Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,
Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?…
Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări
Te duceai mereu nainte înspre-o umbră-ntunecată
Ca o pală rătăcire coborând din alte zări.
Ah, mi-ai spus atât de simplu că ţi-i sete de iubire
Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri,
Îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.…
Răsar,
Mă-nalţ,
Cobor
Şi-apoi dispar,
Şi-apusul meu e totuşi răsărit…
Sunt vagabondul zilei de-a pururi solitar –
Portret unic şi veşnic, expus în infinit.…
Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.…
Auzi şi tu clipit de gene? E-un greier mic şi jucăuş,
Îndrăgostit de-o buburuză, deznoadă doruri pe-un arcuş.
A vrut să-i scrie o scrisoare cu picioruş muiat în tuş,
Dar dacă se pierdea pe drum sau o fura vreun spiriduş?…
Mi-a bătut la uşă surâzând
Într-o zi în care doar durerea
Înflorea cu lacrimi peste gând
Fără să zărească mângâierea
Venise numai pentru mine
Şi cu o voce dulce îmi spunea;
“În suflet ai lăsat numai ruine
Tu singură îţi faci inima rea”…
M-a dus apoi cu gingăşie
Înspre o pajişte cu mii de flori
Unde un glas de ciocârlie
Se auzea din cerul fără nori.
Şi m-a rugat să uit necazul
Ce duce sufletul în negru hău
Întunecând adeseori obrazul
Pe care plâng părerile de rău.…
Suspin pentru tine frumoasa mea ţară,
Suspin cu suspine de dor şi alean
Căci tot ce-am primit din străbuni stă să piară
Şi muşcă din tine străinul viclean.…
Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie să fie…
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.…
Dacă te doare trupul cel ostenit de vreme,
Prin carnea ta trec săbii cu vârful otrăvit,
Te trag în jos genunchii şi sufletul îţi geme
Şi nu-ţi aduci aminte cum ai îmbătrânit,…
Ce-ar fi dacă nici eu nu aş crede,
Cum s-ar derula viaţa mea?
Pentru a cui rugăciune aş merge
Încet, tot urcând spre Golgota mea?
Sunt mulţi cei ce nu vor să-mi lase
Nici asta să fac – să aleg.
Dar cum ar putea sta deoparte
Privind ruşinaţi spre infern?
Am totuşi prin vene un sânge
Ce curge încet-încet spre păcat
Dar am şi un suflet ce plânge
Mereu şi mereu ruşinat.…
Nu mai ştiu ce îţi sunt însă ştiu ce îmi eşti
şi de-aceea prin gânduri mă pierd
căutând ne-ncetat acel pod spre poveşti
şi visând chipul drag să-l dezmierd.
Nu mai ştiu ce îţi sunt însă ştiu ce trăiesc
când o clipă în cale-mi apari,
pe-acel jar de emoţii intense păşesc
şi apoi pe-ai uimirii gheţari.
Nu mai ştiu ce îţi sunt însă ştiu ce-mi vei fi
peste-un an, peste-un veac şi oricând,
ştiu că orişice val de surâs l-aş jertfi
să te văd în lumină, râzând.…
