Ţinute din filmul “Pe aripile vântului” vor fi vândute la licitaţie

Scarlet-O'harra

O rochie a lui Scarlett O’Hara şi alte costume sau accesorii purtate în celebrul film “Pe aripile vântului” vor fi scoase la licitaţie la 18 aprilie în SUA, a informat casa Heritage Auction. Rochia gri cu broderii negre purtată în trăsură de Scarlett – interpretată de Vivien Leigh – va fi vândută începând cu preţul de 60.000 de dolari.

Rochia face parte din lotul de 150 de articole legate de film care vor fi vândute la Beverly Hills (vestul SUA) sau online pe site-ul Heritage Auction (ha.com).

Piesele fac parte din colecţia lui James Tumblin, fost artist make-up şi hair stylist la studiourile Universal, care a început să colecţioneze suveniruri din filmul care a câştigat 10 premii Oscar în anii 60.

Printre alte piese scoase la vânzare figurează costumul gri purtat de Rhett Butler – jucat de Clark Gable – (preţ estimativ 30.000 de dolari), uniforma de soldat confederat (30.000 de dolari) purtată de Ashley Wilkes/Leslie Howard şi costumul albastru (20.000 de dolari) cu care era îmbrăcată Bonnie Blue, fiica eroilor principali, în ziua accidentului de călărie. (Text: Agerpres, Foto: dyn1.heritagestatic.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *