Moldova

Mp3
Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române

Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române

Provenind dintr-o veche familie de boieri moldoveni, din zona Fălciului (zona Bârladului), Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti, a fost cel care a pus bazele statului modern român. Domnia sa, deşi scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne, prin recunoaşterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României şi al primului guvern unitar, dar şi prin reformele sale: adoptarea primei constituţii româneşti, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstireşti, reforma agrară, dar şi cea a învăţământului.…
Gândurile zilei – 8 ianuarie 2019

Gândurile zilei – 8 ianuarie 2019

“Nu poţi evita să îmbătrâneşti, dar nu trebuie neapărat să fii bătrân”   “Moldova, Transilvania şi Muntenia nu există pe faţa pământului. Există o singură Românie: există un singur corp şi un singur suflet, în care toţi nervii şi toate suspinele vibrează unul către altul” Foto: DOZAdeBINE.ro – (probabil) singurul prieten care îţi oferă flori în fiecare zi //…
Vreme în răcire şi precipitaţii slabe cantitativ

Vreme în răcire şi precipitaţii slabe cantitativ

Vremea se va răci în următoarele două săptămâni în majoritatea regiunilor, revenind, astfel, la valorile normale din punct de vedere climatologic sau chiar sub aceste valori în anumite regiuni, în timp ce precipitaţiile vor fi slabe cantitativ, potrivit estimărilor meteorologilor pentru următoarele două săptămâni (16 – 29 martie). În Banat, vremea va fi caldă în primele două zile ale intervalului, apoi valorile termice vor marca o scădere, apropiindu-se de cele normale în această perioadă.…

antalya escort izmir escort ankara escort bursa escort adana escort alanya escort izmit escort gaziantep escort eskisehir escort bodrum escort denizli escort diyarbakır escort samsun escort mersin escort malatya escort kuşadası escort konya escort kocaeli escort kayseri escort