Departe sunt de tine şi singur lângă foc, Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc. Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeşteptând în faţă-mi trecutele nimicuri; Cu degetele-i vântul loveşte în fereşti, Se toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti, Ş-atuncea dinainte-mi prin ceaţă parcă treci, Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subţiri şi reci; Cu braţele-amândouă de gâtul meu te-anini Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini… Eu strâng la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi, În sarutări unim noi sărmanele vieţi… O!…