La prima vedere, veţi observa cu greu că există un cablu de oţel care leagă localitatea Sanlucar de Guadiana, din Andaluzia, Spania, de localitatea Alcoutim, din Algarve, Portugalia. Cu peste 720 de metri lungime, este singura tiroliană din lume care trece o frontieră internaţională şi duce un turist peste râul Guadiana cu viteze cuprinse între 70 şi 80 de kilometri pe oră.
Platforma de plecare se află în partea laterală a castelului Sanlúcar de Guadiana, la aproape 100 de metri deasupra râului.
Punctul de aterizare este la doar 15 metri altitudine faţă de nivelul mării, în Alcoutim, creând un unghi mediu de coborâre de aproximativ 12,47%, distanţa totală putând fi parcursă în mai puţin de un minut. Când vizitatorii ajung în Alcoutim, ei sunt cu o oră înainte, din cauza diferenţei de fus orar.
Odată finalizată deplasarea, vizitatorii sunt ambarcaţi într-un feribot şi transportaţi înapoi în Spania peste râu. Participanţii pot obţine un certificat, pot cumpăra fotografii sau chiar închiria o cameră video tip cască pentru a filma deplasarea.
Tiroliana este un proiect finanţat de pasionatul englez David Jarman. „Două sate din două ţări, separate printr-un râu de 150 de metri lăţime – o tiroliană părea evidentă pentru mine”, a spus el.
Într-o zi plină, tiroliana transportă aproximativ 24-30 de persoane pe oră, la preţul de 15 euro de persoană.
Jarman prevede funcţionarea dispozitivului 200 zile pe an: se închide în a doua jumătate a lunii noiembrie şi se redeschide în a doua jumătate a lunii februarie. Tiroliana creează locuri de muncă pentru 5-7 persoane, pe ambele părţi ale frontierei. (Traducere şi adaptare după amusingplanet.com, Foto, video: limitezero.com)