a efectuat cu succes un transplant de cap la un şoarecee – intenţionează să testeze tehnica pe şoareci de laborator.

În cazul în care nu se obţin rezultate, polietilen glicolul ar putea fi înlocuit cu celule stem sau golurile ar putea fi umplute cu ajutorul membranei de stomac – o tehnică utilizată pentru a ajuta pacienţii cu leziuni la coloana vertebrală.

Toate aceastea nu iau în discuţie consideraţiile etice: pentru a avea cele mai mari şanse de succes, organismul donator ar trebui să fie, tehnic, încă în viaţă. Înseamnă, de asemenea, că organismele donatoare – chiar dacă procedura ar putea fi aprobată – ar fi în număr foarte mic. Este normal ca acest concept să aibă multe aspecte inconfortabile.

“Acesta este motivul pentru care mai întâi am vorbit despre idee, în urmă cu doi ani, pentru a-i face pe oameni să vorbească despre acest subiect. În cazul în care societatea nu doreşte un astfel de transplant, eu nu îl voi face. Dar dacă oamenii nu-l doresc în SUA sau în Europa, asta nu înseamnă că nu se va face în altă parte. Am încercat să merg spre acesta pe drumul drept, dar înainte de a merge pe Lună, trebuie să te asiguri că oamenii te vor urma”, a spus dr. Canavero. (Traducere şi adaptare după cnet.com, Foto: semanto.me, en.wikipedia.org)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *